In 22 noiembrie, in Romania vor avea loc alegeri prezidentiale. De rezultatul lor va depinde, in mare masura, politica externa a Bucurestiului fata de Ucraina. Romania are deja pretentii asupra Insulei Serpilor sau Bucovinei si imparte pasapoarte romanesti ucrainenilor din regiunea Odessa, scrie agentia Rosbalt.

La 28 octombrie, presedintele Traian Basescu a semnat o lege care simplifica procedura de acordare a cetateniei romane in tarile vecine. Conform normelor legale, dreptul de obtinere a cetateniei revine persoanelor care au fost cetateni romani, precum si persoanelor care au trait pe teritoriul Romaniei in granitele de pana in 1940 si urmasii lor pana la a treia generatie, care si-au pierdut cetatenia din cauze independente de ei.

Printre acestia se numara inclusiv Sergei Tigipko, candidat la presedintia Ucrainei, fost sef al Bancii nationale si omul de afaceri. El sustine acum ca cetateni romani pot deveni sute de mii de locuitori ai regiunii Cernauti, precum si ai raioanelor Ismail si Reni.

Conform noii legi, pentru obtinerea cetateniei cunoasterea limbii, culturii sau istoriei romane nu mai este obligatorie, iar nationalitatea nu mai conteaza – este suficienta o adeverinta a consiliului local care sa ateste faptul ca stramosii au locuit pe fostele teritorii ale Romaniei mari. Pentru ca pasaportul romanesc ofera dreptul la libera deplasare in UE, doritori sunt destui, si in Ucraina, si in Republica Moldova.

Deputat in Rada: Si linistitul Geoana a devenit nationalist

"Toti candidatii la functia de presedinte al Romaniei folosesc activ tema Romaniei mari", a declarat pentru Rosbalt deputatul Radei Supreme, Taras Chernovil, membru al comisiei parlamentare pentru afaceri internationale.

"Basescu a semnat decretul corespunzator. Chiar linistitul, de regula, si rationalul ministru de exerne al Romaniei si care pretinde, la randul lui, la functia suprema, a devenit nationalist si face speculatii de factura national-populista”, crede deputatul ucrainean.

"Nu este nici un secret ca romanii impart de mult pasapoarte in Ucraina de vest. Din pacate, MAE ucrainean nu a reactionat deloc la acest gen de actiuni si, evident, trebuie aduse modificari la nivel legislativ care sa prevada introducerea responsabilitatii penale pentru dubla cetatenie, care este interzisa constitutional", a concluzionat fostul colaborator al lui Viktor Ianukovici.

Romania, o tara imatura, primita prea repede in NATO si UE

In opinia lui, acest lucru demonstreaza ca Romania este o tara imatura, iar NATO si UE s-au grabit primind-o in randurile lor. Actiunile Romaniei creaza o noua zona de conflict cu vecinii si nu Ucraina, ci NATO trebuie sa reactioneze la asemenea initiative, spune el.

Politologul Vladimir Kornilov, directorul filialei ucrainene a Institutului tarilor CSI recomanda Rusiei sa ia exemplul Romaniei, distribuind ucrainenilor "buletin rusesc". "Indiferend de rezultatul scrutinului din 22 noiembrie, radicalizarea tarii este posibila, pentru ca societatea romana doreste asta", crede Kornilov.

"Romania simte ca in disputele cu Ucraina are un sprijin bun. Infrangerea catastrofala a Ucrainei din batalia pentru platoul continental din Marea Neagra i-a insufletit pe romani. Mai mult, au fost insufletiti politicieni in diferite tabere. Cred ca Romania nu se va opri la Insula Serpilor”.

Un stat mic sau o putere regionala?

Cu o populatie de 46 de milioane de oameni, Ucraina este unul dintre cele mai mari state din Europa. Dar temerile ei si sentimentul de insecuritate de cand se afla intre doi importanti jucatori - UE si Rusia, sunt mai degraba caracteristicile unui stat mic. Actuala politica externa a Ucrainei este hipersensibila la orice semnal din afara.

Unii spun ca Romania reprezinta una dintre principalele amenintari la adresa securitatii Ucrainei si se comporta precum o mica Rusie: lanseaza provocari la adresa suveranitati Ucrainei, distribuie pasapoarte romanesti in Buovina, atrage Kievul in disensiuni bilaterale privind Insula Serpilor sau canalul Bastroe din Delta Dunarii.

Altii afirma ca Romania se foloseste de statutul ei de membru UE si NATO pentru a-si promova pretentiile teritoriale fata de Ucraina si Moldova. Exista, se pare, chiar parerea ca, daca Rusia va ameninta integritatea teritoriale a Ucrainei in Crimea, Romania va exploata imediat acest lucru si va incerca sa puna mana pe o bucata din Ucraina de vest.

Unii dintre colegii mei ucraineni, scrie autorul articolului, Nicu Popescu, in paginile saptamanalului Zerkalo Nedeli, vorbesc nici mai mult, nici mai putin despre riscul unui pact romano-rus dupa modelul Molotov-Ribbentrop. Un recent articol pe aceasta tema sustinea chiar ca grupari neofasciste din Romania si Rusia au pus la cale un complot pentru impartirea Ucrainei.

In realitate, scrie in continuare expertul centrului european pentru analize de politica externa cu sediul la Londra, mass-media ucrainene si romanesti sunt reflectarea lor reciproca. Ele se plang de acelasi lucru si seamana uluitor unele cu celelalte.

Cand Ucraina se indigneaza ca Romania distruge Delta Dunarii, Romania acuza Ucraina ca lucrarile de pe Bastroe au un efect similar. Cand Ucraina acuza Romania de actiuni neprietenesti in cazul extradarii diplomatului ucrainean, suspectat de spionaj in favoarea Rusiei, Bucurestiul suspecteaza Kievul de extinderea aciunilor de spionaj in favoarea Rusiei.

Ambele state se acuza reciproc de politica agresiva in jurul Insulei Serpilor. Nimeni nu contesta faptul ca in relatiile dintre cele doua tari exista probleme serioase. Fara indoiala, raporturile dintre Ucraina si Romania lasa de dorit, dar nici una dintre chestiunile inscrie pe ordinea de zi ucraineano-romana nu reprezinta un pericol real, nu dauneaza dialogului Ucrainei cu UE si NATO.

In realitate, Ucraina nu face decat sa proiecteze temerile sale vizavi de Rusia asupra Romaniei. Din pacate, Romania nu este un prieten si un partener de incredere al Ucrainei, inclusiv in ceea ce priveste declaratiile publice privind situatia etnicilor romani de peste hotare. Dar, in acelasi timp Romania nu este dusmanul Ucrainei, noteaza Nicu Popescu.