După cazul Ana Morodan, am fost curioși să vedem ce părere au influencerii, cei care sunt urmăriți de zeci și sute de mii de tineri, despre responsabilitate, asumarea greșelilor și dacă înțeleg că pot schimba sau influența viața celor din jur.

5 influenceri vorbesc despre responsabilitate pe internetFoto: Colaj de Ana Tepșanu

Odată ce internetul a devenit parte integrantă din viața noastră, pe lângă beneficiile evidente ale acestuia (accesul rapid la informații și persoane), s-au dezvoltat și așa-numiții influenceri, al căror stil de viață și ale căror opinii au un efect major asupra oamenilor ce-i urmăresc.

Simt ei vreo responsabilitate pentru utilizatorii care le-au dat follow? Ce părere au despre modul în care aleg să-și expună viața și ideile în spațiul public? Simt vreodată că pot fi un exemplu negativ pentru cei din jur?

Cazul Anei Morodan, influencer cu aproximativ 500.000 de urmăritori pe Instagram, este doar cel mai recent exemplu de responsabilitate sau lipsa ei. Femeia s-a ales cu trei dosare penale după ce nu a vrut să oprească la semnalele Brigăzii Rutiere, ca apoi să lovească două mașini, în încercarea de a scăpa de autorități. În aceeași zi s-a urcat iar la volan, fără permis, a condus haotic, iar apoi a refuzat să fie testată pentru consum de alcool sau alte substanțe.

Ea a declarat că avea în organism doar somniferele recomandate de medic, iar apoi a postat un mesaj în online în care și-a asumat faptele, nu fără a sublinia că suferă de depresie și are nevoie de suportul, iubirea și înțelegerea comunității.

Discuția este una mult mai largă, atât în planul acțiunilor, cât și în cel al sănătății mintale. În România, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 5% din populație suferă de o formă de tulburare depresivă, diagnosticată, aflată sub tratament, iar în plan mondial, boala afectează peste 322 de milioane de persoane.

Însă, unde se trage linia între siguranță civică, rolul de exemplu pentru cei din jur și sănătate psihică?

Alex Zlăvog, 33 de ani, creator de conținut, 30.6K urmăritori pe Instagram: „Este important să vorbim în spațiul public despre probleme de sănătate mintală”

Alex Zlăvog. FOTO: Arhiva personală

Alex Zlăvog spune că simte că are responsabilitate foarte mare față de oamenii care-și rup din timp să-l urmărească.

„Dar, în același timp, cred că există și un mic du-te vino când vine vorba de termenii în care responsabilitatea asta trebuie să existe în mod rezonabil. De exemplu, având în vedere faptul că vorbim adesea pe stream despre probleme de sănătate mintală, mulți oameni se pot simți încurajați indirect să-mi ceară mie personal ajutor în ceea ce privește problemele lor de genul ăsta”, explică el.

Tânărul subliniază cum în contextul de mai sus a hotărât că responsabilitatea lui nu este să aibă grijă de toți oamenii care-l abordează pentru tot felul de probleme, ci să ajute cât poate de mult la nivel macro.

„Să direcționez oamenii către centre speciale de ajutorare în sensul ăsta etc. Prind și eu lucrurile astea din mers, nu sunt perfect și nici n-aș îndrăzni să pretind c-aș fi”, adaugă Zlăvog.

Influencerul consideră că este important să vorbim în spațiul public despre probleme de sănătate mintală, dar „în termeni rezonabili”, în sensul în care, precizează el, nu și-ar dori să se vulnerabilizeze până în punctul în care poate fi șantajat emoționat de un copil cu acces nesupravegheat la internet.

În ceea ce privește modul în care se poziționează față de comunitatea lui, Alex crede că e foarte important să nu te ții cu dinții de părerile tale și să cauți în mod activ să vezi cât mai multe fațete și nuanțe.

„Mereu mențin o deschidere față de ce ar putea avea alți oameni de zis, raportat la acțiunile sau discursurile mele. E o povară mentală destul de grea, dar, în modul ăsta, cred că am parte o liniște (o oarecare împăcare în capul meu) când pun noaptea capul pe pernă, pentru că știu că nimic din ce zic sau fac eu nu e cu titlu de final și pot oricând sa pivotez înspre calea cea dreaptă”, zice el.

Apropo de faptul că societatea judecă mai aspru un influencer, în timp ce poate avea și multă îngăduință vizavi de el, tânărul crede că judecata asta aspră e un mod de a echilibra balanța.

„Sincer, uneori simt că mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap, pentru că pot face ceea ce fac, în loc să stau 12 ore pe zi la un birou, și să-mi compromit bunăstarea și sănătatea doar pentru a putea spera la ceva mai mult decât subzistență. Ca atare, faptul că oamenii sunt cu ochii pe mine și poate chiar caută activ să mă prindă pe picior greșit mi se pare rezonabil și-o privesc ca pe o provocare”, completează el.

Alex încheie prin a spus că se gândește des că poate fi și un exemplu negativ pentru unii dintre fanii săi, iar în astfel de situații, zice el, se uită la alți influenceri sau la alte persoane publice.

„Mă liniștesc imediat ori de câte ori mă mai apucă gândul că aș putea fi un exemplu negativ.”

Teodora Stoica, 28 de ani, sportivă, 18.7K urmăritori pe Instagram: „Mă tem că oamenii care mă urmăresc mă vor judeca”

Teodora Stoica. FOTO: Arhiva personală

Teodora Stoica vorbește despre faptul că are responsabilitatea de a fi transparentă pe cât de mult se poate.

„Apreciez sinceritate și autenticitatea la un om, așa că trebuie, și eu, la rândul meu, să ofer aceste lucruri. Vreau ca fanii mei să fie la curent și cu lucrurile bune din viața mea, dar și cu provocările pe care le întâmpin, așa mi se pare corect. Viața nu este tot timpul roz”, zice ea.

Tânăra crede că este important ca cei care o urmăresc să vadă că nici pentru ea nu este ușor să mențină o rutină sănătoasă (trezit la 5:30 dimineața, două antrenamente pe zi, post intermitent, prepararea mâncării acasă, meditație, expunere la frică) și cum, uneori, toate astea devin o presiune și le simte apăsător.

„Fac un pas înapoi, reduc din activități, îmi petrec mai mult timp cu prietenii, mai beau un pahar de alcool. Cred că e important ca oamenii să vadă că nimeni nu este perfect și e ok să faci o pauză când sănătatea mintală îți este amenințată”, crede sportiva.

În ceea ce privește modul în care se poziționează față de comunitatea ei, Teodora spune că este o fire receptivă și ține cont de părerea celor care-i spun că nu sunt de acord cu ceva din ceea ce face, însă, atâta vreme cât aude asta într-un mod respectuos.

„Dacă-mi spui urât, nu mai procesez informația cum trebuie, pentru că nu a fost transmisă politicos”, zice ea. Tânăra vorbește și despre cum de multe ori s-a simțit judecată, dar a preferat să tacă, însă a realizat că atunci când faci asta, o faci dintr-o frică.

„Nu mai am frici de câțiva ani, de aceea am și început să mă expun în social media. Am o voce și pot să mă apăr singură. De când am început să fac asta, oamenii m-au cunoscut și și-au dat seama că nu sunt așa cum mă descriau tabloidele”, precizează ea.

Cât despre momentele în care se gândește dacă poate fi un exemplu negativ pentru fanii ei, Teodora recunoaște că se teme de ipostaza asta, tocmai pentru că în perioadele în care face o pauză de la activitățile ei de wellness, vrea să iasă mai mult cu prietenii, în club sau la mare.

„Mă tem că oamenii care mă urmăresc mă vor judeca și se vor gândi că nu-i iau în serios cu postările mele sănătoase, când mai apar uneori și că mănânc pizza sau beau un cocktail. Deși „cheat meals” și alcoolul apar de două ori pe lună, ei nu au de unde să știe asta. Sper să înțeleagă că și eu sunt om și trebuie din când în când să mai încalc regulile”, încheie Stoica.

Claudiskyy, 25 ani, creator de conținut, 110K urmăritori pe Instagram: „Influencer înseamnă responsabilitatea de a influența în bine masele și de a-ți rectifica instant orice eroare”

Claudiu Iosif. FOTO: Arhiva personală

Claudiu Iosif, pe numele său real, este de părere că, odată ce activezi în mediul online, trebuie să ții cont de numeroase responsabilități, cum ar fi influența și impactul conținutului pe care-l faci asupra audienței.

„Fără publicul online, un creator nu este nimic, de aceea va fi mereu o prioritate, în orice strategie sau în orice acțiune de-ale mele, pe rețelele sociale”, zice el.

Tânărul crede că un creator de conținut verosimil creează o relație de încredere și sinceritate încă din primele sale postări, atunci când își expune valorile sale comportamentale, cât și mintale.

„Aceste legături de încredere și sinceritate au la bază reliefarea onestă a statutului tău fizic, cât și mintal, transparență totală, cât și o interacțiune online perpetuă (prin comentarii, story-uri, mesaje directe, live-uri), cu oamenii care te văd ca pe un exemplu”, adaugă influencerul.

Claudiskyy vorbește și despre cum o disonanță între creator și fan poate apărea în momentul în care imaginea creată inițial în mediul online nu mai rezonează cu viziunea stabilită în mințile celor care îl urmăresc.

„Asta poate fi exemplificată prin anumite acțiuni sau opinii care nu reflectă valorile primare cu care creatorul de conținut a debutat în online și cu care audiența a relaționat încă de la început. În astfel de momente, publicul are tot dreptul să-și critice (într-un mod constructiv și educat, de preferat, dar nu obligatoriu) creator și discrepanța simțită de ei. În astfel de cazuri, un om responsabil și matur își dă seama unde a greșit, își asumă și se schimbă activ în mai bine”, adaugă el.

În concluzie, precizează el, „să fii influencer este exact asta - responsabilitatea de a influența în bine masele și aceea de a-ți rectifica instant orice eroare care poate să perturbe această influență.”

Denis Matroș, 22 ani, „creator de clipuri video”, 39.9K urmăritori pe Instagram: „Accept orice critică, atâta timp cât aceasta este constructivă și am ce să învăț din ea”

Denis Matroș. FOTO: Arhiva personală

Denis Matroș consideră că popularitatea vine cu foarte multe responsabilități atât față de tine, cât și față de urmăritori.

„Simt asta atunci când creez conținut, așa că mă gândesc la dorințele urmăritorilor mei și încerc să fac exact ce le-ar plăcea lor să vadă pe TikTok sau cel puțin la mine, ca TikTok-er”, zice el. În ceea ce privește un raport sincer între influencer și comunitatea lui, tânărul spune că ține mult de platforma online, cât și de public.

„Poate ei te urmăresc doar pentru content-ul pe care îl livrezi, scurt și de impact. Sunt de părere că nu trebuie să faci publice toate informațiile importante din viața ta. Poți spune o parte, dar nu tot, pentru că, în general, oamenii au păreri și, câteodată, nu sunt avantajoase pentru tine”, adaugă Matroș.

Influencerul susține că adoră comunitatea pe care și-a creat-o, cât și oamenii care s-au strâns în jurul lui, motiv pentru care acceptă orice critică, atâta vreme cât este constructivă și are ce să învețe din ea. Până acum, adaugă el, a avut parte de foarte puțin „hate” din partea utilizatorilor și a ales să șteargă acele comentarii.

„Gura lumii nu contează și trebuie să faci exact ceea ce simți că e corect”, susține el. Denis spune și cum nu s-a gândit vreodată că ar putea fi un exemplu negativ pentru fanii săi: „am mare grijă la ceea ce postez și, după cum am precizat, îmi place să ofer urmăritorilor mei ceea ce lor le place să consume în materie de conținut video.”

Maximilian Ioan, 23 de ani, creator de conținut, 457K urmăritori pe Instagram și 763K pe Youtube: „Mulți cred că perspectiva lor e cea adevărată și este foarte obositor să ții pasul”

Maximilian Ioan. FOTO: Arhiva personală

Maximilian Ioan crede că orice om care postează pe Internet, fie că are un următor sau milioane, fie că se identifică sau nu cu termenul de influencer, ar fi bine să aibă un spirit civic și o responsabilitate socială de a avea grijă la modul în care comunica sau față de ceea ce împărtășește cu ceilalți.

„În primul și primul rând, chiar dacă internetul e un loc sălbatic, ar trebui să fie o unealtă unde intrăm fie să ne luăm o doză de divertisment, fie să ne educăm pe anumite subiecte, fie să socializăm etc. Și cred că fiecare dintre noi ar fi bine să aibă genul ăsta de responsabilitate, pentru că, la un anumit nivel, toți putem fi influenceri”, zicel el.

Tânărul mărturisește că se identifică mai mult cu termenul de creator de conținut digital și, în trecut, s-a confruntat și el cu multă presiune pe care a pus-o pe el, mai ales când a lucrat cu manageri, brand-uri sau agenții. Așa cum punctează, în acele momente, avea tendința să fie ultra atent, să nu supere pe cineva, să nu strice reputația unui brand sau să nu facă o părere proastă, în general.

Ulterior, adaugă Maximilian, și-a dat seama că presiunea pe care o punea pe el poate fi nocivă, din anumite puncte de vedere, și pentru comunitate.

„Comunitatea este important să rămână vulnerabilă și influencerul în jurul căruia s-au strâns acei oamenii, e important să spună ceea ce simte și să nu-și limiteze mai mult decât e cazul discursul sau conținutul pentru că, până la urmă, niciodată n-o să fie toată lumea de acord cu el, oricât de bine intenționat ar fi”, completează el.

Maximilian crede că, la final de zi, atât influencerii, cât și fiecare om care postează ceva online, „ar fi bine să tragă o linie la final de zi și să-și dea seama care au intențiile din spatele postării sau discursurilor sale și, mai ales, să fie sincer față de el.

Pentru mine este important și atunci când, spre exemplu, pun o poză de la mare, să mă gândesc: am pus poza asta pentru că vreau atenție, pentru că am vrut să transmit un mesaj sau doar o stare bună?”

Așa cum menționează, el a realizat că foarte multe postări ale influencerilor, inclusiv el, sunt făcute din nevoia de validare și atenție și, deși nu vede nimic greșit în asta, adaugă: „cred că ar fi bine să și educăm internetul, încet, încet, pas cu pas, fiecare în bula lui mică. Cred că putem să evoluăm și cred ca e important să rămânem focusați pe partea bună a lucrurilor, să gândim constructiv și să ne inspirăm comunitățile să gândească și să acționeze constructiv.”

Maximilian crede în critică și o consideră benefică, însă, și în urma ei, subliniază el, ar fi bine să fie concluzii constructive.

„E important să ne dăm seama că mai presus de orice suntem oameni și suntem toți egali și faptul că ești influencer nu te pune pe un piedestal, nu ești atotștiutor și nici nu deții adevărul absolut. Fiecare are perspectiva lui și e important să rămânem în iubire și să comunicăm lucruri venite din iubire. Sănătatea mintală depinde de ceea ce consumăm, nu doar alimentar, dar și ca informație, iar toate astea ne pot afecta mai mult decât ne-am imagina.”

Tânărul vorbește despre cum e important să fim oameni, mai ales că trăim într-o societate unde există un exces de informații, iar fiecare comunică din propriile puncte de vedere.

„Mulți cred că perspectiva lor e cea adevărată și este foarte obositor și dificil să ții pasul. Mi-ar plăcea să rămânem niște semne de întrebare umblătoare și să reținem faptul că și influencerii sunt oameni și fiecare are personalitatea, viața și perspectiva lui.

Și da, e mișto să ai urmăritori, dar ar fi bine să nu ai doar oameni care ascultă tot ceea ce zici, fără să treacă informațiile prin propriile lor filtre. Asta e și frumusețea lumii, să pui sub semnul întrebării lucrurile. E important să ne creăm propria lentilă asupra vieții și să avem propriile moduri de a gândi și de a acționa.”