Propunerea europenilor pentru Barack Obama: Ordinea mondiala s-a schimbat. UE vrea sa-si joace deplin rolul sau, alaturi de SUA

de Marius Mihaiescu     HotNews.ro
Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 15:48 Actualitate | Esenţial


Ordinea mondiala s-a schimbat. Uniunea Europeana vrea sa-si joace deplin rolul sau, alaturi de Statele Unite, este propunerea pe care europenii o vor face presedintelui ales al SUA, Barack Obama, potrivit unui "document de reflexie asupra parteneriatului transatlantic", pregatit de Franta si citat sambata de AFP.

UE ii va propune lui Barack Obama sa "lucreze impreuna, si nu unul impotriva altuia", urmand ca europenii si americanii sa-si asume impreuna responsabilitati de politica externa.

"Americanii si europenii trebuie si pot sa actioneze de o maniera complementara, sa-si asume responsabilitati comune", precizeaza documentul elaborat de Franta, tara care asigura presedintia UE.

Propunerea UE care, potrivit ministrului francez al afacerilor externe, va fi prezentata oficial lui Barack Obama dupa ce acesta se va instala la Casa Alba, este centrata pe patru dosare prioritare: reforma ONU si a G8, conflictul din Orientul Apropiat, cele din Afganistan si Pakistan, precum si relatiile cu Rusia.

In ceea ce priveste acest ultim punct, documentul subliniaza ca "izolarea Rusiei nu este o solutie".

In general, Europa se declara gata sa se angajeze in continuare in operatiuni militare internationale. Dificultatile juridice sau tehnice care intervin in acest tip de operatiuni "nu trebuie sa serveasca drept scuza pentru a nu face nimic".

















2713 vizualizari

  • -1 (11 voturi)    
    zero toleranta pentru fundamentalisti (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 15:52)

    zero [anonim]

    sa se uneasca toata emisfera nordica impotriva imbecililor de talibani si islamisti fundamentalisti
    • +2 (10 voturi)    
      Mentalitate de bruta (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 16:25)

      Mihai [anonim] i-a raspuns lui zero

      De ce crezi tu ca tre sa ne razboim neaparat cu cineva? Exista si alte modele in care nu trebuie musai sa traim cu grenada in dinti.
      • +2 (6 voturi)    
        USA si UE - valori comune (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 20:00)

        Mesia Global [anonim] i-a raspuns lui Mihai

        Europenii din America si cei din Europa nu impartasesc doar un patrimoniu genetic, lingvistic, politic, economic si cultural comun, au si aceleasi valori care stau la baza societatilor noastre: libertatea de expresie, dialogul social, egalitatea intre barbati si femei, statul de drept, economia de piata, democratia parlamentara.

        Patrimoniile si valorile comune ale societatilor create de europeni sunt diferite, uneori fundamental, de cele create de popoare semite (evrei, arabi), negroide (in Africa) sau mongoloide (in Asia). E normal si de dorit ca o prima "uniune mondiala" efectiva si functionala sa apara in emisfera nordica, creata de europenii din USA, UE si Rusia.
        De aceea si Sarkozy nu uita sa aminteasca Rusia, populata de europeni, o tara care a influentat foarte mult istoria planetei si evolutia umanitatii.

        UE nu face decat sa profite de slabirea nationalistilor republicani in USA si venirea la putere a democratilor mai cosmopoliti si laxisti, tentati intotdeauna sa evite confruntarile dure si competitia.
        O "Uniune a popoarelor europene" (USA, UE, Rusia, Australia, NZ, Canada, Argentina, toti europenii care inca nu sunt in UE) va apare la nivel mondial, acum, peste 10 sau 30 de ani, si e de dorit. Asta ar fi un exemplu pt. alte "uniuni de popoare" din Asia, Africa, America Latina.
        Europenii nu mai reprezinta etno-demografic decat 10% din umanitate, 90% din locuitorii planetei nu sunt albi.
        Si in viitor vom si mai putini, asa ca pentru a supravietui, pentru a prezerva diversitatea umanitatii si extraordinara civilizatie nascuta in Europa, ne vom reuni. Si impreuna vom fi suficient de puternici pentru a face fata provocarilor unei noi concurente venite din Asia (China, India), Africa sau "lumea islamica".
        • -1 (1 vot)    
          Vorbe de bun simtz (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 22:08)

          Tantza si Costel [anonim] i-a raspuns lui Mesia Global

          Vorbe de bun simtz
          • +1 (1 vot)    
            nu prea (Duminică, 16 noiembrie 2008, 9:39)

            directia 5 [anonim] i-a raspuns lui Tantza si Costel

            o 'uniune' bazata pe' culoarea pieli' cred ca v a adancii si mai mult disesnsiunile dintre civilizatii,cred ca imbratisarea aceluiasi set de valori democratice este calea de urmat,de altfel asta este si dorinta SUA in Irak,de a arata lumii islamice un model de democratie alaturi de Emiratele Arabe Unite-atat cat permite Coranul-
            SUA a cerut repetat si insistent UE o implicare mai mare in a rezolva conflictul din Orientul Apropiat, problema armelor nucleare din Iran si Koreea de Nord,insa divizarea Europei este evidenta, in timp ce anglo-saxonii nu sant dispusi sa renunte la principile democratiei, tarile latine sunt gata la un compromis daca au anumite avantaje materiale,
            De altfel Europa s a arata divizata si in cazul conflictului din fosta Yugoslavie ,Germania a sprijinit Slovenia si Croatia insa nu si Bosnia si Kosovo,iar conflictul nu a fost 'stins' decat la interventia NATO-Europa nu a reusit in ultima 100 de ani sa rezolve nici un conflict fara suportul SUA,iar conflicul din Balcani si conflictele inghetate din jurul M.Caspice si a M Negre arata cat de divizata si nepregatita este Europa in a se implica in rezolvarea problemelor explozive mondiale
    • -1 (3 voturi)    
      raspuns (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 16:29)

      xxxxx [anonim] i-a raspuns lui zero

      Eu cred ca ar trebui negociat, sa se afle raspunsuri, ce ar interesa intr o masura comuna ,fara rivalitati si nimicuri de astea...toti suntem Oameni asta ar trebui sa fie raspunsul la toate.Respect si intelegere.....nu lupte...sa ducim o lupta impotriva noastra se numeste idiotenie....mai ales din partea celor care o sustin....ce este de impartit..o alta lume? nu cred!!!
      • +2 (4 voturi)    
        ? (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 20:15)

        stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui xxxxx

        Ce zici despre cum este tratata femeia in societatea musulmana? Este considerata Om, sau un fel de Animal util Omului in unele situatii?
        Ce zici despre cum sunt tratate Drepturile Omului in societatea musulmana - si ma refer in cazul oamenilor simpli, care au avut nesansa sa se nasca intr-o tara majoritar musulmana si sa fi avut parinti musulmani, nu la cazul ca unui antrenor de fotbal care face bani pe-acolo?
        • -3 (3 voturi)    
          esti un cunoscator ? (Duminică, 16 noiembrie 2008, 7:01)

          gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui stefan2008

          vorbesti din ceea ce ai vazut si inteles tu, cu ochii tai? sau preiei din ce-a zis un gigel pe forum? stii tu cu siguranta ca femeia este un animal in societatea musulmana? ai fost si-ai vorbit cu femei de-acolo?
        • -2 (2 voturi)    
          femeia musulmana (Duminică, 16 noiembrie 2008, 19:21)

          alex [anonim] i-a raspuns lui stefan2008

          Eu nu cred ca femeia musulmana e tratata ca un animal...si am fost in societati musulmane destul de multe ori ca sa pot spune ce cred...
          • -1 (1 vot)    
            haide (Luni, 17 noiembrie 2008, 1:50)

            seby [anonim] i-a raspuns lui alex

            ca e plin de musulmani in Italia , Franta, ii recunosti pt ca umbla cu cearcefu pe ei dar n-am auzit sa-si bata nevestele unii cu care am intrat in contact chiar sunt amabili...
    • 0 (8 voturi)    
      zero inteligenta (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 16:39)

      bubu [anonim] i-a raspuns lui zero

      nu fi naiv, chiar crezi ca talibanii si islamisti fundamentalisti sunt dusmanii emisferei nordice?
      • +2 (6 voturi)    
        zero toleranta (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 17:45)

        zero [anonim] i-a raspuns lui bubu

        talibanii si islamistii fundamentalisti sunt dusmanii umanitatii in general! Sau ti se pare uman si respectabil sa arunci cu acid dupa fete care vor sa mearga la scoala?! ZERO TOLERANTA
      • +7 (7 voturi)    
        Cainii lui Allah (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 20:07)

        Homo Islamicus [anonim] i-a raspuns lui bubu

        Jihadistii si fanaticii mahomedani sunt inamicii oricui, indiferent de religie si rasa, ei nu ezita sa macelareasca orice adversar, inclusiv rude sau de aceeasi religie cu ei. Uite exemplu de azi, chiar pe Hotnews:

        Un mollah care a condamnat frecvent, in predicile sale, atentatele islamistilor, a fost asasinat de talibani, in vestul Afganistanului, anunta AFP.

        Corpul lui Shams-u-Din Agha a fost descoperit vineri, la cateva zile dupa ce fusese rapit.

        "A fost asasinat de talibani, care l-au acuzat ca sustine guvernul si ca predica impotriva atentatelor", a declarat un oficial afgan.

        E tara in care 20 de fete care mergeau spre scoala au fost stropite pe fata cu acid sulfuric, 3 dintre el au fost mutilate pe viata. Fanaticii musulmani urasc ideea de educatie si nu vor ca femeile, inferioare potrivit Coranului, sa mearga la scoala. Imediat ce ajung la pubertate, sunt mutilate sexual (excizia labiilor si clitorisului) si se negociaza maritarea lor, fara sa le intrebe nimeni. Asta e societatea creata de ideile unui camilar de acum 1.300 ani si in care sute de milioane de "sapiens" cred azi!
    • -2 (8 voturi)    
      Zero e un Zero (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 17:55)

      unu [anonim] i-a raspuns lui zero

      Lui i se pare ca s-au gasit arme de distrugere in masa in Irak si ca cineva i-a lovit pe americani de 9/11 de si-au mai redresat si ei economia cu razboaie pe diferite fronturi (se stie destul de bine ca intrase deja in recesiune de prin 2000).
      Noroc ca sunt oameni care pe folosesc computerul si sa scrie pe hotnews, nu doar sa asculte manele.

      Bravo Zero! intr-un post atat de mic ai condensat toate actiunile ce ar trebui intreprinse pt a scapa de criza...
      Nu stiu cum de nu am auzit inca asa ceva si de la altii: talibanii sunt cauza crizei financiare globale si de aceea ar trebui bombardate cel putin 10 state care sustin terorismul si independenta fata de americani... Romania ar duce-o bine ca "suge de la licuriciul mare"...
      • +3 (5 voturi)    
        Omu' are parerea lui (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 21:40)

        Gogu extremistu [utilizator] i-a raspuns lui unu

        Ce ai tu impotriva americanilor ? Sunt singurii care se implica in crizele internationale . UE trimite cate un diplomat in zonele de criza, americanii o divizie de puscasi marini.UE se complace intr-o sfanta nepasare fata de problemele statelor din afara ei.Vezi razboiul din fosta Iugoslavie.. Conteaza faptul ca nu au gasit arme chimice in Irak sau conteaza ca au detronat unul din cei mai sangerosi din istorie ? Nu zic ca americanii nu folosesc minciuna si viclenia ca sa-si atinga scopurile, dar pana la urma rezultatul conteaza. Cred ca ce vrea sa spuna zero e ca ar trebui sa ne pese si de soarta altora. Daca tie ti-e bine, ar trebui sa ajuti si sutele de milioane de oameni, care nu au alta vina decat ca traiesc in state islamice sau comuniste. Sigur, ramane de discutat in privinta metodelor.
        • -1 (3 voturi)    
          du-te la americani (Duminică, 16 noiembrie 2008, 7:06)

          gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui Gogu extremistu

          da, nene, asa e, americanii sunt cei mai cei. datorita lor avem criza financiara actuala (dolari emisi fara acoperire). spui ca ce daca au atacat irakul? pai de conducatori sangerosi e plina lumea, bai nene, de ce tocmai pe ala din irak? de bine, de rau, sadam tinea in frau problemele zonei, acu americanii nu mai pot face asta. asta de fapt s-a si dorit, petrolul plus o zona nesigura, propice altor interventii de asigurare a "pacii".
        • 0 (4 voturi)    
          americanii (Duminică, 16 noiembrie 2008, 9:25)

          Capsunaru [anonim] i-a raspuns lui Gogu extremistu

          my friend...
          prietenii tai americani se duc doar daca e ceva de muls. Altfel pornesc discutii diplomatice. (eg Norh Coreea).
          Din ce am observat traind ntr-o societate multi culturala e ca fiecare cultura are parti bune si parti proaste. De ex daca am fi avut sistemul bancar musulman nu am fi avut criza actuala.
          Cit priveste ideea de singeros.. cauta si tu citi a omorit sadam dintr-o sursa de incredere.. eg azajaira si compara cu citi soldati irakieni+cazualties au murit in razboaiele cu americanii.

          For a good brain wash - use shampoo CNN
      • +1 (3 voturi)    
        Din bestiariul islamic (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 22:02)

        Homo Islamicus [anonim] i-a raspuns lui unu

        De pe Hotnews: Insurgenti islamisti din sudul Somaliei au biciuit 32 de persoane, femei si barbati, pentru ca au participat la un dans traditional somalez, relateaza Rador.

        Un purtator de cuvant al islamistilor a declarat ca 25 de femei si 7 barbati au fost biciuiti pentru ca au ignorat avertismentele repetate referitoare la faptul sa Islamul interzice dansul in cuplu.

        Cu astfel de salbatici are de-a face lumea libera, o lume civilizata, a noastra, in care ai dreptul sa traiesti ca o calugarita, intr-o manastire, sau ca o femeie de moravuri usoare, intr-un bordel, pentru ca nu esti un simplu animal cum te considera mahomedanii, ci o fiinta libera si care isi poate alege calea in viata!

        Islamul e o forma de fascism, o ideologie a barbariei si inapoierii, care a provocat imense distrugeri si a handicapat toate societatile pe care le-a atins, nici una din ele nu a mai reusit sa se ridice, dimpotriva. Un Kemal Attaturk a trebuit sa taie in carne vie printre musulmanii turci si sa-i forteze la renuntarea practicarii islamului "cum scrie in coran", pentru ca acestia sa mai aiba o sansa de modernizare. De aia Turcia e cea mai moderna si dezvoltata tara "musulmana". Fara lupta continua contra islamului, turcii ar fi fost la fel de retardati social ca iranienii sau triburile arabe care-si zic "irakieni" sau "sauditi".

        Bush a procedat excelent mutand razboiul in teritoriu mahomedan, i-a atras acolo pe jihadisti si a exterminat cu zecile de mii. Saddam, "marele lider al lumii arabe", care ameninta USA cu sabia in fata a sute de mii de prostanaci locali, a terminat ca un animal la abator, spanzurat de ai sai "irakieni".
        USA era in crestere economica superioara UE inca de pe vremea lui Clinton si cresterea a continuat sa fie superioara dupa Clinton si dupa 2001 (+21% sub mandatul Bush).

        Cauza crizei e democratul Bill care vroia sa fie reales in 1996 si sunt cativa baieti de la Harvard care au gasit ca e genial sa speculezi pe rambursarea creditelor!
  • +1 (5 voturi)    
    Care UE? (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 16:21)

    Claude [anonim]

    Cea care face sluj in fata rusilor?
  • +3 (3 voturi)    
    Care rol? (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 17:50)

    Auras [anonim]

    Ce rol sa joace? Tot timpul numai negocieri. S-a vazut inainte de al doilea razboi mondial, cand marile puteri europene, Marea Britanie si Franta au negociat pacea europeana cu Hitler dand la schimb Austria si Cehoslovacia si deschizand drumul spre conflagratie. Atunci ar fi fost de ajuns sa agite putin armatele, cu ocazia asta ar fi prevenit si holocaustul si ar fi calmat Germania, dar au preferat negocierile si ca sa fie scosi de sub ocupatie s-au milogit la unchiul Sam.
  • +2 (8 voturi)    
    EU supusi la Rusi (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 17:54)

    Lucianmotzul [anonim]

    Franta si Germania nu au colona vertebrala in fata rusilor, DAI NAS LA IVAN SI SE SUIE PE DIVAN,, U .S.A trebuie sa ramina ceea ce a fost si este tare si de neclintit ,altfel rusul va dicta in europa ,iar Franta a vrut sa fie lider dar de la Napoleon incoace nu mai este ce a fost ;doar idei multe ,multe idei si alceva nimic.
    • +3 (11 voturi)    
      Stăpânul inelelor... (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 18:54)

      Anton [anonim] i-a raspuns lui Lucianmotzul

      Poate îi lămuriţi şi pe ceilalţi cititori pe ce vă bazaţi când spuneţi că UE (şi am observat că se pune accent pe Germania) e slujitorul Rusiei? :)

      Pe puterea de cumpărare de 3 ori mai mare a Germaniei faţă de Rusia? Probabil că nu.

      Pe produsul intern brut per capita, de 4 ori mai mare în cazul Germaniei? Din nou nu cred.

      Poate pe numărul de emigranţi ruşi din Germania comparativ cu numărul de turişti nemţi din Rusia? :)

      Nu uitaţi, de asemenea, că sediul Băncii Centrale Europene este la Frankfurt.

      Dacă o ţară face importuri de gaz şi petrol de la alta, înseamnă că e slujitor? Mie mi se pare mai nobil să imporţi gaz şi petrol şi să exporţi: BMWuri, Merţane, Electronică (Siemens, Fresenius, Infineon), etc.

      Aşadar? Cum mai e Germania?
      • +2 (6 voturi)    
        Dupa cum s-a spus, Germania e (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 20:41)

        stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui Anton

        SLUJITORUL RUSIEI.
        Treaba cu importul si exportul functioneaza asa cum spuneti dvs. fara perturbari atata timp cat Germania ramane asa cum este: slujitorul Rusiei.
        Iar cand se spune acest lucru, trebuie sa treceti peste granitele Germaniei, pentru ca prin "slujitor", se intelege atitudinea in politica externa fata de state terte, afectate de "imperialismul" rus (ca sa folosesc un cuvant foarte rusist).
        Mda... veti spune ca SUA are tendinte imperialiste cel putin la fel de nocive. Va contrazic: singurul lucru extrem de neplacut pt noi, cei ce nu suntem americani, este modul in care SUA isi protejeaza cetatenii (cazul Teo Peter, etc.). Cu exceptia acestui aspect de altfel placut in cazul in care esti american, SUA promoveaza respectarea Drepturilor Omului, asa cum sunt ele enuntate in Carta ONU.
        Germania are o usoara durere in cot fata de Drepturile Omului, iar durerea asta in cot i se trage de la stapanul rus, pentru care Drepturile Omului sunt percepute ca o chestie nostima si demna de dispret - cum este religia.
        • +3 (5 voturi)    
          Unde sunt argumentele? (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 21:49)

          Anton [anonim] i-a raspuns lui stefan2008

          Adică dumneavoastră susţineţi că pe omul de rând îl interesează mai mult atitudinea beligerantă (eu consider războiul o prostie, dar mă rog...) decât forţa de cumpărare şi bunăstarea economică...
          Este o părere, eu nu sunt de acord, dar sunteţi liber să o aveţi.

          Atitudinea faţă de state terţe (presupun că aveţi în vedere exemplul Georgia) o ai şi în funcţie de starea politică mondială, iar Germania nu este un stat foarte mare sau cu o armată comparabilă cu cea a SUA sau Rusia. Dar aici e vorba de politica pumnului, sau, ca să nu fiu aşa de drastic, de o politică de intimidare. Care oricum nu ar trebui să se întâple în primul rând. În rest, poate îmi daţi exemplu de vreo situaţie în care interesul Germaniei a fost afectat direct de acţiunile Rusiei... Evident, în perioada de după căderea zidului.

          Din nou, nu vreau să vă atac ideile, dar nu sunt singurul care remarcă faptul că am ajuns într-o epocă în care puterea e în mâna corporaţiilor, nu a guvernelor. Şi aici vă invit din nou către un top făcut de revista Forbes, Top500 firme în funcţie de venituri...

          La problema cu drepturile omului, cred, însă că aţi exagerat... Pe Germania o doare în cot de drepturile omului??? Poate dvs. credeţi că Germania e o ţară înapoiată, nostalgică după "perioada de aur" din timpul lui Hitler? Nu ştiu câţi nemţi aţi cunoscut direct sau cât timp aţi trăit în Germania, dar mi se pare complet nefondată afirmaţia asta. Una este să fii rece şi naţionalist şi alta să nu respecţi drepturile omului. Poate că aţi citit numai prima parte din scandalul Lidl cu spionarea angajaţilor, nu şi parte a doua, când Lidl a plătit aprox 1,5 Miliarde de Euro amendă pentru nerespectarea confidenţialităţii :D
          • +1 (1 vot)    
            Ma refer la politica externa (Duminică, 16 noiembrie 2008, 1:42)

            stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui Anton

            Dl. Anton,
            Repet, ma refer la politica externa. Germania se aseamana cu SUA cand este vorba de politica interna, dar NU cand este vorba de a promova aceleasi drepturi si pentru cetatenii altor state.
            Cand este vorba de alte state, n-au decat sa fie conduse de o junta de mafioti militaristi care le spun cetatenilor ce au voie sa citeasca si ce trebuie sa gandeasca. Daca dau gaz ieftin, pt Germania sunt super OK.
            Ati urmarit vreodata stirile la rusi, sa vedeti ce stie cetateanul rus de rand despre realitatea internationala?
            La fel de cordiale ar fi relatiile si cu Somalia daca ar oferi ceva materie prima pt Germania.
            Ati citit ce se intampla in Somalia dl. Anton?
            Pentru state ca Germania nu am nici un respect tocmai pentru ca sunt exclusivisti, nu exporta libertatea, prosperitatea, democratia. Prin relatiile lor comerciale cu state totalitare, sprijina regimele totalitare.
      • +2 (2 voturi)    
        petrol (Duminică, 16 noiembrie 2008, 19:32)

        alex [anonim] i-a raspuns lui Anton

        UE este intr-adevar slujitorul Rusiei, pentru ca petrolul si gazele de care au nevoie tarile UE vin din Rusia. Rusia nu ar avea o problema deosebita daca UE nu ar mai cumpara petrol sau gaze naturale, pentru ca la granita Rusiei se afla un potential consumator mai mare decat UE si anume China. Eu cred ca pe termen mediu oricum asta este strategia Rusiei: sa reduca livrarile catre UE si sa le creasca pe cele catre China.

        Insa daca Rusia ar intrerupe livrarile de gaze si petrol catre UE, atunci tarile vestice ar ramane in bezna: nu energie electrica, nu caldura, degeaba ai masini performante daca nu ai benzina pt ele, degeaba castigi de trei ori mai mult daca oamenii sunt nemultumiti si ies in strada si dau jos guverne.

        De aia UE este atat de flexibila in negocierile cu Rusia si au facut din nou pasul inapoi, acceptand sa reia negocierile diplomatice (dupa ce se declarasera foarte ofensati de modul in care a tratat Rusia conflictul din Georgia). Asa ca...cine al cui slujitor e?
    • -2 (2 voturi)    
      Daca o sa vrei razboi, o sa ai parte de razboi (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 22:13)

      Tantza si Costel [anonim] i-a raspuns lui Lucianmotzul

      Daca o sa vrei razboi, o sa ai parte de razboi.

      Altzi mai destepti faca acorduri comerciale de lunga durata stiind foarte bine ca relatiile comerciale prospere fac ca pericolul unui conflict militar sa diminueze foarte mult.

      Dar ca tine am vazut o gramada sa latre, mai putin sa se si bata.
    • -1 (1 vot)    
      plagiaza, stai linistit (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 23:52)

      zero [anonim] i-a raspuns lui Lucianmotzul

      de cand au francezii idei? Chiar spune-mi una!
  • -2 (8 voturi)    
    Singura solutie ... (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 17:57)

    S [anonim]

    ... e dezvoltarea economica si sociala. Da-le la toti un acoperis si o slujba si n-o sa mai aiba timp sa puna bombe.
    • +3 (7 voturi)    
      cine sa dea? (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 18:24)

      zero [anonim] i-a raspuns lui S

      da' de ce sa le dea? in loc sa faca bombe sa isi gaseasca de lucru! Cine sa le dea? Tie ti-a dat cineva? Ce inseamna "dezvoltare economica si sociala"? Putem sa aruncam asa cu vorbe dar concret cine, cum si de unde sa "le" dea? Da-le tu! Nu poti? si atunci cine poate?
      • -2 (2 voturi)    
        Tie nu ti-a dat nimeni nimic ??? (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 22:34)

        S [anonim] i-a raspuns lui zero

        Ai invatat sa citesti singur, sa scrii singur ?
        Nu de "captele" teroristilor mi-e teama, ei au toti bac + 8, ci de cei instrumentalizati, care n-au nimic si care trebuie ajutati sa aiba.
        • +2 (2 voturi)    
          job: frecat menta, $1 per frunza (Duminică, 16 noiembrie 2008, 0:56)

          zero [anonim] i-a raspuns lui S

          aprofundam: ai spus sa le dea "acoperis si slujba". Astea si le procura dupa ce au invatat deja sa scrie si sa citeasca. Daca nu stiai in statele islamiste fundamentaliste se invata in scoli coranice. Ce crezi ca invata acolo pe langa scris si citit? Ce relevanta economica are o slujba doar de dragul de a nu mai avea timp de altceva? Uite propun ca toti talibanii sa se apuce de frecat menta si sa fie platiti de USA cu 1 dolar pe frunza de menta frecata! Ai o gandire macroeconomica brilianta! Daca nu stiai afla de la mine ca acea "crestere sustenabila" se face folosind resursele infinite ale imaginatiei si inovatiei umane si nu resursele finite pe care le gasim in mediul in care traim. Exista un echilibru intre cei care au slujbe in care indeplinesc sarcini fara pretentie de inovatie si cei care inoveaza. O dezvoltare durabila nu poate fi realizata punand accentul doar pe cei care lucreaza fara a inova. Asta ne-a aratat-o sistemul socialist care punea accentul pe "clasa muncitoare" si de care s-a ales praful. M-am facut inteles?
          • 0 (0 voturi)    
            Nu cred ca a inteles (Marţi, 18 noiembrie 2008, 21:53)

            stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui zero

            Dar poate nu i-ar fi stricat sa se nasca in Japonia.
        • +1 (1 vot)    
          capetele... (Duminică, 16 noiembrie 2008, 0:58)

          zero [anonim] i-a raspuns lui S

          si inca ceva: daca dupa ce i-a educat au ajuns sa organizeze terorismul atunci la ce ne trebuie mai multi educati de astia?
        • +1 (1 vot)    
          pazea de asa protectori ai drepturilor omului (Duminică, 16 noiembrie 2008, 1:29)

          atreus [anonim] i-a raspuns lui S

          ca sa ajunga capete de teroristi? Poate ai dreptate dar argumentatia ta are lacune grave! Unde ai invatat logica?
    • +3 (5 voturi)    
      ? (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 20:48)

      stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui S

      Crezi ca cei care au facut atentate prin SUA nu aveau un loc de munca acolo?
      Crezi ca triburile din Afganistan/Pakistan vor locuri de munca si organizare statala democratica?
      • -1 (1 vot)    
        da, vor (Duminică, 16 noiembrie 2008, 7:10)

        gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui stefan2008

        cata vreme traiesti in saracie si vine talibanu peste tine n-ai de ales. cata vreme n-ai alternativa si n-ai ce pierde te faci si bomba umana, macar iti traieste familia mai bine. mai mult, din saracie vine si prostia. crezi ca talibanii s-au nascut asa? e vorba de o anumita educatie dezvoltata pe saracia omului din zona, educatie care subliniaza ideea: uite ce saraci sunteti voi si ce bogati sunt americanii care va sug petrolul. e oarecum firesc sa lupti impotriva lor in situatia asta.
      • -1 (1 vot)    
        Si ce propuneti ? (Duminică, 16 noiembrie 2008, 11:02)

        S [anonim] i-a raspuns lui stefan2008

        Sa trimitem bombardierele si tancurile ? Sa-i omoram pe toti ? Au mai incercat unii "solutii" din astea si-au terminat in streang.
        Alta varianta ?
        • +1 (1 vot)    
          solutie (Duminică, 16 noiembrie 2008, 15:30)

          zero [anonim] i-a raspuns lui S

          Popoarele isi aleg forma de guvernare in functie de treapta de evolutie a fiecaruia. Unele nu au ajuns la nivelul de acceptare a democratiilor asa ca probabil o forma de dictatura, ca cea a monarhiilor autoritare poate fi mai utila. Tot ce trebuie este sa ferim restul lumii de aceste state si sa le oprim de la atacuri asupra celorlalte. Nu cred ca educarea fundamentalistilor duce la vreun rezultat. Trebuie asteptat vreo 500 de ani pana ajung si ei la nivelul de civilizatie al restului lumii, doar ca nu trebuie sa li se permita sa ii distruga pe ceilalti.
  • -1 (5 voturi)    
    USA ramane in concurenta cu UE !Cum am stabilit .. (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 18:20)

    Eneas [anonim]

    Dolarul nu vrea sa fie moneda mondiala nr. 2 si va lupta din rasputeri pentru asta !cu ajutorul Ocultei Financiare Mondiale conform teoriei conspiratiei
    cand pretul la petrol se va calcula in Euro ,cand China isi va declara rezervele monetare in Euro putem striga : Am invins !
    pana atunci ramane cum am stabilit USA locul 1 UE locul 2 -totusi,in 10 ani, Euro va fi regele
  • -1 (3 voturi)    
    Globalizare (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 18:52)

    Anonim [anonim]

    E clara tendinta pardon, dorinta de globalizare a tuturor centrelor de putere mondiala. Curand o sa avem un presedinte mondial ... sau poate un rege ... sau ............ o asta nici nu am curaj sa o spun dar cine stie?........
  • +2 (2 voturi)    
    somalia (Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 21:27)

    zero [anonim]

    tocmai citeam o stire pe yahoo, se pare ca o organizatie terorista a preluat controlul asupra unui oras port din somalia. Se pare ca teroristii incearca sa se reorganizeze acolo. Cum vi se pare? O "organizatie" cucereste bucati dintr-un stat! hm?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version