Filiala Suceava a organizației ”Salvați Copiii” s-a delimitat de ”situația” apărută după ce viceprimarul USR PLUS din Suceava a câștigat o motocicletă la tombola unui festival sprijinit cu bani de la Consiliul Local, iar apoi a spus că va dona către ”Salvați Copiii” o sumă echivalentă cu valoarea vehiculului pe două roți.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Fără să vrem, Organizația noastră a fost oarecum prinsă într-o întreagă dezbatere publică cu conotații negative, legată de situația creată în urma câștigării de către doamna viceprimar Teodora Munteanu a motocicletei ce a fost dată la tombola Festivalului Bucovina Rockfest, festival desfășurat la Cetatea de scaun a Sucevei”, se spune pe pagina de Facebook a ”Salvați Copiii”.

”Noi nu cunoaștem detaliile acestei probleme, dar nu putem să nu ne delimităm de orice situație care ridică o cât de mică suspiciune în legătură cu moralitatea vreunui demers.

Întreaga noastră activitate se bucură de încrederea oamenilor și prin urmare ea este și trebuie să rămână dincolo de orice fel de îndoială.

Precizăm că nu am fost contactați de doamna în cauză și de asemenea, în cazul în care banii au fost deja transferați, vă aducem la cunoștință că informațiile referitoare la conturile noastre bancare sunt publice, ele găsindu-se pe pagina noastră de Facebook”, transmite organizația.

Reacția Salvați Copiii Suceava vine după ce Teodora Munteanu, viceprimar al Sucevei din partea USR PLUS, a câștigat o motocicletă second-hand, adică premiul cel mare al festivalului rock Bucovina Motorfest, eveniment sprijinit cu 40.000 de lei de la bugetul local.

Viceprimarul spune că a câștigat motocicleta pentru că ”sorții s-au rostogolit spre ea”, adăugând că va dona 5.000 de lei, contravaloarea premiului, către Asociația ”Salvați Copiii Suceava”.