Ultimele două săptămâni din festival au o dominantă, vocea umană. Recitaluri, opere în concert, lucrări vocal-instrumentale, pe alese. Din păcate, din jocul programărilor au fost suprapuneri nefericite de programe. N-a câștigat nimeni. Voi mai reveni cu observații. Oricum, e bine și așa, dacă ne gândim că s-a început o nouă ediție de festival Enescu fără opera ”Œdipe”. În schimb, a revenit arșița combătută de instalațiile de aer, chiar zgomotos în timpul concertelor.
Duminică a fost recitalul AIDEI GARIFULINA. Program aici.
În lumea operaticilor, un fel de Madonna (cântăreața pop) din operă. Fără a excela la capitolul coloratură, nu, nici liric dramatic, pe registru de joase-mediu-joase se ”închide”, are un timbru distinct, dar ușor întunecat, totuși, în compensație, are dicție impecabilă, frazare frumoasă, pianissimi. La acestea se adaugă un vino-ncoace, o frumusețe exotică, un zâmbet natural, per total, un amestec carismatic care cheamă lumea în sală. În prima parte, interpretarea a curs frumos, lejer, poate prea îndrăzneț în partea a doua, pe Verdi și Vissi d’Arte din Tosca de Puccini, dar... orchestra acompaniatoare, filarmonica WÜRTH și dirijorul Claudio Vandelli au livrat toate bâlbele posibile. Defazaje, gâlme, hiatusuri, începând chiar cu deschiderea concertului când dirijorul a uitat să aducă soprana, conform regiei. Nu știu, emoție, lipsă repetiții. A fost de apreciat că Garifulina a slalomat cu eleganță. Recitalul confirmă, însă, încă odată, că succesul de public de până acum la astfel de spectacole (Joyce DiDonato, Diane Damrau, Sonya Yoncheva, amintind doar voci feminine) se menține la cote înalte. Lumea vine să asculte arii cunoscute. Și acum, un playlist serios, neașteptat de generos, iar una peste alta, recitalul a livrat buna dispoziție așteptată.
O sală, nu arhiplină, dar peste ce fusese. Am fost puțin mirată pentru că programul nu era bazat pe hituri, nici miniaturi. E adevărat, una dintre cele mai mari orchestre ale lumii, dar n-a fost singura de până acum și nici programul n-a fost peste celelalte. Apoi, mi-a picat fisa. Importanța brandului. Concertul de Anul Nou. Lucru confirmat și pe parcurs pentru că, a fost prima dată când s-au auzit aplauze între mișcări, cel puțin la Brahms după toate mișcările. La a IV-a, deja dirijorul a intrat fără pauză ca să nu se mai aplaude. Dar lumea aplauda ca la Viena. Oricum, prezența tuturor a fost răsplătită.
Concertul de Brahms, avându-l la pian pe sensibilul IGOR LEVIT, a transmis naturalețe și descătușare, pulsații de viață.
Acoperit uneori de orchestră. Este considerat un concert ”auxiliar” considerat supapa după munca intensă de la primul concert. Nu eu îl consider așa. Dar da, are o altă anvergură și e mai lejer. Dar îmi place expresivitatea acestei simplități. A urmat, Dvořák, simfonia a 8-a. Există o dezbatere, care e mai frumoasă, a 8-a sau a 9-a? Ca de obicei. E frumos ce-ți place ție. Are o construcție mai clasică decât sora mai mică, dar, la fel, are nevoie de interpretări foarte bune pentru a-și dezvălui frumusețea. Puțin ironic, tocmai Brahms, ales în deschidere, dar și cel care l-a promovat intens pe Dvořák, pentru această simfonie l-a dojenit pentru că începuse să spargă din tipare, ceea ce părea neprofesionist, atunci. Interpretarea vienezilor a dat savoare partiturii, dar consistența n-a plutit în aer. Am regăsit acuratețea în intrările solo și chiar puțin romantism.
Lunea a venit cu o bombă (aici )!
Un spectacol de operă SUBLIM. GRANDIOS. Superlativele sînt insuficiente. Nivelul, și puteți să mă credeți pe cuvânt, văd operă în cele mai mari teatre ale lumii, nu-l compar cu standardele mioritice. Se știe că prezența maestrului LAWRENCE FOSTER este una cvasi-constantă în România, mai precis la Cluj. Este autorul a numeroase momente de excepție, de la înregistrări la prezențe memorabile în festival. Îndrăgostit de Enescu, mărturie stau înregistrările compozițiilor sale, îi datorăm, probabil cea mai cunoscută înregistrare, și un CD cu „Œdipe” de George Enescu cu Monte-Carlo Philharmonic Orchestra. De fapt, nici nu cred că este vreun alt dirijor străin care să aibă pe atâtea albume compoziții enesciene. „Pelléas și Mélisande” de Claude Debussy, libret Maurice Maeterlinck, a fost, la vremea lansării, un model revoluționar de operă. Autorul „Claire de lune” (Suite bergamasque), laitmotiv existent și în acest opus, a dat lumii o operă cu o muzică superbă și construcții solide de personaje. Drama triunghiului amoros, fratricid. Dar, deși capodoperă, este destul de rar cântată, e adevărat, are nevoie și de voci mai speciale.
Noi, la sala Radio, am avut parte de o reprezentație regală. N-aveai cum să nu fii absorbit de fiecare notă, iar intensitatea și mimica interpretărilor soliștilor te făceau să uiți că e operă în concert.
Orchestra Operei Maghiare, condusă de acest superb dirijor, Marele Maestru Foster, a navigat splendid prin partitură. A oferit suportul emoțional constant. A punctat drama și a dat atâta substanță și coerență că, aproape, nici nu mai voiam pauză. Iar vocile. Uau! Nu e mai puțin adevărat că, pentru tenorul Stanislas de Barbeyrac, Pelléas, și baritonul Alexandre Duhamel, Golaud, sînt roluri semnătură. Probabil, cei mai buni la momentul actual. Dar toate personajele s-au conturat foarte bine. Și să nu uit, dicția impecabilă, nici n-aveai nevoie de traducerea din franceză. Aceste nume trebuie urmărite, fie înregistrări, fie spectacole. Bravi a tutti!
A doua zi, tot operă, tot la superlativ. Program aici . „Billy Budd” de Benjamin Britten, a doua operă a sa prezentată în festival, după succesul „Peter Grimes”.
Are la bază romanul omonim a lui Hermann Mellville și al cărui subiect despre ambiguitatea sexuală a făcut ca, deși scris în 1891, să fie publicat de-abia în 1924. Libretiști Edward Morgan Forster și Eric Crozier. Opera reflectă în termeni verbali, vizuali și muzicali modul în care personajele adulte se luptă cu dorințele lor feroce și distructive. Conflictul dintre bine și rău reprezintă iubirea reprimată și deghizată care nu îndrăznește să-și spună numele. Un dramatism muzical demn de o tragedie antică. Compozițional, în prima parte, muzica este dură, ascuțită, potrivită pentru acțiune, intrări scurte și agitate, iar în partea a doua, intervin momentele de reflecție, introspecții, relaționare, iar muzica are alt tempo, alt ritm, cu pasaje atât de poetice încât îți sfâșie inima. Hannu Lintu, un dirijor de vis, a administrat minunat relațiile muzicale orchestră voci. Pentru că, la un moment dat, ar fi putut părea o cursă între instrumente și registrele vocale, dar nu, mâna sa fermă a modulat impunător, dar mai ales inteligent, partidele, punctând foarte bine solo-urile, momentele de forță ale suflătorilor. Interpreții și corul, în frunte cu Peter Wedd, căpitanul Vere, și Ville Rusanen, Billy Budd, au argumentat foarte bine partitura lui Britten. Un adevărat tur de forță dominat de voci grave, normal, bărbătești, în care nici nu știi pe cine să numești mai întâi. Opusul e atât de complicat încât poate aluneca ușor spre haos sau plictiseală. Ei, bine, nu. A fost totul captivant. Conceptul video regizoral a fost puternic și coeziv.
Carmen Lidia Vidu nu e la primul spectacol, are din ADN o relație foarte bună cu multimedia. Știe să îmblânzească, știe să pună viață, să nu devină decorativă și nici supărătoare.
Este povestea cartoon, dar spusă inteligent. Cromatic a stat pe două culori în combinație albastru turcoaz, marea, și ocru/galben deschis, pământul-nisipul-lemnul. Și de aici, roșul rănilor rezultat al violenței ieșea repede în evidență. A reușit, mai ales în cazul operelor în acest format și premiere, și cu reprezentații unice, o înnobilare a spectacolului. Guys, you nailed it! Au fost două spectacole, probabil, nu știu, cele mai de neratat. Până acum.
Romantică, sălbatică, excepțională
Putem vorbi de o prezență constantă a violonistei Patricia Kopacinskaia în festival. Ar putea suna plictisitor, nu? N-a fost niciodată. De la concertele de vioară susținute cu mari orchestre, la interpretări în primă audiție lucrărilor compozitorilor contemporani sau recitaluri non conformiste, inclusiv cu regretata noastră pianistă Mihaela Ursuleasa, cu care era și foarte bună prietenă. Stilul flamboaiant, uzanța de cânta desculță au atras atenția, în special, tinerei generații. Patricia este unul dintre muzicienii care au schimbat sau cel puțin încearcă să schimbe percepția populației despre receptarea muzicii clasice. La acestea se adaugă credința sa că muzicienii sînt „obligați” să promoveze compozitorii contemporani și să facă și muncă de cercetare, să scoată din arhive și compozițiile altor muzicieni, poate, la fel de valoroși ca cei cunoscuți, validați.
Pentru ediția din acest an, prima zi a fost cu Camerata Bern. Program aici .
Programul „Moartea și fata” este un concept compact bazat pe lucrarea lui Schubert. Este un show care se deschide cu un dans „sălbatic” al morții (Nörmiger). Zgomotul, ritmul, se transformă treptat în plâns, pentru o trecere la un Schubert energetic, momente palpitante și final (Kurtag) reflexiv. Nu numai o interpretare vivace, dar și o provocare. Ca întotdeauna, în cazul său, rămâne regretul că se termină repede, dar tocmai pentru că muzicienii, practic, ard pe scenă. A doua zi, am avut parte de mult aclamatul spectacol – recital (program aici ) „Pierrot Lunaire” de Arnold Schönberg. Cu un talent de recitator nebănuit, stil din care mulți actori ar avea de învățat, Patricia a pus în scenă poemele simbolistului Albert Giraud. Trei grupuri de poezii. În primul grup, Pierrot cântă despre dragoste, sex și religie; în al doilea, despre violență, crimă și blasfemie; iar în al treilea despre întoarcerea acasă la Bergamo, cu trecutul bântuindu-l. Electrizant, inteligent și, definitiv, exotic. Pentru că nu s-a făcut supratitrare, cum era logic, trebuia să știi cât de cât povestea, pentru a te bucura total de aranjamentul muzical și interpretarea talentaților colegi. Transformarea unui concert de cameră în muzică și mișcare, cu regie ce te duce cu gândul spre show-ul de cabaret, poate intriga pe unii, dar sigur nu lasă indiferent pe nimeni. Din nou, memorabil va fi cuvântul de ordine. Spectacolul continuă, e timpul să vă dați o șansă!
DIN SERIA DE CRONICI FESTIVALUL GEORGE ENESCU / autor:Dana Cristescu
Noul val. Stars War. Vikinge cucerind scena! Festival Enescu 2023:2.1
Legenda nonagenară. Sweet Caroline. B Day. Alarmă de grad 0. Festival Enescu 2023:2
1
1
