Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit luni componența completurilor de 5 judecători pentru acest an. Magistrații din completurile penale de 5 sunt cei pe masa cărora ajung marile dosare de corupție în care sunt implicați demnitari.

Dosar instantaFoto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia Images

Completurile au fost stabilite prin tragere la sorți, iar în 2022 la Înalta Curte de Casație și Justiție vor funcționa două completuri de cinci judecători în materie penală și două completuri de cinci judecători în alte materii decât cea penală. Totodată, în ceea ce privește completurile de cinci judecători organizate în alte materii decât cea penală, s-a stabilit numărul judecătorilor din cadrul fiecărei secții care vor intra în compunerea acestora.

Completul civil 1 – 2022

  • GHICULESCU ADRIAN REMUS Secţia contencios administrativ şi fiscal
  • HRUDEI MARIA Secţia contencios administrativ şi fiscal
  • PUȘCAȘIU EUGENIA Secţia I civilă
  • CRISTESCU SIMONA LALA Secţia I civilă
  • BUDĂ MARIAN Preşedintele Secţiei a II-a civilă

Completul civil 2 – 2022

  • CORBU CORINA ALINA - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
  • GHERASIM ADRIANA ELENA Secţia contencios administrativ şi fiscal
  • BĂLDEAN DENISA LIVIA Secţia I civilă
  • MIHĂIANU COSMIN HORIA Secţia a II-a civilă
  • DOLACHE BOGDAN ILEANA IZABELA Secţia a II-a civilă

Completul penal 1 – 2022

  • DRAGOMIR ILIE IULIAN - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
  • ROG LUCIA TATIANA Secţia penală
  • RUS ANDREI CLAUDIU Secţia penală
  • BURNEL OANA Secţia penală
  • ALEXANDRESCU ANCA MADALINA Secţia penală

Completul penal 2 – 2022

  • LEFTERACHE LAVINIA VALERIA Secţia penală
  • BARBU ELENA Secţia penală
  • NICOLESCU ALIN SORIN Secţia penală
  • MACAVEI SĂNDEL LUCIAN Secţia penală
  • ENCEAN SIMONA DANIELA Secţia penală

Completul penal 1 – 2022, lista de permanenţă:

  • MARCU ELENI CRISTINA Secţia penală
  • EPURE CONSTANTIN Secţia penală
  • ENESCU DAN ANDREI Secţia penală
  • POPA RODICA AIDA Secţia penală
  • CÎRNARU SIMONA ELENA Secţia penală
  • VASILE FRANCISCA MARIA Secţia penală
  • ILIE IOANA ALINA Secţia penală
  • ȘELEA MIRCEA MUGUREL Secţia penală

Completul penal 2 – 2022, lista de permanenţă:

  • COSMA RODICA Secţia penală
  • RUS ALEXANDRA IULIANA Secţia penală
  • ȘERBAN LEONTINA Secţia penală
  • IANCU ANA HERMINA Secţia penală
  • COBZARIU MARICELA Secţia penală
  • SOANE LAURA MIHAELA Secţia penală
  • GRĂDINARU DANIEL Preşedintele Secţiei penale
  • BOGDAN IOANA Secţia penală

Ce soluţionează, în materie penală, completul de 5 judecători:

  • Conform Legii 304, în materie penală, completele de 5 judecători judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Secţia penală a instanței supreme şi soluţionează contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă de Secţia penală a ICCJ, precum şi alte cauze date în competenţa lor prin lege.

În 2018, în timpul guvernării PSD, Curtea Constituțională a stabilit că toate completurile de 5 judecători ale ICCJ (la care ajung dosarele demnitarilor) formate începând cu 2014 au fost nelegal constituite, pe motiv că nu toți magistrații ar fi specializați în judecarea cauzelor de corupție, decizie care a bulversat sistemul judiciar din România.

Consecința: instanța a decis anularea unor condamnări și reluarea de la zero a unor procese cu nume sonore, precum cel al Elenei Udrea.

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a adresat CJUE pentru a clarifica dacă instanța supremă poate lăsa neaplicate deciziile CCR privind compunerea nelegală a completurilor de 3 și 5 judecători.

În 21 decembrie, CJUE a pronunțat o decizie cu miză majoră pentru justiția din România - supremația dreptului Uniunii Europene impune ca judecătorii naționali să aibă puterea să lase neaplicată o decizie a unei curți constituționale care este contrară acestui drept, fără a fi cercetați disciplinar.

CJUE amintește că Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat mai multe persoane, inclusiv foști parlamentari și miniștri, pentru infracțiuni de evaziune fiscală privind TVA-ul, precum și de corupție și de trafic de influență, în special în legătură cu gestionarea unor fonduri europene.

Ulterior, Curtea Constituțională a anulat aceste decizii ca urmare a compunerii nelegale a completurilor de judecată, pe motiv că dosarele cu privire la care ICCJ s-a pronunțat în primă instanță ar fi trebuit să fie judecate de un complet specializat în materie de corupție, iar în cauzele în care ICCJ s-a pronunțat în apel toți judecătorii completului ar fi trebuit să fie desemnați prin tragere la sorți.