Legea de salarizare unitara a bugetarilor va permite cresterea accelerata, pana in 2015, a salariilor mici si va impune inghetarea salariilor mari pentru o anumita perioada. In acest fel diferenta dintre remuneratia minima si cea maxima va fi redusa, a afirmat, marti, premierul Emil Boc, citat de Mediafax.

El a amintit ca intentia Executivului este ca raportul dintre salariul minim si cel maxim sa fie de 1 la 15, fata de 1 la 29 in prezent, si a asigurat ca niciun salariu brut aflat in plata nu va scadea ca urmare a aplicarii noii legi.

Salariul de baza va reprezenta principalul element de calcul al castigului salarial, urmand sa fie realizata o noua ierarhizare a salariilor, in functie de complexitatea si importanta activitatii, inclusiv nivelul studiilor.

La randul sau, ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, a precizat ca salariul minim pe economie va creste de la 600 de lei, cat este in prezent, la 1.100, in 2015, data la care salariul mediu lunar ar urma sa ajunga la 3.430 de lei.

Ministrul finantelor a mai anuntat ca numarul de angajati din sectorul public va fi redus cu 326.000 de posturi pana in 2015, termenul la care trebuie aplicata legea de salarizare unitara.

Reprezentantii Guvernului, cei ai sindicatelor si cei ai patronatelor discuta, marti, la Guvern, asupra formei finale a proiectului de lege privind salarizarea unitara in sistemul bugetar.

Salariile mici vor creste, de anul viitor, iar cele mari vor fi plafonate, a declarat saptamana trecuta pentru HotNews.ro Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. Potrivit acestuia, nu poate fi pusa problema inghetarii salariului minim pe economice, insa poate fi luat in calcul ca unele salarii sa ramana la nivelul actual. In acest mod, Guvernul vrea ca pana in 2015 sa se ajunga la un raport dintre salariul mediu si salariul minim de 2 la 1.

"Varianta ca se ingheata salariile este falsa, dar vor exista unele plafonari in urma aplicarii Legii unice a salarizarii", a precizat liderul sindical. Potrivit acestuia, mentinerea salariului minim la nivelul actual nu ar avea efect pozitiv asupra economiei, in conditiile in care "criza este criza de consum". Hossu a explicat ca prin plafonarea unor salarii si cresterea altora, salariul minim va putea reprezenta 50% din cel mediu in 2015. In prezent, procentul este de doar 31%. In luna iunie 2009, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.887 lei, iar salariul minim brut este de 600 lei.