Conditiile de acordare a unui imprumut extern, negociate in prezent de Romania cu FMI si Comisia Europeana, pentru reducerea cheltuielilor si cresterea veniturilor, vor fi aplicate gradual, intr-un interval de 3-6 ani, fara sa fie diminuate salariile de baza si pensiile, ca in Letonia si Ungaria, au declarat, duminica, agentiei Mediafax, surse guvernamentale.

"Masurile care prevad reduceri ale unor cheltuieli si cresteri de venituri bugetare, conform politicii deja anuntate de Guvern, vor fi luate gradual pe o perioada cuprinsa intre 3-6 ani, pe baza unui plan strategic cu masuri clare de ajustari graduale ale economiei", au declarat sursele guvernamentale, la finalul discutiilor dintre premierul Emil Boc si ministri pe tema imprumutului.

Guvernul nu va dispune, in urma negocierilor cu FMI si CE, reducerea salariilor de baza si a pensiilor, asa cum s-a intamplat in Letonia si Ungaria, si nici masuri impotriva sistemului de protectie a familiilor cu venituri reduse. Salariile de baza nu includ insa si sporuri salariale, o parte urmand sa fie eliminate, au mai aratat sursele.

In urma discutiilor din Guvern, Ministerele Educatiei, Muncii, Sanatatii, Agriculturii, Transporturilor si Finantelor au primit mandate de negociere cu Comisia Europeana, in vederea accesarii imprumutului. Romania va trimite Fondului Monetar International, dupa finalizarea negocierilor de la Bucuresti, o scrisoare de intentie pentru incheierea unui acord de tip stand-by pe o perioada de doi ani, cu o scadenta de cinci ani pentru rambursarea imprumutului.