Avem un nou ocean pe hartă pentru prima dată după mai bine de un secol.​ Asta dacă e să ne luăm după National Geographic care a anunțat marți că recunoaște în mod oficial apele care înconjoară Antarctica drept „Oceanul Sudic”, acesta devenind al cincilea ocean al planetei noastre alături de Arctic, Atlantic, Indian și Pacific, potrivit prestigioasei reviste americane.

Nerd AlertFoto: Hotnews

„Oceanul Sudic a fost de mult timp recunoscut de oamenii de știință dar fiindcă nu a existat niciodată o înțelegere internațională el nu a fost niciodată recunoscut oficial”, afirmă geograful Alex Tait. Noul ocean înconjoară coasta Antarctidei până la 60 de grade latitudine sudică, acoperind o zonă puțin mai mare decât dublul teritoriului Statelor Unite, potrivit site-ului CIA.

Societatea National Geographic care publică revista cu același nume în general folosește denumirile stabilite de Organizația Hidrografică Internațională și, deși OHI a recunoscut Oceanul Sudic în 1937, organizația și-a întors propria decizie în 1953 fără a mai reveni ulterior asupra ei. Însă în SUA organizația oficială care se ocupă de denumirile geografice folosește „Oceanul Sudic” încă din 1999 și Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a început să utilizeze termenul din luna februarie a acestui an.

Modificarea a survenit acum datorită eforturilor de conservaționism din jurul Oceanului Sudic care încorporează „ecosisteme marine unice și fragile care sunt căminul pentru viețuitoare marine minunate precum balene, pinguini și foci”, afirmă Enric Sala, explorator al National Geographic. Mii de specii trăiesc care trăiesc în Oceanul Sudic nu sunt găsite în nicio altă parte a planetei și impactul pescuitului în regiune este resimțit de decenii, scrie MSN.

Speciile unice din zona Antarcticii sunt amenințate de pescuitul excesiv și schimbările climatice (FOTO: National Geographic)

Primele imagini din „Vikingii: Valhalla”. Chiar dacă serialul Vikingii s-a terminat după 6 sezoane de succes pe History Channel, saga va continua în seria sequel Valhalla care va fi difuzată de Netflix care a dezvăluit săptămâna aceasta primele imagini de la filmări.

Acțiunea noului serial va avea loc la aproximativ 100 de ani după evenimentele din primul și va include apariții ale unor viking faimoși ca Leif Erikson, Freydís Eiríksdóttir, Harald Hardrada și William Cuceritorul. „Acești bărbați și aceste femei își vor croi noi căi pe măsură ce luptă pentru supraviețuire într-o Europă care se schimbă și evoluează mereu”, afirmă descrierea oficială a seriei.

Michael Hirst - care a creat, produs și scris fiecare episod al Vikingilor - va fi doar producător executiv în serialul sequel. Ținând cont că viețile unora din viitoarele personaje ca Leif Erickson și William Cuceritorul nu se suprapun din punct de vedere istoric, Hirst a relatat că licența artistică va fi folosită pentru anumite evenimente din serial, la fel ca în cazul primei serii (gândește-te la asediul Parisului, de exemplu), potrivit IGN.

Un nou joc „Vampire The Masquerade” va fi lansat anul acesta. Dezvoltatorul Sharkmob a prezentat joi un prim trailer pentru Bloodhunt jocul său de tip battle royal bazat pe universul Vampire The Masquerade anunțat mai devreme în cursul anului și care va avea drept fundal capitala cehă Praga.

Bloodhunt va avea 6 clase diferite de vampiri, fiecare cu abilități unice (la fel ca predecesorii săi), și personaje ce pot fi personalizate complet. „O trădare infamă a declanșat un război total între diferitele clanuri de vampiri. În același timp toate clanurile de vampiri sunt vânate de o societate secretă cunoscută ca Entitatea, o organizație care încearcă să anihileze toate creaturile nopții”, scrie Sharkmob despre joc.

Acesta va fi lansat cândva în cursul acestui an, Bloodhunt urmând să se alăture altor două titluri din franciza Vampire The Masquerade aflate în prezent în dezvoltare: Swansong, un RPG dezvoltat de studioul Big Bad Wolf cu o dată de lansare tot cândva în 2021 și Bloodlines 2, sequelul aclamatului titlu lansat de Paradox în 2004 dar care naiba mai știe când o să apară după amânări repetate în ultimii 2 ani, scrie GameSpot.

A fost anunțat un nou film „Lord of the Rings”. New Line Cinema și Warner Bros. Animation au anunțat că lucrează la un film de animație Stăpânul Inelelor care se va învârti în jurul istoriei Văgăunei lui Helm. Lungmetrajul se va numi The War of the Rohirrim, acesta urmând să exploreze și extindă povestea faimoasei fortărețe care a jucat un rol central în Stăpânul Inelelor: Cele Două Turnuri.

Regizat de Kenji Kamiyama,The War of the Rohirrim îl va avea în prim-plan pe regele Rohanului, Helm Hammerhand, și va arunca o privire asupra istoriei sale sângeroase. Noul film animat va fi o poveste de sine stătătoare dar va complementa triogia Stăpânul Inelelor a lui Peter Jackson, urmând să încorporeze elemente artistice și narative din filmele originale.

„Aceasta va fi o nouă reprezentare legendară a lumii lui J.R.R. Tolkien care nu a mai fost spusă niciodată înainte. Suntem onorați să facem parteneriat cu multe din talentele incredibile din spatele filmelor din trilogie, alături de nou vizionari creativi care să spună această poveste”, a declarat Sam Register, președintele Warner Bros. Animation, citat de IGN.

The War of the Rohirrim este doar unul din proiectele Lord of the Rings în lucru, cel mai mare fiind serialul dezvoltat de Amazon (FOTO: Warner Bros. Animation)

Internetul cuantic ce nu poate fi spart de hackeri, acum o realitate. Cercetătorii au transmis cu succes biți cuantici (quibiți) prin 600 de kilometri de fibră optică, reușind în același timp să protejeze datele codificate în particule. Studiul realizat la Cambridge de cercetători ai Toshiba și publicat în revista Nature Photonic afirmă că realizarea va facilita crearea următoarei generații a internetului, cel cuantic.

Internetul cuantic este descris ca o rețea de dispozitive cuantice menită să intermedieze schimbul de informații, printre avantajele sale numărându-se securizarea informațiilor la un nivel care va face imposibilă spargerea lor de către hackeri mulțumită criptării cuantice. Cercetătorii de la Toshiba au reușit să transmită datele pe această distanță-record datorită unei nou tehnologii care stabilizează fluctuațiile de mediu în fibrele optice.

Numită stabilizare în bandă dublă, metoda implică transmiterea a două semnale cu lungimi de undă diferite: prima anulează rapid fluctuațiile din fibra optică în timp ce cealaltă face ajustări fine pentru a corecta variațiile fazice. Toshiba speră ca noua tehnologie să poată fi folosită pentru a crea linii sigure de comunicație între orașe ca Londra, Paris, Bruxelles, Amsterdam și Dublin, relatează TechRadar.

Unul dintre marile avantajele ale internetului cuantic este securitatea datelor (FOTO: Nick Gregory / Alamy / Profimedia Images)

Hitchcock, acum și în lumea jocurilor PC. Microids și Pendulo Studios au anunțat Alfred Hitchcock - Vertigo, un joc de aventură inspirat din filmul cu același nume al legendarului regizor britanic, cunoscut pentru filmele sale horror psihologice. Filmul va fi lansat până la sfârșitul lui 2021 pentru PC, PS5, Xbox Series X|S, PS4, Xbox One și Switch.

Dacă nu ai văzut Vertigo, uite o descriere scurtă a poveștii oferită de Microids: „Scriitorul Ed Miller a scăpat nevătămat din accidentul său de mașină din Brody Canyon, California. Deși nimeni nu a fost găsit în mașina distrusă, Ed insistă că era alături de soția și fiica sa. Traumatizat de eveniment, el începe să sufere de vertij. Pe măsură ce începe terapia, acesta va încerca să descopere ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi tragică”.

Avem și un comentariu din partea lui Josué Monchan, designerul narativ al jocului: „Bineînțeles, filmul lui Hitchcock a fost o sursă de inspirație majoră, fie că vorbim despre temele jocului, firul său narativ sau tehnicile vizuale pe care le-am folosit pentru a aminti de tehnicile cinematografice recurente ale lui Hitchcock. Însă Vertigo nu este singurul nostru cadru de referință. De exemplu, faptul că terapia se află în centrul poveștii amintește de Spellbound și unele personaje seamănă cu protagoniști din Rebecca, Psycho și multe altele”, scrie Twinfinite.

Astronomii au descoperit o „stea care clipește” în centrul galaxiei noastre. O echipă internațională de astronomi a observat o stea din apropierea centrului Căii Lactee, aflat la 25.000 de ani lumină distanță, a cărei coeficient de luminozitate a scăzut cu 30, aceasta aproape dispărând de pe cerul nopții.

Deși luminozitatea multor stele variază fiindcă acestea pulsează sau se află într-un sistem binare și sunt eclipsate de o altă stea, este incredibil de rar ca o stea să devină mai puțin strălucitoare de-a lungul câtorva luni și apoi să revină la normal. Cercetătorii cred că VVV-WIT-08, steaua recent detectată, ar putea aparține unei noi clase de sisteme binare în care o stea gigantică de 100 de ori mai mare decât Soarele nostru este eclipsată odată la câteva decenii de o pereche orbitală încă nedescoperită.

Studiul publicat în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society afirmă că perechea ar putea fi o altă stea sau o planetă și că aceasta este înconjurată de un disc opac care acoperă steaua gigantică, provocând dispariția și reapariția sa. „Este uimitor că tocmai am observat un obiect

Un alt sistem similar este cunoscut de o perioadă îndelungată. Steaua uriașă Epsilon Aurigae este eclipsată parțial de către un disc uriaș de praf odată la 27 de ani dar strălucirea acesteia scade cu doar 50%. Un al doilea exemplu, TYC 2505-672-1, a fost descoperit în urmă cu câțiva ani și deține recordul actual pentru cea mai lungă perioadă până la eclipsare: 69 de ani - un record care ar putea fi însă doborât de VVV-WIT-08.

„Cu siguranță există mai multe de descoperit însă provocarea acum este să ne dăm seama ce sunt perechile ascunse și cum au ajuns acestea să fie înconjurate de discuri în pofida faptului că orbitează atât de departe de steaua gigant”, afirmă dr. Leigh Smith de la Institutul de Astronomie al Universității Cambridge și unul dintre autorii studiului, potrivit Phys.org.

Reprezentare computerizată a sistemului binar VVV-WIT-08 (Foto: Amanda Smith / Universitatea Cambridge)

Și haide să încheiem săptămâna cu niște trailere că am avut câteva foarte faine zilele astea:

  • Netflix a lansat joi primul trailer pentru viitorul său serial animat Masters of the Universe: Revelation care va continua de unde a rămas acțiunea seriei mult aclamate din anii 1980. Revelation va fi lansat de Netflix pe 23 iulie;

  • tot joi, Warner Bros. UK a prezentat un nou trailer pentru Space Jam: A New Legacy, sequelul pentru filmul din 1996 ce l-a avut pe Michael Jordan în rolul principal. Space Jam 2 va apărea în cinematografe și pe HBO Max în 16 iulie;

  • Apple TV+ a dezvăluit un trailer teaser cu Jason Momoa și Dave Bautista pentru al doilea sezon al See, serialul său post-apocaliptic care va fi lansat la nivel mondial pe 27 august.

P.S.: Ai văzut că astronomii au descoperit o planetă ce ar putea avea nori de apă la doar 90 de ani-lumină distanță de Pământ?

În caz că vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici: