Digitalizarea mediului antreprenorial implică o suită de soluții high-tech, o combinație de instrumente imediat disponibile antreprenorilor, care le permite să devină mai competitivi, să își reducă costurile, să investească, să-și extindă prezența pe piață sau să crească vizibilitatea în rândul audienței țintă. În contextul în care tot mai multe afaceri europene își desfășoară activitatea în România exclusiv online, digitalizarea IMM-urilor din țara noastră a devenit un obiectiv esențial, având în vedere statisticile nefavorabile cu privire la nivelul de digitalizare, dar și oportunitățile de dezvoltare rapidă.

Bootcamp Vodafone pentru antreprenorii româniFoto: Vodafone

Vodafone Business lansează primul bootcamp dedicat potențialului nelimitat al antreprenorilor români, Deschis la Nou. Deschis la Tehnologie și își propune să accelereze adoptarea soluțiilor digitale integrate în rândul IMM-urilor din România.

Vodafone Bootcamp reprezintă un nou pas în strategia Vodafone Business, având ca scop conturarea unei comunități de afaceri. O comunitate care promovează digitalizarea, încurajează dezvoltarea sa, și, cel mai important, încurajează înțelegerea modurilor în care poate fi aplicată și in special a beneficiilor cu care vine. În comunitatea Deschis la Nou, Deschis la Tehnologie, antreprenori români de succes, alături de experți Vodafone, oferă participanților sfaturi și soluții testate pentru dezvoltarea afacerii. Antreprenorii selectați vor participa la o serie de cursuri specializate pe parcursul a două zile: 23-24 martie 2024.

Vodafone Business susține potențialul nelimitat al antreprenorilor români, de aceea pune la dispoziția participanților o platformă prin intermediul căreia pot interacționa cu experți în domenii de interes și antreprenori români de renume. Scalarea unei afaceri, branding personal, atragerea investițiilor, optimizarea experienței clienților sau eficientizarea proceselor sunt doar câteva dintre subiectele care vor fi atinse în cadrul celor 2 zile de bootcamp de către specialiștii Vodafone și antreprenorii care au implementat soluții de digitalizare. Acest concept intensiv a fost creat pentru a facilita dialogul și pentru a-i ajuta pe antreprenori să învețe, nu doar din poveștile de succes, dar și din greșelile comise de alți oameni de business de-a lungul timpului. Obiectivul principal constă în dezvoltarea unor abilități digitale esențiale în mediul antreprenorial în prezent, dar și a unei înțelegeri mai complexe a rolului pe care tehnologia îl joacă în dezvoltarea și scalarea unui business. Sub umbrela „Tech for Better”, bootcamp-ul Vodafone reflectă angajamentul Vodafone de a contura o nouă comunitate, deschisă la nou și tehnologie, lansând totodată o dezbatere despre rolul major pe care tehnologia îl joacă în modelarea viitorului.

Înscrierile la bootcamp-ul deschislanou.ro se încheie pe 29 februarie. Participarea este gratuită, iar locurile sunt limitate: 50 de locuri disponibile. Fiecare afacere selectată poate trimite în bootcamp 1 reprezentant din echipa de management (ex: owner, director executiv, director operațional, director de vânzări). La finalul bootcamp-ului, antreprenorii vor avea un canvas cu idei concrete pe care le vor putea aplica afacerilor lor. Câte afaceri, atâtea soluții.

Articol susținut de Vodafone