Maghiarii sunt mai activi decât românii - publicația germană Spiegel scrie despre președintele român: „Un premiant agitator”

de A.Th.C.     HotNews.ro
Luni, 11 mai 2020, 17:03 Actualitate | Esenţial


Fotografia lui Iohannis pe Hungary Today
Foto: Hungary Today
O opinie a fost publicată în Spiegel și reprodusă de Hungary Today cu titlul „Un agitator laureat cu premiul Charlemagne”. Conform autorului, o manifestare recentă a președintelui român pare o reminiscență din „vremuri negre”. Președintele român a acuzat recent partidul social-democrat din țară că „încearcă pe ascuns” să „înapoieze Transilvania Ungariei”.

Camera Deputaților din România, în care cel mai mare grup aparține PSD, nu programase un vot pentru un proiect de lege (n.red.: articolul nu precizează autorii proiectului) pentru autonomia teritoarială a ținutului secuiesc. Conform legilor române, proiectele care nu sunt votate în 45 de zile după prezentare sunt considerate aprobate automat. Deși era de negândit de la bun început că proiectul va deveni lege, președintele Klaus Iohannis tot a acuzat Partidul Social Democrat (PSD) că „vrea să realipească Transilvania de Ungaria”. Proiectul a fost respins între timp de Senatul României, cealaltă cameră a Parlamentului.

Iohannis a spus că, în timp ce încerca să combată pandemia coronavirus ca președinte împreună cu guvernul, reprezentanții minorității ungare și opoziția social-democrată au complotat. „Se străduie în birourile secrete ale Parlamentului să dea Transilvania ungurilor”, a spus Iohannis. Apoi s-a adresat personal șefului social-democraților, Marcel Ciolacu, întrebând „Ce ți-a promis în schimb liderul de la Budapesta, Viktor Orban?”.

Articolul reamintește că Iohannis a primit la sfârșitul anului trecut premiul Charlemagne (Karlspreis). În fiecare an, orașul Aachen acordă premiul unei personalități caracterizate de apărarea valorilor europene.





Keno Verseck, autorul articolului, reamintește și că Iohannis a fost anterior considerat un „politician care rezistă tentațiilor naționaliste”. El a adăgat că „... în Europa de est, aceasta a încetat demult să fie o regulă printre șefii de state și de guverne, de aceea a primit Iohannis premiul Charlemagne de la Aachen”.

Autorul textului de opinie menționează că „Iohannis aparține minorității sașilor transilvăneni din România, care au fost suspectați colectiv de fascism după al doilea război mondial și, ca toate minoritățile din țară, au suferit experiențe dureroase în timpul dictaturii de un naționalism grotesc a lui Ceaușescu. Dar acum Iohannis însuși practică un joc politic cu unul din cele mai rele clișee ale naționaliștilor români – mitul că Ungaria se străduie să separe Transilvania și folosește minoritatea maghiară din țară ca o coloană a cincea”.

Verseck amintește și de „Martie negru”, când „teoriile conspiraționiste despre secesiunea Transilvaniei au dus România în pragul unui război civil în martie 1990. Și azi, naționaliștii români îi atacă colectiv pe cei aproape un milion și jumătate de maghiari”.

La sfârșitul articolului, autorul subliniază că recentele declarații ale lui Iohannis sunt fără precedent în România postcomunistă. Tot fără precedent este ca „un șef de stat din UE să acuze un vecin din UE că urmărește planuri separatiste în toiul unei crize corona”.

Numeroși politicieni și publiciști proeminenți au condamnat de asemenea declarațiile lui Iohannis, cerând președintelui să prezinte scuze. Premierul maghiar Viktor Orban a reacționat mai degrabă calm – deși nu mai auzise asemenea sentințe „nici în cele mai grele vremuri de anti-democrație și confuzie din România”. Până la o clarificare a declarațiilor lui Iohannis, el a recomandat să nu se aplece nimeni „să ridice mănușa aruncată în fața noastră”.

Autorul articolului, Keno Verseck, a crescut în Republica Democrată Germană, pe care a părăsit-o în 1984. Din 1991 a contribuit ca jurnalist freelancer despre țările din Europa centrală și de sud-est, cu precădere Ungaria și România, unde fost corespondent din 1991 până în 2000 la Budapesta, București, Cluj-Napoca, Brașov și Miercurea Ciuc. A scris și pe teme ca astronomia, astrofizica și călătoriile în spațiu pentru posturi de televiziune, radio și publicații de limbă germană și română. După 2000, a călătorit regulat pentru cercetare în Europa centrală și de sud-est. Articolele sale au apărut, printre altele, în Berliner Zeitung, Der Standard, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Spiegel Online, Die Zeit și Technology Review, iar reportajele sale au fost difuzate de Deutschlandfunk, Westdeutscher Rundfunk, BBC și Deutsche Welle, citează publicația maghiară din Wikipedia.org.


(Articol original din Ungarn Heute bazat pe Spiegel, tradus de Hungary Today)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6179 vizualizari

  • -23 (41 voturi)    
    prostut Johanis (Luni, 11 mai 2020, 17:07)

    TrickyWicky [utilizator]

    Asculta orbeste instructiunile venite pe vfiliera.
    Daca avea putina logica ar fi putut institui cel mult Stare de alerta. Acum este prea tarziu au murit multi omanei ce puteau fi slavati au murit pt ca nu au priomit ajutor medical. si asta datorita isteriei si starii de urgenta amplificata de mass media
    • +6 (14 voturi)    
      Johannis a procedat corect (Luni, 11 mai 2020, 18:31)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui TrickyWicky

      Gravitatea celor făcute de PSD și UDMR rezultă din exprimarea Hungary Today //înapoierea Transilvaniei Ungariei//!Deci nu numai autonomie se vroia.PSD va plăti scump asta,iar UDMR și-a pierdut șansa să fie considerat un partener politic serios.
    • +5 (9 voturi)    
      sa nu.. (Luni, 11 mai 2020, 18:38)

      Mistrelutz [utilizator] i-a raspuns lui TrickyWicky

      te reproduci
  • +13 (21 voturi)    
    Bătut câmpii (Luni, 11 mai 2020, 17:29)

    Furnicuta [utilizator]

    Nicio vorbă de cauza reacției lui Iohannis, ci doar despre efect. Gândire limitată.!
  • -12 (18 voturi)    
    dupa fapta si rasplata (Luni, 11 mai 2020, 17:36)

    eucomentez [utilizator]

    Iohannis nu va mai fi ales presedinte, sunt sanse mici sa-si termine mandatul actual, va fi demis curand.

    Asta cu instigarea la ura nu mai merge de vreo 20 de ani in Romania, nebunii nu mai sunt populari la alegeri. PNL se prabuseste spre pragul de 5% cu pasi alerti.
    • -1 (3 voturi)    
      Ciudata afirmatia autorului ca "Ungaria se (Luni, 11 mai 2020, 22:01)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui eucomentez

      străduie să separe Transilvania și folosește minoritatea maghiară din țară ca o coloană a cincea”
  • +19 (25 voturi)    
    Cand auzi asa o aberatie : (Luni, 11 mai 2020, 17:51)

    hamurabi [utilizator]

    "naționaliștii români îi atacă colectiv pe cei aproape un milion și jumătate de maghiari" , te intrebi ce a prizat autorul, ceva droguri sau ceva valuta ?
  • +7 (17 voturi)    
    C-o fi, ca n-o fi... (Luni, 11 mai 2020, 18:11)

    blackbeard [utilizator]

    Monsieur Keno ar trebui sa cunoasca mai bine Europa de Est - Europa Centrala, ca doar despre asta scrie de ceva timp. Aparent, nu e prima data cand ataca subiectul.

    Ca marele presedinte a gafat intentionat ptr capital electoral, e clar. Asta nu schimba cu nimic faptul ca mizeriile psdiste sunt incompetente, in primul rand, si ca pot fi suspectate de ceva complicitate cu aberatia aia de partid al minoritatilor - toti sunt penali, dar e alta poveste.

    Sa fim realisti, sa incercam sa nu lasam nationalismul sa domine, doar sa privim faptele: udmr este o panara/ma politica demonstrata, psd este profund incompetent si penal, presedintele a deviat de abordarea impartiala pe care tot incerca sa o afiseze de la primul mandat in speranta ca-si ajuta niste obositi semi-PeNaLi.
    Cum au comtentat altii inainte, daca gunoaiele din politica ar fi facut treaba buna in cei 20-30 ani de la Revolutie, ar fi stimulat economic zonele in care minoritatile traiesc, imi vine greu a crede ca un maghiar din Transilvania ar mai fi cascat urechile la ce latra V.Orban cu trepadusii lui rusofili. Cand saracia predomina, de obicei creste intoleranta, nationalismul, fanatismul, rezistenta la schimbare/evolutie. Si asta nu se aplica doar maghiarilor din RO, ci si romanilor.

    Inca o data o spun: pacat de tara aceea frumoasa si de potentialul oamenilor (romani, maghiari, care or fi ei). Atatea lucruri bune pot fi realizate, societatea se poate dezvolta extraordinar de mult. Sunt atatea tari pe lumea asta ce au ajuns tari de prim rang in mai putin de o generatie, pornind de la nimic, fara resurse. Fundatia este acolo, doar vointa si respect ptr un set de valori de baza lipsesc. Fiecare individ ar trebui sa faca un pic de instrospectie, cat il duce mintea, cu privire la asta.

    https://www.spiegel.de/politik/ausland/diplomatischer-konflikt-zwischen-ungarn-und-rumaenien-a-882335.html
    https://www.dw.com/en/opinion-putin-and-orban-or-the-return-of-political-pragmatism/a-37405001
  • +15 (23 voturi)    
    natie (Luni, 11 mai 2020, 18:17)

    anion [utilizator]

    Keno Verseck numai de natie germana nu este. ma miram eu ca un ziar german de calibru cu autor german sa debiteze prostii numai intr-o directie. Ce a zis el despre harta si globul pamantesc pe care le afiseaza Orban? Asta nu inseamna ca vrea sa aiba teritoriile acelea?
  • +5 (9 voturi)    
    recidiva (Luni, 11 mai 2020, 18:24)

    anion [utilizator]

    Keno Verseck in 2016 despre Iohannis;
    http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/cum-e-atacat-iohannis-in-celebrul-der-spiegel-diletantul-1412762.
  • -7 (11 voturi)    
    între timp teste (Luni, 11 mai 2020, 18:49)

    di livio [utilizator]

    Venezuela 512 mii teste, Kazahstan 400 mii, Uzbekistan 325 mii, Peru 500 mii, Iran 600 mii, Belarus 274 mii, Pakistan 294 mii, România 260 mii teste...stați în casă, Ciolacu fuge cu pate Ardealu la unguri
    • +1 (1 vot)    
      pate Ardealu (Marţi, 12 mai 2020, 14:34)

      niciolae [utilizator] i-a raspuns lui di livio

      @di livio
      Ai mâncat "pate Ardealu" vechi de 1000 de ani, de pe vremea când hunii au adus porci în Transilvania și-i făceau pateu?
  • +8 (10 voturi)    
    Rea credinta (Luni, 11 mai 2020, 19:02)

    Beta Alfa [utilizator]

    Articol de o rea credinta vadita Cam asa ar fi aratat toate comentariile din presa "serioasa" occidentala daca Orban cel Rau nu ar fi dat cu batul in balta suparandu-i pe progresisti
  • +5 (11 voturi)    
    Articolul este o mizerie ordinara (Luni, 11 mai 2020, 20:48)

    V. Istina [utilizator]

    L-am citit si este foarte straniu ca o asa marlanie apare publicata in Der Spiegel.

    Nu este pozitia redactiei, ci doar elucubratiile unui partizan tampit, probabil platit de tovarasii lui Orban. Ca doar are Orban de unde-Ungaria anul asta, dupa Polonia, e pe locul doi la fondurile europene primite- peste 5 miliarde de euro- cica mare parte pt „combaterea birocratiei“! Si intarirea dictaturii.

    Daca o tine asa, UE dispare curand. Ne trebuie arme, cat mai multe si cati mai putini incompetenti si tradatori. Si cat mai repede.
  • -2 (6 voturi)    
    Maghiarii sunt mai activi decât românii (Luni, 11 mai 2020, 22:07)

    anginsan [utilizator]

    prin deductie, românii sunt mai pasivi decât maghiarii.
    Asta-i lumea in care traim, unu-i activ, altu-i pasiv.
    Ciolac peste Simonis, vine norul de praf saharian peste mine, am programare la un expert nu neaparat de-al lui perjovschi si inca nu stiu daca sa ma duc cu metroul/trenul/autobuzul, n-am de ales asa ca voi apela la doi cunoscuti cercetatori, gata, am plecat
    • 0 (2 voturi)    
      "gata, am plecat" (Marţi, 12 mai 2020, 14:37)

      niciolae [utilizator] i-a raspuns lui anginsan

      @anginsan
      Tu ai înțeles ce vrei să spui?
      Ce ai fumat sau prizat?
      Vezi că avem clinici speciale pentru astfel de cazuri.
  • +1 (3 voturi)    
    Iohannis a procedat corect! (Marţi, 12 mai 2020, 14:46)

    Mihai Vls [anonim]

    Nu pot fi fraierit de afirmatia ca PSD chiar nu a observat ce se intampla... ce fac vechii aliati... cand legea era de o asemenea gravitate!
    Trebuie sa iti amintesti doar ce a promis PSD si in alte randuri, in trecut, UDMR-ului.
    Sunt total nocivi, UDMR si PSD!
  • +1 (1 vot)    
    UDMR este ancorata de Orban, in Ungaria! (Marţi, 12 mai 2020, 14:48)

    Mihai Vls [anonim]

    Si... vezi ce harti ale "Ungariei mari" promoveaza acest...
    • +2 (2 voturi)    
      Orban (Marţi, 12 mai 2020, 18:29)

      niciolae [utilizator] i-a raspuns lui Mihai Vls

      @Mihai Vls
      Te referi la Victor Orban, desigur.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by