Lucrători din cadrul Postului de Poliţie Cerchezu, aflându-se în timpul unor verificări cu privire la trecerea frauduloasă a frontierei bulgaro-române, între localităţile Viroaga şi Olteni, din judeţul Constanţa, de către un grup de persoane, au depistat şi reţinut, sâmbătă dimineaţă, patru bărbaţi, informează Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa, citat de Agerpres.

Politia de FrontieraFoto: Facebook/ Politia de Frontiera Romana

În urma investigaţiilor, desfăşurate la sediul poliţiei, s-a stabilit că cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 26 şi 28 de ani, sunt cetăţeni libieni, asupra lor fiind găsite patru telefoane mobile, articole vestimentare şi alimente.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Negru Vodă, cei patru migranţi clandestini fiind predaţi poliţiştilor de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.