​A doua ediţie a Maratonului Vaccinării anti-COVID continuă sâmbătă în Bucureşti, la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională. Începând cu ora 11,00, preşedintele Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, va vaccina la Sala Palatului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aproape 5.000 de persoane au fost vaccinate, până sâmbătă dimineaţă, la a doua ediţie a Maratonului Vaccinării de la Bucureşti. Dintre acestea, peste 4.300 de persoane au făcut rapelul, iar 370 s-au vaccinat cu serul Johnson & Johnson.

Până sâmbătă, la ora 8.00, s-au vaccinat în total în ambele centre 4.962 de persoane, din care 4.326 de persoane au făcut rapelul.

Alte 370 de persoane au fost vaccinate cu serul Johnson & Johnson.

Astfel, la centrul de vaccinare de la Sala Palatului au fost vaccinate cu Pfizer – BIONTech 2.765 de persoane şi cu Johnson & Johnson - 248 de persoane.

La centrul de vaccinare de la Biblioteca Naţională, s-au vaccinat cu Pfizer – BIONTech 1.827 de persoane şi cu Johnson & Johnson 122 de persoane. La prima ediţie a Maratonului Vaccinării de la Bucureşti, desfăşurată în perioada 7-9 mai, au primit ser împotriva COVID-19 un număr de 20.360 de persoane. (știre actualizată)