20 iulie 1944, la Wolfsschanze (Bârlogul Lupului), lângă Rastenburg, Prusia de Est (în prezent Ketrzyn, Polonia), era o zi calmă și senină. Claus Philipp Maria Schenk Graf von Stauffenberg, unul dintre puținii ofiţeri (colonel) care avea acces direct la Hitler, şi-a pus în servietă două încărcături explozive. Ambele echipate cu un cronometru silenţios, chimic, care putea fi potrivit să explodeze la 10 sau 15 minute după activare. Când a ajuns la întâlnire, la ora 10:15, Stauffenberg a aflat cu stupoare că, din subteranul Führerbunker, Cartierul General se mutase la Lagebaracke, o cabană din lemn care era folosită de obicei de către Albert Speer, ministrul pentru Armament şi Producţie de Război. Stauffenberg i-a spus ordonanţei lui Hitler că trebuie să meargă la baie şi şi-a luat servieta cu el. A închis uşa după el şi a început să regleze încărcăturile explozive.
A închis uşa după el şi a început să regleze încărcăturile explozive. Îi era foarte greu din pricina rănilor suferite cu un an mai înainte, pe 7 aprilie 1943, când, lângă trecătoarea Kasserine, în Tunisia, britanicii îi bombardaseră maşina; a petrecut trei luni într-un spital din München, şi-a pierdut un ochi, mâna dreaptă şi al patrulea şi cincilea deget de la mâna stângă.
Stauffenberg reuşise să regleze numai prima bombă când a fost chemat din nou la întrunire. Pe cealaltă i-a înmânat-o aghiotantului său. A plasat servieta sub masa unde avea loc conferinţa, nu departe de Hitler. Întâlnirea a avut loc cu 30 de minute mai devreme decât fusese planificată, la 12:30, din cauză că Mussolini trebuia să sosească la ora 15:00.
După câteva minute, Stauffenberg s-a scuzat, spunând că trebuie să dea un telefon urgent la Berlin. A aşteptat într-un adăpost alăturat producerea exploziei. Bomba a explodat exact la 12:42, iar cabana a fost practic distrusă. Toţi cei 24 de participanţi au fost răniţi – unul a murit în acea după-amiază şi alţi trei câteva zile mai târziu.
Hitler a scăpat cu bine datorită lemnului solid de stejar al mesei de conferinţe, care a deviat explozia. A suferit o comoţie uşoară, zgârieturi pe frunte, vânătăi pe spate, câteva arsuri la pulpa piciorului şi la mâna stângă şi răni la urechi; dar cea mai rănită era demnitatea lui - explozia îi sfâşiase pantalonii.
Hitler in fața buncărului. Foto: AKG via Profimedia Images
Cine era atentatorul
Claus Philipp Maria Schenk Graf von Stauffenberg s-a născut pe 15 noiembrie 1907, fiind cel mai tânăr dintre cei trei fii (ceilalţi fiind gemenii Berthold şi Alexander) ai lui Alfred Schenk Graf von Stauffenberg şi ai contesei Caroline Schenk von Üxküll-Gyllenband. Catolic practicant, s-a înrolat în armată în 1926. Deşi era un militar loial, a fost dezgustat de Noaptea de cristal, iar în 1939, când unchiul său, Nikolaus Graf von Üxküll, i-a cerut să se alăture mişcării împotriva lui Hitler, a acceptat.
Contele Peter Yorck von Wartenburg şi Ulrich Wilhelm Graf Schwerin von Schwanenfeld au încercat să-l determine să devină adjutantul lui Walther von Brauchitsch, Comandantul Suprem al Armatei, pentru a participa la o lovitură împotriva lui Hitler. A refuzat, întrucât armata jurase credinţă nu preşedinţiei Reichului german, ci lui Hitler personal. Pentru bravura din luptele pentru cucerirea Franţei, Stauffenberg a primit Crucea de fier, clasa întâi.
Pe 22 iunie 1941, Germania a pus în mişcare operaţiunea Barbarossa (invadarea URSS). Pentru a-şi atinge obiectivul, germanii au ucis sau au trimis în lagăre evrei, polonezi şi ruşi. Această cruzime fără seamăn l-a convins într-un final pe Stauffenberg să-şi schimbe destinul, alăturându-se grupului de rezistenţă din cadrul Wehrmacht, în 1942. Nu s-au bucurat de succes, întrucât Hitler era pe atunci în culmea gloriei. Totuşi, au alcătuit un plan în vederea unei perioade posthitleriste a Germaniei.
Hermann Göring și Martin Bormann, în fața resturilor buncărului, după atentat. Foto AKG via Profimedia
În 1943, Stauffenberg a fost înaintat la gradul de Obersleutnant i.G. (im Generalstab) (locotenent-colonel în statul-major general) şi trimis în Africa pentru a se alătura Diviziei 10 Panzer ca „ofiţer superior în statul-major”. După ce a fost rănit, a fost trimis acasă pentru recuperare, iar în septembrie 1943 a fost numit ofiţer de stat-major la Ersatzheer (armata din ţară), care îşi avea sediul într-un birou din Berlin, pe Bendlerstrasse. Organizarea atentatului pentru asasinarea lui Hitler a continuat.
Care au fost urmările atentatului
Convins că Hitler este mort, Stauffenberg şi aghiotantul acestuia, locotenentul Werner von Haeften, au părăsit locaţia, discutând pe drum despre paza întărită a acesteia – zona era înţesată de soldaţi, garduri electrificate şi sârmă ghimpată. Şoferul i-a dus la un teren de aterizare.
Înainte de a urca în avionul Heinkel He 111, care trebuia să-i ducă la Berlin, au scăpat de a doua bombă, aruncând-o într-o pădure din apropiere. În timp ce avionul se afla în plin zbor, la ora 13:00, Hitler a dat ordin ca Stauffenberg şi Haeften să fie împuşcaţi imediat după aterizare.
Friedrich Georgi, din statul-major al aviaţiei, a primit instrucţiunile, dar nu le-a respectat, întrucât facea parte la rândul lui din conspiraţie. Stauffenberg a ajuns la Berlin la 16:30 şi, crezând în continuare că Hitler murise, a început a doua fază a planului: organizarea unei lovituri împotriva liderilor nazişti.
Contele Claus Schenk von Stauffenberg și actorul Tom Cruise, cel care a jucat rolul principal in filmul „Walkiria”. Foto: Most Wanted Pictures/ Red Dot via Profimedia
Ministrul Propagandei, Joseph Goebbels, s-a înfiinţat la postul de radio naţional pentru a anunţa că Hitler supravieţuise atentatului. Hitler însuşi, mai târziu, a făcut o declaraţie radiofonică.
La birourile din Bendlerstrasse, conspiratorii au înţeles că atentatul eşuase şi au încercat să fugă. Într-un schimb de focuri, Stauffenberg a fost rănit la umăr. Generalul Friedrich Fromm, el însuşi unul dintre conspiratori, a încercat să-şi salveze viaţa arestând alţi participanţi la complot.
A improvizat o curte marţială şi i-a condamnat la moarte pe cei arestaţi. Stauffenberg, împreună cu ceilalţi ofiţeri, generalul Olbricht, locotenentul Haeften şi Oberst Albrecht Mertz von Quirnheim, a fost împuşcat mai târziu de un pluton de execuţie în curtea din Bendlerblock, statul-major al armatei. Stauffenberg şi tovarăşii săi au fost înmormântaţi în cimitirul bisericii Matthäus din Schoneberg. A doua zi, SS-ul i-a exhumat trupul, i-a smuls medaliile şi l-a incinerat.
Reichmareşalul Hermann Goering (stânga) şi fostul sau aghiotant, Rudolf Hess (centru), la procesul de la Nurnberg. Goering a scăpat de ştreang luând otravă în celula închisorii. Hess a fost condamnat la închisoare pe viaţă la Spandau, în Berlin. A murit în 1987.
Fratele cel mai mare al lui Stauffenberg, Berthold Schenk Graf von Stauffenberg, fusese, de asemenea, implicat în complot. Pe 10 august, el şi încă opt complotişti au fost judecaţi de către Roland Freisler (un judecător nazist notoriu) în Volksgericht, Tribunalul Poporului.
Au fost cu toţii executaţi prin sugrumare în acea noapte, la închisoarea Plotzensee din Berlin (după cum se spune, cu o coardă de pian). Mai bine de o mie de complotişti au fost condamnaţi în procese publice şi executaţi. SS-ul i-a arestat pe membrii familiei Stauffenberg, inclusiv pe soţia şi copiii contelui. În urma atentatului din 20 iulie şi-au pierdut viaţa între 100 şi 200 de persoane.
Hitler îi arată lui Mussolini resturile buncărului. FOTO: Imagno via Profimedia
Printre complotişti, cei care au sprijinit planul atentatului, fără însă să joace un rol activ, se numără şi feldmareşalul Erwin Rommel, generalul-locotenent Adolf Heusinger şi feldmareşalul Günther Hans von Kluge.
Generalul-colonel Luwig Beck, care a fost operat de cancer în 1943, a încercat să se sinucidă de două ori după eşecul atentatului. L-a rugat pe un sergent să-i administreze lovitura de graţie în Bendlerstrasse, pe 20 iulie 1944.
Generalul Erich Hoepner trebuia să treacă la comandă, dacă atentatul ar fi reuşit. După eşecul acestuia, a fost arestat, judecat de către Tribunalul Poporului şi găsit vinovat. I s-a oferit un pistol pentru a se sinucide, dar a refuzat. A fost spânzurat la Berlin, pe 8 august 1944.
Friederich Olbricht a fost arestat de către superiorul său, generalul Friederich Fromm, imediat ce s-a anunţat că încercarea de asasinare dăduse greş. A fost împuşcat de către un pluton de execuţie în aceeaşi zi. Hans Oster a fost arestat după atentat. A fost executat în lagărul de concentrare de la Flossenburg pe 9 aprilie 1945, împreună cu amiralul Wilhelm Canaris şi pastorul Dietrich Bonhoeffer.
Pe 20 iulie 1944, generalul-colonel Karl von Stuelpnagel a arestat 1 200 de lideri Gestapo şi SS la Paris, dar, când a aflat că atentatul nu reuşise a distrus cu mult calm hârtiile. I s-a ordonat să se prezinte la Berlin a doua zi.
S-a plimbat tacticos până să fie pus sub pază. Lângă Sedan, s-a oprit şi a cerut să i se permită câţiva paşi pe jos. La ceva distanţă de convoi, s-a împuşcat în cap. Deşi trăsese în ochi, a supravieţuit încercării de sinucidere. A fost spânzurat la Berlin, pe 30 august 1944.
După război, guvernul german a transformat Bendlerblockul într-un memorial al evenimentelor din 20 iulie. Aici se află o expoziţie care cuprinde mai bine de 5 000 de fotografii şi documente. În curtea unde au avut loc execuţiile a fost ridicată o placă comemorativă.
Contextul istoric
Pe 19 octombrie 1938, generalul-colonel Ludwig Beck a demisionat din funcţia de şef al Cartierului General, în semn de protest faţă de planurile lui Hitler de a ocupa Cehoslovacia. Beck a încercat un timp să formeze un grup de înalţi ofiţeri pentru a-i sprijini planul de a-l răsturna pe Hitler de la putere. Şi-a creat o organizaţie restrânsă pentru a-şi duce planul la îndeplinire.
Timp de şase ani, din ce în ce mai mulţi ofiţeri au aderat pe ascuns. Printre complotişti se numărau generalul-maior Henning von Tresckow, şeful de stat-major al Grupului de Armată Centru de pe frontul rusesc; generalul-colonel Erich Hoepner, un şef de armată care fusese concediat de Hitler în decembrie 1941; generalul-colonel Friedrich Olbricht, şeful secţiei de aprovizionare a Armatei de Rezervă; generalul-colonel Karl Heinrich von Stuelpnagel, un guvernator militar din Franţa; generalul-maior Hans Oster, şeful de stat-major al Abwehr şi feldmareşalul Witzleber, care se pensionase în 1942.
Pe 6 iunie 1944, Aliaţii au invadat Franţa, operaţiune cunoscută drept Ziua Z. Mulţi germani începuseră să comploteze împotriva lui Hitler, în credinţa că războiul era pierdut. Cel care coordona aceste acţiuni complotiste era Claus Philipp Maria Schenk Graf von Stauffenberg. El hotărâse să înceapă totul din birourile de pe Bendlerstrasse din Berlin.
Intenţiona să cheme unităţi armate din toată Europa şi din Reich pentru a le convinge să aresteze liderii nazişti ai organizaţiilor politice, cum ar fi Sicherheitsdienst şi Gestapo. El era singurul ofiţer (colonel) care îi cunoştea personal pe cei mai mulţi lideri militari şi singurul care avea acces direct la Hitler, prin urmare, a fost de acord să organizeze atentatul. S-a hotărât să-l lanseze în timpul întâlnirii lui Hitler cu ofiţerii superiori, ţinute într-o cabană din Rastenburg, Prusia de Est, numită Bârlogul Lupului.
Debarcarea din Ziua Z a prevestit începutul sfârşitului celui de-al Treilea Reich care, departe de a rezista cei o mie de ani, s-a rezumat la 12.
Sursa informațiilor: Paul Donnelley - Asasini si asasinate care au schimbat istoria lumii
0
1
