În următoarele săptămâni Euronews va discuta cu principalii candidați la cea mai înaltă funcție în UE de la alegerile din luna următoare. Prima la rând este Ska Keller, reprezentându-i pe Verzi. Ska Keller, reprezentanta Verzilor din PE, critică lipsa de reprezentare a oamenilor în PE. Ea explică faptul că PE e populat preponderent de bărbați trecuți de 50 de ani, ceea ce nu reflectă realitatea societății noastre. Ea consideră că toți ar trebui să fie reprezentați și dorește să-i reprezinte pe tineri, ale căror nevoi și opinii le include în munca ei, potrivit Euronews, citat de Rador.

Ska KellerFoto: europarl.europa.eu

Cine este Ska Keller?

Ska Keller este o politiciană germană, născută în Germania în 1981. A studiat Studii Islamice, Turcologie și Studii Evreiești la Universitatea Liberă din Berlin și Universitatea Sabanci din Istanbul, absolvind în 2010, citează Rador.

Carieră: Înainte de a deveni membră a Parlamentului European (PE), Keller a fost președintă și purtătoare de cuvânt pe probleme de politici pentru femei la Alianța90/Verzii din Brandenburg, precum și membră în conducerea Tinerilor Verzi Germani.

A fost apoi aleasă în PE, la numai 27 de ani, în 2009.

În 2014 Keller a fost principalul candidat al Verzilor Europeni la alegerile pentru PE. Acum se află la al doilea mandat în PE.

Ea este membră a Comitetului pentru Libertăți Civice, Justiție și Afaceri Interne (LIBE), unde lucrează pentru a consolida drepturile refugiaților și imigranților și pentru realizarea unei politici de azil juste în UE.

E de asemenea membră a delegațiilor PE pentru Turcia și Mexic.

Ce program are?

Reprezentarea tuturor: Keller critică lipsa de reprezentare a oamenilor în PE. Ea explică faptul că PE e populat preponderent de bărbați trecuți de 50 de ani, ceea ce nu reflectă realitatea societății noastre. Ea consideră că toți ar trebui să fie reprezentați și dorește să-i reprezinte pe tineri, ale căror nevoi și opinii le include în munca ei.

Îmbunătățirea vieții oamenilor și protejarea oamenilor de pretutindeni: Ea vrea să-i protejeze pe oameni și să se asigure că alte părți ale lumii nu suferă de pe urma politicilor comerciale ale UE. Ea vrea o Europă echitabilă, care-i protejează pe oamenii din interiorul și din exteriorul granițelor ei și care se asigură că drepturile omului sunt respectate peste tot în lume. Ea vrea ca refugiații să fie bine primiți și să se asigure că ei pot imigra legal în UE.

Transparență: Ea crede în nevoia de a fi pe deplin transparentă în privința muncii ei. Pe site-ul ei a rezervat o pagină anume pentru a detalia veniturile ei în calitate de europarlamentar și modul în care cheltuie banii.

Prezența pe rețelele sociale: Keller are 40.612 abonați pe Facebook, 7.135 pe Instagram și 37.100 pe Twitter.

Iată cea mai populară postare a ei de pe Facebook din 2009 până în prezent, în care critică corupția din România: „Faptul că guvernul român încearcă cu disperare s-o discrediteze pe Laura Codruța Kővesi arată tocmai cât de eficientă [...]” (Ska Keller, 27 februarie 2019).

Pe contul ei de Instagram a publicat o fotografie cu Greta Thunberg, din cursul conservației lor despre schimbarea climei. (traducere Rador)