Guvernul face un apel către autoritățile locale să reevalueze situația persoanelor nevaccinate împotriva COVID, spunând că specialiștii anticipează o posibilă creștere a incidenței bolii în următoarele săptămâni.

Centru Vaccinare Mega MallFoto: Primaria sector 2
  • "Deoarece specialiștii anticipează o posibilă creștere a incidenței în următoarele săptămâni, vaccinarea persoanelor rămâne cea mai eficientă și importantă formă de protecție, mai ales a celor din categoriile vulnerabile", a transmis Guvernul, duminică, la finalul ședinței în care au fost decise primele măsuri în România după confirmarea primlor două cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron a SARS-CoV2.

Guvernul face apel către autoritățile locale ca, prin serviciile de asistență comunitară, să se coordoneze cu structurile medicale din teritoriu și să reevalueze situația persoanelor nevaccinate: "Prioritate vor avea persoanele din categoriile vulnerabile, care vor beneficia de centre mobile de vaccinare, puse la dispoziție de MApN și MAI".

Duminică, într-o ședință convocată de către premierul Nicolae Ciucă, la care au luat parte ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, șeful DSU, Raed Arafat, și directorul CNSCBT, Adriana Pistol, au fost decise mai multe măsuri în contextul prezenței tulpinii Omicron în România:

  • Persoanele care intră în România din statele din afara Uniunii Europene - inclusiv cele vaccinate anti-COVID - vor avea obligația să prezinte, la intrarea în România, un test PCR obținut cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei.
  • Persoanele nevaccinate anti-COVID vor intra automat în carantină timp de 10 zile.
  • Persoanele care vin din țările UE - nu și cele vaccinate - trebuie să prezinte test PCR făcut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei.
  • Persoanele nevaccinate vor intra, de asemenea, în carantină pentru 10 zile.
  • Din 20 decembrie, va fi implementat Passenger Locator Form (PLF), care va trebui completat de toate persoanele care sosesc în România.