​​Un student marocan care studia medicina la UMF Iași și iubita sa, o româncă, au fost găsiți fără suflare într-o vilă dintr-un cartier rezidențial. Cei doi au fost uciși, iar apoi li s-a dat foc, potivit datelor din anchetă.

PolitiaFoto: USER UPLOADED

Tânărul avea 25 de ani, iar iubita sa 23.

Bărbatul, care se numeste Youssef Ajniyah, a studiat înainte la Bruxelles, conform datelor de pe contul său de Facebook, și trebuia să se întoarcă acolo chiar vineri împreună cu iubita lui. De altfel, familia tânărului locuiește în Bruxelles.

Membrii familiei au fost cei care au anunțat poliția când Youssef Ajniyah nu a mai ajuns, scrie Ziarul de Iași. (Mai multe detalii despre cei doi AICI)

El ar fi fost văzut ultima oară în viață miercuri seara.

„Până la acest moment procesual s-a stabilit că persoana decedată de sex masculin, în vârstă de 25 de ani, cetățean marocan, era student la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, iar persoana decedată de sex feminin, în vârstă de 23 de ani, era prietena primului. Descoperirea a fost făcută de organele de poliție care au fost informate cu privire la posibila dispariție a tânărului student, care, în cursul zilei de 10.12.2021, ar fi trebuit să ajungă cu avionul la Bruxelles. Cadavrele prezentau urme de violență, iar în imobil s-au identificat urme de ardere", a declarat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol.