VIDEO Schimb de focuri între rivali ai mafiei microbuzelor într-o suburbie a Kievului: Trei răniți și 21 de arestări

de DG     HotNews.ro
Vineri, 29 mai 2020, 19:08 Actualitate | Esenţial


politie Kiev
Foto: Wikimedia Commons
Trei persoane au fost rănite şi 21 arestate după un schimb de focuri între zeci de membri rivali ai "mafiei microbuzelor", care a avut loc într-un cartier rezidenţial din apropiere de Kiev, au anunţat vineri autorităţile ucrainene, relatează AFP citată de Agerpres.

Potrivit poliţiei, este vorba despre o reglare de conturi legate de sectorul opac al microbuzelor private, mijloc de transport esenţial pentru a transporta locuitorii din suburbii la locurile lor de muncă din capitală. "Circa o sută de persoane au luat parte la această înfruntare" din oraşul Brovari, aflat la circa zece kilometri est de Kiev, a precizat preşedinţia într-un comunicat.

Preşedintele Volodimir Zelenski l-a convocat pe ministrul de interne Arsen Avakov, cerându-i "să descopere comanditarii pentru a fi traşi la răspundere", potrivit comunicatului.



Trei dintre persoanele implicate au fost rănite şi 21 arestate de poliţie, a scris pe Facebook adjunctul ministrului de interne Anton Geraşcenko. Poliţia a confiscat "un arsenal de arme albe şi de arme de foc la faţa locului", a precizat Parchetul general.

Una dintre ţările cele mai sărace ale Europei, Ucraina este cunoscută pentru corupţia sa endemică. Incidentele în care sunt implicate arme de război sunt relativ frecvente în ţară, un mare număr dintre ele provenind din zona de război cu separatiştii pro-ruşi din Est, un conflict soldat cu peste 13.000 de morţi de la declanşarea sa în 2014.

Săptămâna trecută, şapte oameni plecaţi la pescuit au fost împuşcaţi mortal de un bărbat beat într-un sat din centrul Ucrainei, un atac armat de o amploare rară pentru fosta republică sovietică.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2987 vizualizari

  • 0 (8 voturi)    
    Efectele coruptiei. (Vineri, 29 mai 2020, 20:54)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    .
    • -2 (6 voturi)    
      putinistule (Vineri, 29 mai 2020, 22:43)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui kkciosuldelahamangia

      In ucraina NU e coruptie. A fost eradicata cand a fost revolutia portocalie si au fost plecati singurii rai de pe planeta


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by