Vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a lansat luni un nou apel pentru acceptarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, afirmând că acest lucru va duce la sporirea securității colective a blocului comunitar, relatează agențiile BTA și Agerpres.

Margaritis SchinasFoto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images

„Acest lucru înseamnă un control mai bun la frontierele externe în locul concentrării resurselor la frontierele interne. Ambele ţări au făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte presiunea migratorie”, a spus Schinas la reuniunea trilaterală dintre premierii Bulgariei, României şi Grecia, organizată la Reşedinţa Euxinograd de lângă oraşul Varna.

Oficialul european și-a exprimat opinia că s-ar putea ajunge la o „decizie pozitivă cu privire la Schengen” în cele din urmă în ceea ce priveşte Bulgaria şi România.

Referitor la extinderea Uniunii Europene către Balcanii de Vest, Schinas a spus că aceasta depinde de progresul reformelor din fiecare ţară.

„Atât Ucraina, cât şi Republica Moldova sunt gata să facă tot posibilul cu o viteză fără precedent pentru a se putea asigura că au realizat reformele necesare. Acum sunt pe cale să devină membri cu drepturi depline ai familiei noastre”, a mai spus vicepreşedintele Comisiei Europene.

În ceea ce priveşte situaţia din Israel, Schinas a confirmat ca miniştrii de externe ai UE se vor întâlni marţi la Bruxelles pentru a discuta această chestiune.

Marcel Ciolacu amintește de susținerea pentru intrarea României în Schengen

Premierul bulgar Nikolai Denkov a găzduit reuniunea luni, la care au participat omologul său grec Kyriakos Mitsotakis şi prim-ministrul român Marcel Ciolacu.

„În acest moment, România îndeplinește toate condițiile tehnice de peste 10 ani de zile. Eforturile din ultimul timp ale Bulgariei de a închide toate dosarele în ceea ce privește statul de drept s-au finalizat, au fost recunoscute și de către Comisie și sperăm ca, în perioada următoare, să avem discuții aplicate atât cu Comisia, cât cu Parlamentul European, dar și cu cele două state care, până în acest moment, s-au opus”, a declarat luni Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat recent că ia în calcul să dea în judecată Austria la Curtea Europeană de Justiție, dacă va mai bloca încă o dată România. El a precizat că va cere instituțiilor europene să se alăture acestui demers.

După ce s-a opus în decembrie integrării României în Schengen, Austria nu și-a flexibilizat poziția, invocând că spațiul Schengen este nefuncțional în acest moment, motiv pentru care nu poate fi extins.

La forumul trilateral de luni au fost prezenţi şi comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, şi ministrul energiei din Republica Moldova, Victor Parlicov.