Nigel Farage a rămas fără emisiunea radio, după ce a comparat dărâmarea statuilor de către manifestanții antirasiști cu acțiunile talibanilor

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 11 iunie 2020, 21:07 Actualitate | Esenţial


Nigel Farage
Foto: Hotnews
Eurofobul britanic Nigel Farage şi-a pierdut joi emisiunea zilnică de la un post de radio naţional, LBC, după ce a comparat doborârea statuii unui comerciant de sclavi în timpul unei manifestaţii antirasiste în Anglia cu acţiunile talibanilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

"În urma discuţiilor cu el, Nigel s-a retras de la LBC imediat", a anunţat postul de radio pe Twitter, precizând că înţelegerea contractuală cu şeful Partidului Brexit şi cu fostul şef al mişcării anti-imigraţie UKIP ajungea la final "în scurt timp".

”The Nigel Farage Show”, o emisiune de două ore difuzată de cinci ori pe săptămână, se va încheia, prin urmare, după ce moderatorul său, zeflemitor şi amator de provocări şi atacuri, a făcut comentarii considerate deplasate în timpul unei emisiuni de televiziune weekendul trecut.

Întrebat despre manifestanţii antirasişti care au doborât duminică şi apoi au aruncat în portul din Bristol o statuie a lui Edward Colston - un comerciant de sclavi africani care a trăit la sfârşitul secolului al 17-lea -, el i-a comparat cu talibanii care au doborât în 2001 statui vechi cu Buda în Afganistan.

"Talibanilor le place să arunce în aer şi să distrugă monumentele istorice dintr-o altă eră, cu care nu sunt de acord", a declarat Nigel Farage într-un interviu televizat, provocând reacţii puternice. "Ce am văzut în acest weekend este exemplul cel mai înspăimântător al legii gloatei", a adăugat el, în contextul în care acţiunea a lansat o dezbatere la scară naţională privind viitorul altor statui considerate ca simboluri ale trecutului colonialist britanic.

Farage nu a comentat deocamdată plecarea sa. Într-o postare de joi de pe Twitter, eurofobul de 56 de ani a distribuit un video care arată o aparentă agresiune asupra a doi poliţişti la Londra, denunţată de Ministerul de Interne, afirmând în comentariu că este "rezultatul urii faţă de poliţie".

Partidul Brexit al lui Farage a terminat primul alegerile europene în 2019, concentrându-şi campania asupra chestiunii unice a ieşirii din UE. De când Marea Britanie a ieşit efectiv din UE la 31 ianuarie, sprijinul pentru această formaţiune a scăzut semnificativ în rândul alegătorilor britanici.

Nigel Farage l-a avut printre invitați în cadrul emisiunii pe preşedintele american Donald Trump, în octombrie, în plină campanie pentru alegerile legislative britanice.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4669 vizualizari

  • -14 (114 voturi)    
    Și nu are dreptate? (Joi, 11 iunie 2020, 21:15)

    Tayen [utilizator]

    Pe zi ce trece se tâmpesc occidentalii ăștia? Pe vremuri aș fi zis că de la prea mult bine dar văd că și la noi „se poartă”.
    • -12 (72 voturi)    
      Evident ca are dreptate. (Joi, 11 iunie 2020, 21:38)

      Luk [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

      .
    • -13 (83 voturi)    
      /// (Joi, 11 iunie 2020, 21:45)

      GemstonePig [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

      Am zis ca niciodata nu voi putea fi de acord cu Nigel Frage . M-am inselat.
    • -34 (76 voturi)    
      Daramarea statuilor e ok .... (Joi, 11 iunie 2020, 21:54)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

      Daramarea statuilor e ok .... pentru #rezistii progresisti din toata lumea...
      ...dar vopsirea lor cu var (cazul din Franta) ... e vandalism..tot pentru #rezistii aia:

      https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24053231-franta-statuie-reprezentand-sclav-fost-vandalizata-vopsea-alba.htm

      PS: sigur, asta-i fake news, eu sunt rus, platit de Kim Ir Sen si merit sa traiesc in Coreea pentru asa gandire!
      • +22 (48 voturi)    
        E valabil si viceversa (Joi, 11 iunie 2020, 23:20)

        iolea [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        Nu vrei sa pastram si statuile cu Lenin? De ce sa le darami? Ca nu esti de acord cu ele? Crezi ca detii adevarul? Esti incult? Distrugi arta sub pretextul anticomunismului?
        • -16 (44 voturi)    
          nu e acelasi lucru, logica incetosata (Joi, 11 iunie 2020, 23:59)

          Tulth [utilizator] i-a raspuns lui iolea

          aaa, statuile cu Lenin ne-au fost impuse de guverne straine si fara acceptul populatiei. Statuile astea au fost construite cu consimtamantul populatiei. Cati dintre oamenii de atunci ar fi zis, nu faceti statui opresorilor!!! 1-2 persoane?
          • +9 (17 voturi)    
            hahaha (Vineri, 12 iunie 2020, 13:59)

            marvel [utilizator] i-a raspuns lui Tulth

            deci daca bustul lui Lenin e votat de popor nu mai e criminal? Crima se decide prin vot pe baza de feeling...tipic trumptard. Statuile alea au fost ridicate fara vot popular oricum, platite de regi criminali ca si stapanii de sclavi.

            Stai linistiti acum poporul decide, primaria din Londra a decis inlaturarea statuilor, in Congres e lege de redenumire a bazelor militare cu nume de criminali confederati, alte primarii au decis inlaturarea statuilor stapanilor de sclavi si a altor criminali.

            Cand poporul e in strada si inlatura statuile politicienii asculta. Acum va e frica de popor?
              #showComment() #showComment()
    • +12 (54 voturi)    
      Evident ca bate campii (Joi, 11 iunie 2020, 23:14)

      iolea [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

      E un fascist nenorocit, scula a Rusiei care a militat pentru Brexit. Compara vandalismul talibanilor cu daramarea statuilor negustorlor de sclavi sau a regilor europeni vinovati de genocid. Un carnat care trebuiasa fie de mult la puscarie.
      • -10 (48 voturi)    
        Fabule (Vineri, 12 iunie 2020, 0:15)

        Beta Alfa [utilizator] i-a raspuns lui iolea

        In avantul Dumnevoastra progresist pierdeti proprietatea termenilor. "Fascist" folosit alandala a devenit un cuvant demonetizat. In anii '50 daca ziceai despre cineva ca e "fascist" Canalul scria pe el.
        Au trecut anii aceia dar persoane precum Dumneavoastra vor sa ii reinvie.
    • -12 (36 voturi)    
      are (Joi, 11 iunie 2020, 23:36)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

      dar vezi c'au intervenit daramatorii nostri de statui, hastageii nihilisti si te'au inecat in minusuri.
      ti'au ras statuia de la temelie.:-)
    • -14 (34 voturi)    
      are (Joi, 11 iunie 2020, 23:36)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

      dar vezi c'au intervenit daramatorii nostri de statui, hastageii nihilisti si te'au inecat in minusuri.
      ti'au ras statuia de la temelie.:-)
  • -14 (90 voturi)    
    Are perfecta dreptate Farage... (Joi, 11 iunie 2020, 21:38)

    filosoful.roman [utilizator]

    Cei care distrug statui acum in Occident sunt la fel precum talibanii teroristi.

    A distruge statui sau opere de arta cu care nu esti de acord denota prostie, incultura si pretentia extremista cum ca detii adevarul istoric si ca esti singurul care are dreptate.

    Unde mai pui ca, probabil, multi din acesti vandalizatori habar nu au cine a fost personalitatea a carui statuie o doboara. Niste inculti, manati din spate de stapanii lor, sub pretextul luptei contra rasismului.
  • -23 (73 voturi)    
    Si cand are dreptate, si cand nu are, (Joi, 11 iunie 2020, 22:07)

    JustinHS [utilizator]

    Farage e mult mai deschis la minte decat jurnalistul tipic spalat pe creier...
    • +12 (36 voturi)    
      Ei na (Vineri, 12 iunie 2020, 1:18)

      Appollodor [utilizator] i-a raspuns lui JustinHS

      Te mai lăsau moderatorii să postezi așa ceva dacă erau închiși la minte și spălați pe creier, acolo la redacție?
      • -6 (34 voturi)    
        Sa stii ca de multe ori (Vineri, 12 iunie 2020, 2:45)

        JustinHS [utilizator] i-a raspuns lui Appollodor

        nu m-au lasat sa postez comentarii critice, altminteri ultra-civilizate, la adresa mass-mediei internationale stangiste (mai ales daca mai faceam si usoare aluzii la ai nostri). Sunt curios sa vad acum...
  • +12 (46 voturi)    
    Hai ma... luati o pauza... (Joi, 11 iunie 2020, 22:44)

    V. Istina [utilizator]

    Ce v-ati adunat asa, ciucure? Faceti ore suplimentare? Ori aveti brusc toti orgasme geopolitice cand auziti de boul de Nigel? Zbierati, zbierati, zbierati! Ca sa-l parafrazez pe mumifiatul vostru.

    Pe de alta parte... cu cati mai multi cu atat mai bine: hai sictir tovarasi!
  • -8 (50 voturi)    
    zxzxzxz (Joi, 11 iunie 2020, 23:25)

    solar [utilizator]

    LUMEEE; LUMEEE ! SORO LUMEEE ...! Chiar in halul ăsta a ajuns să se degradeze mintea omenească încît să se nege pe sine ? Păi, ce facem , fraților ? DĂRÎMĂM piramidele,?? Aceste ”monstruoase ” exemple ale SCLAVAGISMULUI ? Nu cu sclavi au foste ele ridicate ? CU MII SI MII DE sclavi pe parcursul a peste 3000 de ani ? Ce facem cu sclavii din MESOPOTAMIA ? Ce facem cu REGATUL REGINEI SABA ? ( ETIOPIA de azi ) dar cu regatul exclusiv ”NEGRU ” din SUDANUL de azi care avea si atunci capitala la KHARTUM ?: Ei si in primul rând ei au umplut IMPERIUL ROMAN cu sclavi negri ! Ei au fost cei mai numerosi GLADIATORI din Imperiu ! Ce facem cu statul sclavagist CHINEZ ? ( le stie cineva cu adevărat istoria ?) NEGĂM si vrem să rescriem istoria potrivit. teoriilor ...(neo) comunismului GLOBAL ? Ni se pare ,nouă miliardelor de dezorientați că mergem pe calea cea bună ? Mai functionează oare RATIUNEA UMANĂ ? ACUM, cînd , iată citesc senzational stire a confirmării noii mecanici cosmice si universale numită CUANTICĂ ? Oameni buni . ce se intîmplă cu noi ? Încă odată intreb : DARÎMĂM PIRAMIDELE EGIPTENE ? Marsul funebru il avem demult, de vreo 200 de ani si se cheamă CORUL ROBILOR ! GIUSEPE VERDI cred că s-ar sinucide pe loc ascultând la ce foloseste AZI nepieritoarea lui OPERĂ - NABUCODONOSOR !
  • -6 (40 voturi)    
    Are sau n-are dreptate (Joi, 11 iunie 2020, 23:33)

    Appollodor [utilizator]

    Contează mai puțin, dar nu înțeleg aluzia cum că de aia l-ar fi dat afară. Omul o ține pe tonul ăsta de ani de zile și nu l-a interzis nimeni până acum. Și apoi Petre Iancu n-a făcut fix aceeași comparație în articolul lui din Deutche Welle, fără să-l dea nimeni afară?

    N-or fi cei de la DW mai conservatori decât LBS, care a tot dat emisiuni pro-brexit cu Farage și Rees-Mogg.

    La fel, sper să nu se inculce cuiva ideea că a fi contra vandalismului gregar înseamnă mai noi a fi anti-european, sau contra Uniunii Europeane. S-a plictisit lumea de când orice luare de poziție ceva mai conservatoare e iute catalogată drept "anti-europeană", de parcă tradiția conservatoare de pe acest continent n-ar fi existat, sub diversele ei forme.
    • -8 (28 voturi)    
      ceeace este îngrijorător este precizarea (Vineri, 12 iunie 2020, 7:12)

      let_s_twist_again [utilizator] i-a raspuns lui Appollodor

      "provocând reacţii puternice"...
      oare a încercat vreun psiholog să facă profilul acestor descreieraţi? sau e prea devreme?
  • +9 (45 voturi)    
    farage e un troll (Joi, 11 iunie 2020, 23:39)

    baraka [utilizator]

    pur si simplu trebuie ignorat.
    • -4 (14 voturi)    
      in (Vineri, 12 iunie 2020, 13:25)

      baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui baraka

      timp ce tu esti un ginditor gen hamangia, este? Doar ca tu esti platit de open sosaieti, e singura diferenta intre tine si cel de la hamangia. Esti perfect ignorabil si asa vei fi toata viata.
  • -8 (24 voturi)    
    Rescrierea istoriei? (Vineri, 12 iunie 2020, 10:02)

    mrn200v [utilizator]

    Ideea dărâmării statuilor personajelor cu implicații sclavagiste mi se pare minunată, doar că nu e dusă până la capăt. De ce tinerii istorici dărâmători de statui nu inițiază și o procedură de restituire sau despăgubire a tuturor sclavilor aduși sau a urmașilor acestora? Inclusiv a sclavilor albi.
  • -7 (29 voturi)    
    astia (Vineri, 12 iunie 2020, 10:05)

    martel55 [utilizator]

    tocmai i-au dat dreptyate ambasadorului rus, ca in Occident daca spui adevarule sti imediat plesnit peste bot (evident ca partea cu existenta libertatii in rusia e o ficitune), asa ca degeaba se crizeaza unii de actiunile rusilor, si in occident e la fel de multa libertate ca in rusia, difera doar lucrurile care esti lasat sa le spui
  • -8 (28 voturi)    
    Inca o tinta falsa a stangii progresiste (Vineri, 12 iunie 2020, 10:37)

    IonPP [utilizator]

    Corporatiile domina lumea mituind si/sau santajand guverne, miliardarii isi ascund lejer banii sa nu plateasca taxe, inteligenta artificiala reduce accelerat numarul de slujbe in lume. In timpul asta, stanga progresista e preocupata de subtilitati de exprimare (gen limbaj sexist) si de actiuni simbolice anti-sclavie. Gramsci si ceilalti post-marxisti au avut dreptate: lumea capitalista a castigat razboiul ideologic spaland pe creier multimile.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by