Instanta a emis mandat de arestare pt 30 de zile pe numele patronului unei firme de brokeraj din Capitală, fiind acuzat de procurori că şi-ar fi pus angajaţii să introducă date false în platforma Webtool cu privire la peste 100 de mașini ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucureşti-Ilfov. Conform procurorilor, firma sa ar fi trecut în platforma electronică de emitere a polițelor RCA ale unei societăți de asigurări că mașinile ISU sunt neînmatriculate, pentru ca poliţele emise pentru acestea să aibă un preț mai mic: Ulterior, modifica poliţele emise, trecând valori mai mari pe primele de asigurare emise pentru autovehiculele ISU.

Masina pompieriFoto: ISU

Ancheta a fost declanșată după ce o companie de asigurări a reclamat că ar fi descoperit probleme la peste 100 de polițe de asigurare RCA pentru mașini ale Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov, polițe intermediate de acest broker.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a anunțat, vineri, că a dispus începerea urmăririi penale în cazul unui bărbat pentru infracțiunile de fraudă informatică în formă continuată şi uz de fals în formă continuată.

Surse judiciare au declarat că este vorba despre patronul unei firme de brokeraj care intermedia emiterea de poliţe între o mare companie de asigurări şi ISU București-Ilfov. Pentru a obţine sume mai mari decât comisionul primit în mod obişnuit, el le-ar fi cerut angajaţilor să falsifice poliţele de asigurare.

  • „În perioada 06.10.2021-20.09.2022, având acces la platforma electronică de emitere a poliţelor RCA “Webtool” aparţinând unei societăţi de asigurări, în baza contractului de broker de asigurare, la diferite intervale de timp el a determinat angajaţii să introducă date nereale în câmpurile dedicate completării unui număr de 109 poliţe RCA pentru autovehiculele aparţinând unei autorităţi publice, atestându-se în mod nereal că acestea sunt neînmatriculate, cu consecinţa emiterii de către societatea de asigurări a unui număr de 109 poliţe RCA cu date false şi prime de asigurare diminuate.
  • Ulterior, inculpatul modifica poliţele emise prin înscrierea unor prime de asigurare mai mari, pe care le remitea beneficiarului asigurat”, precizează Parchetul Judecătoriei Secorului 1.

Bărbatul ar fi obţinut importante sume de bani prin falsificarea poliţelor, creând firmei de asigurări un prejudiciu de 708.882,33 lei.

În acest dosar, procurorii şi poliţiştii au făcut percheziţii la sediul firmei de brokeraj și la locuințele unor persoane fizice.