Presedintele partidului Jobbik, Vona Gabor, a declarat, vineri seara, intr-o conferinta de presa sustinuta cu ocazia organizarii unei sedinte a Consiliului National Secuiesc la sediul Parlamentului de la Budapesta, ca "Bucurestiul trebuie sa scape de complexul legat de minoritati".

Vona Gabor a apreciat ca "o zi istorica" faptul ca cei din Consiliul National Secuiesc si-au tinut sedinta in Parlamentul ungar, adaugand ca el se simte onorat ca a participat in calitate de presedinte al partidului Jobbik, relateaza Mediafax.

"Sunt foarte putine lucruri, foarte putine teluri pentru care exista un consens in Parlamentul de la Budapesta, iar aceasta chestiune, a autonomiei, se pare ca este o chestiune unde exista un consens destul de larg", a spus Vona Gabor.

El si-a exprimat regretul ca la sedinta CNS nu au participat toate partidele parlamentare din Ungaria. "Ca sa avem rezultate, politica trebuie sa prezinte unitate, noi sprijinim CNS", a spus Vona Gabor.

Vona a adaugat ca este convins ca si Bucurestiul va accepta drepturile legate de autonomie care sunt acceptate peste tot in Europa. "Trebuie sa conlucram, partidul nostru si CNS, pentru ca si autonomia sa aiba succes. Partidul Jobbik va sprijini acest demers al Consiliului National Secuiesc nu numai in Parlamentul de la Budapesta, dar si prin parlamentarii (sai) europeni, deci si la Bruxelles. O data exacta nu pot sa va dau (pentru obtinerea autonomiei - n.r.), dar eu cred si sunt convins ca Bucurestiul trebuie sa accepte acest lucru. Trebuie sa scape de complexul privind maghiarimea, de complexul legat de minoritati", a spus Vona Gabor.

La observatia ca unitatea politica este o utopie si in Ungaria, dar si in Romania, acesta a raspuns ca la nivelul cetatenilor unitatea nu este o utopie, iar partidele politice trebuie sa tina cont de acest lucru. "Poate este o utopie la nivelul partidelor, dar la nivelul cetatenilor nu este utopie, exista un consens si acest consens trebuie respectat pana la urma si de partide, este un consens de care trebuie sa tina cont si partidele politice", a spus Vona Gabor.

Intrebat cum interpreteaza lipsa lui Tokes Laszlo, vicepresedinte al Parlamentului European, de la sedinta CNS, liderul Jobbik a spus ca nici macar acesta nu ar trebui sa faca o exceptie. "Tocmai despre aceasta unitate am vorbit si nici domnul Tokes nu trebuie sa faca exceptie de la acest lucru si dansul trebuie sa tina cont de aceasta vointa a poporului si pana la urma si-ar avea aici locul", a spus Vona Gabor.

Chestionat cu privire la reactiile iscate de infiintarea unui birou Jobbik la Targu Mures, acesta a precizat ca intentia "era corecta si era sincera", iar faptul ca nu a fost acceptata de toti arata doar ca nu intotdeauna toata lumea este multumita.

El a precizat ca nu crede ca a fost o greseala infiintarea acelui birou si ca intentioneaza sa mai infiinteze si altele in Romania. "Aceasta organizatie isi propune ca tel sa aiba parteneri si Jobbik merge pe acest drum, aceste considerente au dus la infiintarea biroului de la Targu Mures. Vor mai infiinta, sigur, numai trebuie cautate resursele de finantare a acestor birouri", a spus Vona Gabor.

Totodata, acesta a aratat ca este "foarte critic" in legatura cu politica UDMR in vederea obtinerii autonomiei, dar are speranta ca "bunul Dumnezeu o sa aduca si oile ratacite pe calea cea buna".

Consiliul National Secuiesc (CNS) si-a desfasurat, vineri, sedinta de lucru in Parlamentul de la Budapesta.