Sapte persoane au murit, in ultimele trei zile, la Constanta, cel mai probabil din cauza caldurii

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 9 august 2010, 11:05 Actualitate | Esenţial


Sapte persoane si-au pierdut viata, in ultimele trei zile, la Spitalul Judetean din Constanta, unde au ajuns cu sindrom hipertermic, dupa ce, cel mai probabil, s-au expus la soare la ore nepotrivite sau au lucrat intr-un mediu cu temperaturi extrem de ridicate, relateaza Mediafax.

Potrivit directorului Directiei de Sanatate Publica din Constanta, Constantin Dina, in perioada 6 - 9 august un numar de 13 persoane s-au prezentat la Serviciul de Urgenta al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, cu sindrom hipertermic, cu temperaturi de peste 40 de grade.

Conform sursei citate, sapte dintre aceste persoane au murit in unitatea medicala.

"Majoritatea persoanelor decedate aveau varste de 60 - 75 de ani si aveau si afectiuni asociate, dar au fost si doua cazuri la barbati tineri, de 38 de ani, respectiv, 31 de ani, care lucrau in conditii de temperaturi foarte inalte", a declarat Constantin Dina.

El a precizat ca barbatul in varsta de 38 de ani lucra pe unul dintre santierele autostradei Cernavoda - Constanta, iar cel de 31 de ani era bucatar, iar cand i s-a facut rau prepara carne la gratar.

Cele sapte victime au fost transportate la morga pentru stabilirea cu exactitate a cauzei deceselor, medicii legisti incercand sa stabileasca daca moartea acestora a fost urmare a expunerii prelungite la soare.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1300 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Spitalul din Constata (Luni, 9 august 2010, 11:59)

    Oli [anonim]

    La spitalul din Constanta nu trebuie sa fii foarte bolnav pentru a avea foarte putine sanse de a mai iesi viu. Din pacate.
  • -1 (5 voturi)    
    omul simplu (Luni, 9 august 2010, 12:07)

    un om milos [anonim]

    Ii pasa cuiva din tara asta de omul simplu care munceste din greu?Merge vreunul din parlamentari cu autobuzul sau cu tramvaiul numai ca sa vada ce mai este in lumea obisnuita?Privesc pe strada oameni care muncesc cu picamerele intr-un zgomot infernal,nu au aparate sau dopuri care sa-i protejeze de zgomot,sunt oameni tineri care vor deveni cu siguranta surzi,nu au nici sepci sau palarii care sa-i apere de soare;daca ii intrebi ceva raspund repede ca au tot ce le trebuie [asa i-au instruit sefii lor,probabil].
    Romania este un stat ultra liberal in care exista impozit unic pt toata lumea.Si saracii si bogatii platesc acelasi impozit,16%.Mai peste tot in lume cei bogati sunt impozitati mult mai mult.La noi,nu si asta pt ca majoritatea populatiei nu are nicio influenta asupra politicii,iar super-bogatii au o influenta enorma asupra tuturor partidelor:PSD,PDL,PNL,etc.EI sunt protejati,ce-i drept.Ceilalti sa se descurce cum pot,nu-i nimic daca mai mor de caldura,de munca in conditii groaznice.Dumnezeu cu mila.Sa indure.Buna tara Romania pt politicienii care au facut si fac afaceri cu statul.Daca ai bani,ti se ia putin.Daca nu ai,poti sa crapi.25% reduceri salariale pentru bugetarii care si asa aveau salarii mizerabile si era cat pe ce sa fie si 15% reduceri de pensii.De ce nu sunt impozitati mult mai mult cei care au facut afaceri cu statul si s-au imbogatit in mod necinstit?
    • +2 (4 voturi)    
      ai minus (Luni, 9 august 2010, 12:23)

      rakkone [utilizator] i-a raspuns lui un om milos

      Ai minus pentru ca sustii o tampenie, si anume impozitarea progresiva, chiar daca sunt de acord ca in Ro este o mare bataie de joc la adresa majoritatii. Problema nu sunt impozitele nediferentiate, problema este reprezentata de cheltuiala proasta a banilor colectati si neplata impozitelor de toti care pot sa nu le plateasca, de la cei mici care muncesc la negru (intreaba-l pe ala cu pickhammerul daca are carte de munca; nu are si nu plateste nicio contributie, dar vrei ca statutul sa ii dea diverse. De unde, doar furand de la mine ca din alta parte nu sunt bani).
      Sustii o tampenie si anume ca de la bogati se ia putin si de la saraci se ia mult. Gresit, de la toti se ia la fel si anume 16%, la o suma mare 16% inseamna mult, la una mica 16% inseamna putin. Fiecare are astfel 84% din ce produce, tu vrei ca unii (saracii) sa aiba 100% daca se poate, sa nu plateasca nimic in schimb sa primeasca ajutoare, sa traiasca intr-o tara in care se fac drumuri scoli spitale unde sa iti duci copiii, totul facut din banii cat mai multi "furati" de la aia care platesc multe zeci de procente din venit ("bogatii"). Ti se pare un sistem just, ti se pare ca un asemenea sistem poate fi mentinut perioade lungi de timp? Aia bogati de obicei au si creier valorificabil oriunde, ii nedreptatesti -> rup usa si pleaca, ce o sa faci atunci?
  • 0 (0 voturi)    
    Popun desfintarea spitalului (Luni, 9 august 2010, 15:31)

    George [anonim]

    Am fost internat la Constanta de 1 mai cand ma durea un picior
    toti cei care aveau dureri si se prezentau la urgente erau dusi intr-o sala mai in spate oribila si supusi unor perfuzii cu calmante. Nu mi-as aminti de chiuveta veche si murdara, de peretii nezugraviti de ani de zile daca serviciul ar fi fost impecabil ... din pacate mi-au pus 1/2 punga sub piele si nu in vena si eu eram vinovat ca nu am spus, medicamentele erau la farmacia de peste drum - cum sa ma duc acolo ?? Pitzi de asistente radeau cu pustii adusi de la vama veche in coma alcoolica. Mai bine i-ar desfinta si ar lasa sa functioneze numai spitalele curate, serioase si cu responsabilitate.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by