Membrii Parlamentului supun la vot, miercuri, raportul intocmit de Carlos Coelho - cel care se ocupa de indeplinirea acquis-ului Schengen de catre Romania si Bulgaria. Documentul a fost dezbatut, marti seara, de eurodeputati, care au constatat ca cele doua tari sunt pregatite pentru aderarea la spatiul de libera circulatie.

"Romania si Bulgaria trebuie evaluate conform criteriilor actuale, sa nu schimbam regulile in timpul jocului" - au declarat responsabilii europeni.

Votul din Parlamentul European are un rol consultativ, urmand ca decizia finala sa fie luata de ministrii europeni de interne, in cadrul Consiliului Justitie si Afaceri Interne. Deocamdata, nu a fost stabilita data in care va avea loc o reuniune in acest sens.

De altfel, Consiliul se va reuni joi, la Luxemburg, dar ministrii de interne ar urma doar sa confirme faptul ca cele doua state au finalizat pregatirile tehnice pentru intrarea in spatiul Schengen.

Romania si Bulgaria asteapta luna septembrie pentru intrarea in spatiul Scehngen

Raportorul Carlos Coelho a laudat ambele tari care in opinia sa implinesc toate criteriile necesare si a cerut includerea lor cat mai curand in spatiul Schengen. Coelho a sustinut ca cetatenii celor doua tari trebuie sa se bucure de aceleasi drepturi ca si ceilalti cetateni UE, informeaza Novinite.

Eniko Gyori, secretarul de stat maghiar pentru afaceri europene a sustinut raportul lui Carlos Coelho, mentionand ca aderarea celor doua state la spatiul Schengen ramane pe agenda europeana si va fi rediscutata in luna septembrie. Gyori este de parere ca Bulgaria si Romania indeplinesc toate criteriile tehnice si nu considera oportuna introducerea altor criteriii noi de ordin politic.

Desi majoritatea membrilor Parlamentului European au vorbit in favoarea celor doua state, au existat si impotriviri in partea grupului Europe of Freedom and Democracy, care sustine ca includerea ar aduce cresterea criminalitatii transforntaliere.