Mitropolitul Clujului: Isus Hristos este „doctorul cel mare”. Poate tămădui pandemia

de Redactia     HotNews.ro
Sâmbătă, 15 august 2020, 11:08 Actualitate | Esenţial


Mitropolitul Andrei Andreicut
Foto: AGERPRES
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, consideră că Isus Hristos, care este „doctorul cel mare”, poate tămădui pandemia de coronavirus care s-a întins în toată lumea, relatează Mediafax.

IPS Andrei a declarat sâmbătă în predica rostită în cadrul slujbei de Liturghie de la Mănăstirea Nicula, județul Cluj, că ar trebui ca toată lumea, de la mare până la cel mic, să se roage lui Dumnezeu să înlăture această pandemie.

„O lume întreagă este cuprinsă de pandemia pe care o vedeți. O rugăm pe Maica Domnului să intervină la <doctorul cel mare> și să ne facă sănătoși. Domnul Isus Hristos este <doctorul cel mare>, doctorul sufletelor și trupurilor. (…) Credem că <doctorul cel mare> poate tămădui și această pandemie care s-a întins peste toată lumea”, a spus mitropolitul Clujului.

Acesta susține că sunt dovezi în Biblie potrivit cărora, în cazuri de calamități, molime, de boli, de pandemii, Dumnezeu, la rugăciunile puternice ale oamenilor, s-a milostivit de ei.

„Prin post și rugăciune Dumnezeu ar înlătura și pandemia care s-a întins în toată lumea”, a mai spus mitropolitul Clujului.

IPS Andrei Andreicuț a precizat că dintre toate terapiile, rugăciunea este cea mai la îndemână, astfel că oamenii ar trebui să se roage la Dumnezeu să îi facă sănătoși.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6777 vizualizari

  • +19 (37 voturi)    
    cu siguranta (Sâmbătă, 15 august 2020, 11:24)

    nikita11 [utilizator]

    te tamaduieste cand va intalniti. dar trebuie sa fi fost om bun in viata ca altfel te tamaduieste celalalt
    • -2 (10 voturi)    
      asa e (Sâmbătă, 15 august 2020, 19:21)

      codyrocco [utilizator] i-a raspuns lui nikita11

      Forta e puternica cu IIsus! Sa nu uitam ca El il are pe Mjolnir, iar Flota e alatturi de El!
    • +6 (8 voturi)    
      Alo IPS (Sâmbătă, 15 august 2020, 22:07)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui nikita11

      IPS, vezi ca oamenii trebuie tamaduiti, nu pandemia.. Matale vezi alt film. Vezi ca si Pimen tot la matineu, pana cand Isus l-a plesnit, de nu s-a mai vazut pe ecrane.
  • +18 (38 voturi)    
    O intrebare (Sâmbătă, 15 august 2020, 11:29)

    marianmarian [utilizator]

    Doctorul "cel mare" primeste o atentie, un plic, ceva? Nu de alta, dar am vazut ca s-au curatat de covid prea-cuviosi mult mai evlaviosi decat mine (ba chiar de-a dreptul bisericosi), asa ca ma gandesc sa nu ma duc cu mana goala la plecaciune si rugaciune. Deci dau la intermediar sau cum?
    • -12 (22 voturi)    
      Răspuns (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:37)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui marianmarian

      La ăla al tău, responsabil cu cazanele, ar fi bine să te ducki cu o atenție ceva acolo...
    • 0 (0 voturi)    
      O intrebare?...retorica... (Duminică, 16 august 2020, 16:32)

      gillda_47 [utilizator] i-a raspuns lui marianmarian

      Interesant daca Dumnezeu a aflat de pandemia de pe Terra, sau mai sunt alte multe pandemii in Univers si noi suntem la coada listei??!! Oricum siguranta si hotararea parintelui Andrei il face sigur,castigator la LOTO, in viitor!!!
  • +36 (52 voturi)    
    N-am auzit de niciun popa (Sâmbătă, 15 august 2020, 11:35)

    Captain Obvious [utilizator]

    Băgat în altar când se îmbolnăvește. In schimb luat cu elicopterul și transfuzat cu plasmă am mai auzit.
    • -14 (22 voturi)    
      Ciulește jurechea mai tare (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:38)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui Captain Obvious

      Și vei auzi
      • +4 (10 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 15 august 2020, 21:13)

        [anonim] i-a raspuns lui Amerlocu

  • -10 (38 voturi)    
    Se gandeste... (Sâmbătă, 15 august 2020, 11:51)

    grongobar [utilizator]

    ...oare cineva ca ajutorul nu trebuie sa fie o minune de tip biblic ci de exemplu niste oameni de stiinta care sa spuna cum sa ne ferim de boala pana cand se poate gasi antidotul? Evident ca nu, noi vrem la mici, hamsii si bere+ minuni colective.
  • +17 (31 voturi)    
    Sper sa nu creada ce spune (Sâmbătă, 15 august 2020, 11:53)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    In caz de boala, nu cred ca se trateaza in biserica cu pupat de moaste, agheazma si lumanari .
  • +19 (33 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 15 august 2020, 11:56)

    [anonim]

    • -5 (19 voturi)    
      Trebuie privit în perspectivă (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:42)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui

      Pimen era un oma de peste 90 de ani. A ales să-și continuae misiunea indiferent de riscuri.Nimeni nu te obligă să-i urmezi exemplul. Stai în vizuina ta și nu risca nimic.
      • -7 (17 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:53)

        [anonim] i-a raspuns lui Amerlocu

        • -10 (20 voturi)    
          Contează (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:58)

          Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui

          Creștinul adevărat își continuaă misiunea neabătut indiferent de riscuri.

          Dacă te duci în zonele cele mai periculoase ale lumii găsești peste tot creștini ce-și fac datoria umană fără a le păsa de riscuri. Pimen a ales să facă la fel. Liberul arbitru este piatra de temelie a creștinismului. Judecata turmei e temelia socialismului. Alege ce ți se potrivește.
          • +5 (11 voturi)    
            Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 15 august 2020, 17:34)

            [anonim] i-a raspuns lui Amerlocu

  • +15 (35 voturi)    
    Altul care crede ca e invulnerabil (Sâmbătă, 15 august 2020, 12:00)

    feroviarul123 [utilizator]

    Si ca are leacul minune. Prea multi prosti pe lumea asta.
    • -10 (20 voturi)    
      Nu se crede, ci e (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:43)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui feroviarul123

      Un bun creștin e invulnerabil.
      • 0 (18 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:55)

        [anonim] i-a raspuns lui Amerlocu

      • 0 (4 voturi)    
        ...invulnerabil (Duminică, 16 august 2020, 11:12)

        sile1 [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

        Ca esti amerloc stiam, nu stiam insa ca esti si bun
        cre(s)tin.

        Dar poate se leaga una cu alta !
  • +11 (23 voturi)    
    Doamne-ajută (Sâmbătă, 15 august 2020, 12:04)

    anton_carpati [utilizator]

    "O rugăm pe Maica Domnului să intervină la <doctorul cel mare> și să ne facă sănătoși."

    Corupția în sistemul medical este atât de adânc înrădăcinată încât afectează și modul în care ne rugăm. Trebuia să dea mai multe detalii - oare rugăciunea trebe strecurată într-un plic?
    • -12 (20 voturi)    
      Păi și atunci?! (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:44)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui anton_carpati

      Dacă sistemul medical e corupt și nu ai încredere în el nu e creștinismuk o variantă mai bună?
      • +2 (14 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:56)

        [anonim] i-a raspuns lui Amerlocu

      • 0 (0 voturi)    
        Așa e. (Luni, 24 august 2020, 1:04)

        anton_carpati [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

        Când n-ai acces la femei, laba e regină.
  • +5 (23 voturi)    
    Birocratia cereasca (Sâmbătă, 15 august 2020, 12:07)

    ipolitic [utilizator]

    tre'sa bagi cerere si sa astepti sa se aprobe. Macar termenul ala de 30 de zile ar fi valabil..sau daca trebuie ceva, o mica atentie domnului mare-doctor...nu e vorba de mita, doamne-fereste.
    • -8 (18 voturi)    
      Aia-i la tovarășul Lenin (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:45)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      Dacă ajungi să performazi ca el poate te împăiază și pe tine :)
      • +1 (17 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:58)

        [anonim] i-a raspuns lui Amerlocu

  • +5 (19 voturi)    
    Vetust (Sâmbătă, 15 august 2020, 12:15)

    NoFive [utilizator]

    Du-te bă, nene...!
  • +10 (22 voturi)    
    Numai pe voi..... (Sâmbătă, 15 august 2020, 12:25)

    gigiN [utilizator]

    ... nu va poate.... tamadui !!!
  • +11 (27 voturi)    
    Chiar asa ? (Sâmbătă, 15 august 2020, 12:27)

    Akylas [utilizator]

    Atunci sa se infecteze intentionat cu Covid 19 acest "geniu" si sa-l vindece "doctorul cel mare", sa ne dovedeasca si noua ca e asa cum spune !!!
    • -10 (22 voturi)    
      Exact așa! (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:50)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui Akylas

      „Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: "Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău".” Matei 4.7
  • +16 (32 voturi)    
    Hai, draga ortodoxie... (Sâmbătă, 15 august 2020, 12:34)

    Crup [utilizator]

    .... continua sa faci de ras crestinismul.
    Pana o sa ramanem 10% crestini in tara asta, dintre care 7% oligofreni!
    Tot inainte, vrednici pionieri ortodocsi, ca sa parafrazez o expresie comunista.
    • -5 (13 voturi)    
      Poti sa dezvolti (Sâmbătă, 15 august 2020, 18:15)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      Cum anume face de ras crestinismul? Ca tot ce a zis eu am citit in Biblie - Marcu 11:24, Iacov 5:14, nenumarate vindecari miraculoase.
      • +4 (12 voturi)    
        Da da (Sâmbătă, 15 august 2020, 20:48)

        tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui Setalcott

        Si eu am citit intr-o carte de un tanar in liceu care a fost muscat de un paianjen modificat genetic si a devenit Omul Paianjen, si a facut multe minuni|! Ce? Nu ma crezi ? Pai am aici un teanc de carti care dovedesc ca e adevarat!
        • -5 (9 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 15 august 2020, 21:14)

          [anonim] i-a raspuns lui tudor74

        • -4 (8 voturi)    
          Te-ai bagat (Sâmbătă, 15 august 2020, 22:15)

          Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui tudor74

          Vezi, frate Crup, in ochii lumii crestinismul nu e facut de ras acum, ci e asa de la inceput, de pe vremea lui Celsus. Cum il acuzi tu acum pe Andreicut, asa te vor acuza pe tine cand ramanem cei 10 %
  • -9 (23 voturi)    
    indignărili (Sâmbătă, 15 august 2020, 13:13)

    di livio [utilizator]

    vai da ce indignare, ce comentarii dure și poante răsuflate...fuse un articol despre școlile din România, aclo știți cîte commenturi fuseră?...dăcît două mari și late...„1 din 4 școli din România nu deținea în 2019 dotările minime necesare spălării mâinilor (raport UNICEF)”...„O altă constatare a raportului este faptul că doar 72% dintre școlile din România aveau un minim acces la apă potabilă curată și la instalații sanitare de bază.”...oare tot popii îs di vină?...România ieducată
    • +9 (19 voturi)    
      Stii ca vinovat pentru Starea scolilor (Sâmbătă, 15 august 2020, 15:36)

      Captain Obvious [utilizator] i-a raspuns lui di livio

      E partidul tau pcr fsn pdsr psd
      • +4 (10 voturi)    
        Partid (Sâmbătă, 15 august 2020, 20:50)

        tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui Captain Obvious

        Partid care baga intai bani in biserici, catedrale si in buzunarele popilor, scolile sunt pe planul 15! Pai daca nu va tine partidul needucati, superstitiosi si capul plecat cine ii mai voteaza?
    • -8 (18 voturi)    
      Evindent! (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:52)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui di livio

      Pentru chibiții profesioniști popii sunt mereu de vină și pentru orice.
    • -4 (14 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 15 august 2020, 17:00)

      [anonim] i-a raspuns lui di livio

      • +1 (9 voturi)    
        Si (Sâmbătă, 15 august 2020, 20:52)

        tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui

        Si ce predau in acele scoli? Evolutia speciilor? Nu cred!

        Scolile erau unealta de indoctrinare, nu foarte diferita de cea din ziua de azi in Romanistan! Ora de religie e prezenta in curicula din clasa intai pana in a 12-a.
    • +7 (11 voturi)    
      Nu vezi legătura? (Sâmbătă, 15 august 2020, 18:55)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui di livio

      Politicienii au băgat bani în biserici, la fel ca și enoriașii, dar nu ar fi dat un leu pentru a băga apă curenta și canalizare în comunități sau măcar la școală. Că după ce vezi ce bine e, poate bagi și acasă, sau măcar intelegi în mod practic cum se face spălatul pe mâini pentru prevenirea bolilor .
  • +5 (23 voturi)    
    ! (Sâmbătă, 15 august 2020, 13:21)

    tudorr [utilizator]

    Mai real e doctorul Aumădoare din cartile de copii...
  • -13 (25 voturi)    
    O oameni! (Sâmbătă, 15 august 2020, 13:51)

    Tambrian [utilizator]

    Nihil sine Deo!! Si in credinta si in stiinta si in filozofie si in arta si in munca olarului si a matematicianuljui. Nihil sine Deo!
    • -3 (13 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:59)

      [anonim] i-a raspuns lui Tambrian

    • +3 (7 voturi)    
      Exista totusi cateva activitati (Sâmbătă, 15 august 2020, 20:01)

      ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui Tambrian

      care se pot face fara deodorant.
      • -1 (5 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 15 august 2020, 21:15)

        [anonim] i-a raspuns lui ipolitic

    • +3 (7 voturi)    
      Sau (Sâmbătă, 15 august 2020, 20:57)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui Tambrian

      Scientia vincere tenebras!
  • +1 (5 voturi)    
    Si totusi...... (Sâmbătă, 15 august 2020, 13:53)

    Andrei18 [utilizator]

    .....
  • +7 (23 voturi)    
    Sigur (Sâmbătă, 15 august 2020, 14:00)

    john-doe [utilizator]

    Ia da fuguta matale si inscrie-te ca infirmier la un spital Covid, poate ca rugaciunile fierbinti o sa ajute. Daca izbandesti, nu o sa mai fie nevoie de proba focului, stim ca pe aia nu o vei trece si BOR va avea milioane de noi aderenti!
  • +3 (13 voturi)    
    Ia luat Dumnezeu mințile. (Sâmbătă, 15 august 2020, 15:39)

    asavreau [utilizator]

    Așa bate Dumnezeu.Îi ia mințile și individul se pierde.Ajunge la Scaraoțchi ,să-l judece.
    • -2 (6 voturi)    
      "ia" luat mintile (Sâmbătă, 15 august 2020, 19:16)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      Mai degraba ai ratacit tu drumul la scoala..
  • -8 (16 voturi)    
    Mare-i (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:48)

    DanSurdu1 [anonim]

    Mila Ta, Mare-i puterea omuilui si Minunea lui Dumnezeu. Cum virusul asta e lansat de Om, cred ca Dumnezeu ne lasa pe noi sa ne descurcam cu el ( sau mai bine zis, sa ne spalam cu el pe cap ). Sau, si mai bine zis, cum îi spunea Soacra-mea lui nevasta-mea: "Spala-te cu el pe cap"
    • +3 (9 voturi)    
      Hmm (Sâmbătă, 15 august 2020, 20:58)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui DanSurdu1

      Soacra ta mi se pare o femeie inteleapta!
    • +2 (4 voturi)    
      soacra-ta (Duminică, 16 august 2020, 7:33)

      Fu Thien Zbang [utilizator] i-a raspuns lui DanSurdu1

      se referea la tine,precis,când vorbea cu fi-sa!
  • -4 (8 voturi)    
    Va place (Sâmbătă, 15 august 2020, 22:01)

    Observatory [utilizator]

    ...sau nu, dar când crapă unul, tot de popa are nevoie....”tradiția D’le “
  • +2 (8 voturi)    
    Doamne! (Sâmbătă, 15 august 2020, 22:58)

    Fu Thien Zbang [utilizator]

    ce privire perversă are !
  • +1 (5 voturi)    
    Scrie . . . (Duminică, 16 august 2020, 10:04)

    Vali Cel Batran [utilizator]

    . . . undeva ca daca esti mitropolit musai sa fii si destept? Pai bine mai ,nea caisa impotionat cu aur,nu va ajunge ca v-a murit de aceasta boala un mitropolit si un arhimandrit?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by