Slujba de Înviere va fi oficiată cu credincioșii în aer liber, a afirmat premierul Florin Cîțu. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, îl contrazice însă, spunând că, așa cum prevede și hotărârea de guvern și cum Biserica a transmis deja către parohii, oamenii vor putea asista la sluba de Paște în interiorul bisericii, în număr limitat, în funcție de spațiu.

Cosul de PasteFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Întrebat luni seară, la Digi 24, cum se vor desfășura slujbele religioase din noaptea de Înviere, Cîțu a răspuns: "Afară, cu distanțare”. "Tot trebuie să avem niște reguli de distanțare, trebuie să fie niște reguli pe care le respectăm cu toții în jurul bisericii. Vor fi și cei de la Ministerul de Interne, vor fi și cei de la Ministerul Sănătății, voi fi și eu acolo”, a spus Cîțu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a spus, marți, la Digi24, comentând declarațiile premierului, că, "de obicei, reflexul e în această perioadă să transmiți un răspuns cu accent spre exterior”.

  • "Vă aduc aminte de Hotărârea Guvernului nr 432 din 8 aprilie 2021 în care sunt stipulate precis toate elementele privitoare la desfășurarea slujbelor religioase, inclusiv slujba de Înviere. Din acest motiv, Cancelaria Sfântului Sinod a emis deja îndrumări foarte riguroase cu privire la desfășurarea acestor slujbe”, a spus Bănescu.

El a explicat că slujba de Înviere are o primă parte, la care credincioșii participă în număr mai mare, care se desfășoară afară. Ulterior, majoritatea credincioșilor se retrag spre case, iar cei care vor rămâne vor putea sta atât în curtea bisericii, unde vor fi locuri foarte exact marcate, dar și în interior, în număr limitat, conform spațiului disponibil, a spus reprezentantul Patriarhiei.

Bănescu a spus că aceste reguli sunt o certitudine și că nu vede niciun motiv real pentru a fi schimbat conținutul Hotărârii de Guvern deja publicate în Monitorul Oficial.

  • "Oricum slujbele din perioada Sfintelor zile, mă refer la Săptămâna Sfintelor Patimiri, Deniile, la care mai participă lume mai multă, toate acestea se vor desfășura cu preponderență în exterior, sperând că și vremea va fi foarte bună”, a adăugat Vasile Bănescu.

Ce prevede HG din 8 aprilie prin care a fost prelungită starea de alertă și au fost stabilite regulile pentru zilele de Paște:

  • Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
  • Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV\u00022, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate, fiind interzisă participarea persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități.
  • În perioada 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20.00-05.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.