Klaus Iohannis cere diasporei să nu vină în România de sărbătorile pascale: Ne sunt dragi, dar de aceste sărbători nu se poate

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 19 martie 2020, 13:25 Actualitate | Esenţial


Klaus Iohannis in videoconferinta
Foto: Presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis a cerut joi românilor din diaspora să nu vină în țară cu ocazia sărbătorilor pascale. „Se apropie sărbătorile pascale. Trebuie să le spunem cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă de sărbători”, a spus Klaus Iohannis, într-o videoconferință cu premierul, cu ministrul Afacerilor Interne, cu prefecții și cu șefii instituțiilor publice deconcentrate pe tema gestionării epidemiei COVID-19.

„Un cuvânt doresc să spun și despre românii din afara granițelor, despre românii din diaspora. Se apropie sărbătorile pascale. Trebuie să le spunem cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă de sărbători. În Europa practic nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat. Iar atunci când totuși vin în țară, conform normelor în vigoare stabilite de experți, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină, de la caz la caz. Și atunci ce rost ar avea să vină, ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puțin două săptămâni?”, a avertizat șeful statului, care le-a cerut autorităților să transmită „pe toate canalele”:
  • „Românii din afara granițelor ne sunt dragi. Ne dorim să-i vedem, ne-am dori să fim împreună, dar în acest an, de aceste sărbători nu se poate. Este trist, dar trebuie să fim sinceri pentru a nu crea așteptări care pe urmă nu se împlinesc”.
Klaus Iohannis a admis că România se află „într-o situație destul de complicată” și, deși avem astăzi mai puțin de 300 de cazuri confirmate, „vom avea mai multe cazuri”. „Acest lucru este clar, ne spun experții că boala se va extinde în continuare”.

În aceste condiții, prioritatea este stoparea răspândirii epidemiei și oamenilor trebuie să li se explice „de ce nu trebuie să facă deplasări inutile, nu trebuie sau chiar trebuie să evite, aproape cu orice preț, contactul direct, contactul fizic cu alte persoane”.

„Spuneți oamenilor, când se întâlnesc, să nu mai dea mâna, să nu se îmbrățișeze. Cel mai bine, să nu se întâlnească decât acolo unde este absolut necesar. Știu că este greu. Suntem un popor cu oameni calzi, oameni apropiați”, a arătate președintele Iohannis.

Pentru cei care merg la serviciu, acolo unde munca nu se poate face de la domiciliu, „trebuie să avem grijă, nu dăm mâna, nu ne îmbrățișăm, stăm la o distanță rezonabilă, un metru, doi metri unii de alții, atunci când vorbim sau când muncim împreună”, a continuat Iohannis.

„Aceste lucruri trebuie mereu și mereu repetate. Trebuie evitate deplasările care pot fi amânate. Sigur, trebuie să mergem la serviciu, trebuie să mergem să cumpăram bunuri de strictă necesitate, trebuie să cumpăram alimente, dar nu trebuie să facem întâlniri care pot fi evitate. Nu trebuie să mergem în locuri care pot fi evitate. Aceste lucruri vă rog să le transmiteți oamenilor din județele dumneavoastră”, a arătat el.

Iată mai jos mesajul președintelui Iohannis:

Bine ați venit la această videoconferință! Este un format puțin mai neobișnuit, dar am ținut neapărat să ne auzim și să ne și vedem, prin intermediul tehnicii.

Suntem într-o situație destul de complicată. Din acest motiv, am decis și am decretat starea de urgență în întreaga țară pentru o perioadă de 30 de zile.

Autoritățile centrale au început imediat să lucreze foarte intens, la maxim. Ați văzut că am avut alaltăieri deja o videoconferință foarte importantă și foarte bună cu membrii Guvernului, care sunt foarte implicați în măsurile pe care le-am decretat.

Ieri Guvernul a luat măsuri foarte importante, și economice, și de protecție socială, pentru a veni în sprijinul în primul rând al românilor, dar și în sprijinul firmelor din România. Iar astăzi, iată, v-am convocat la această întrevedere, fiindcă dumneavoastră, prefecții, conducătorii de direcții județene, sunteți, dacă pot să mă exprim așa, armata noastră din teritoriu, care trebuie să funcționeze perfect, pentru a face ca această stare de urgență să funcționeze foarte bine.

Starea de urgență a fost decretată pentru a proteja românii de răspândirea acestei boli, de răspândirea infecțiilor cu coronavirus, dar, în același timp, starea de urgență a fost decretată pentru a permite măsuri administrative, măsuri guvernamentale, măsuri chiar legislative care fac posibilă îngrădirea, încetinirea răspândirii acestei boli și, în același timp, permit prezervarea vieții economice în România.

Vă rog, așadar, doamnelor și domnilor, să fiți foarte activi! Să faceți tot ce se impune și ce vi se transmite din partea autorităților centrale. Să înțelegeți că situația este nu doar complicată, situația este gravă.

Depinde de noi toți cum trecem prin această perioadă. Dacă ne facem toți treaba foarte bine, avem șansa să trecem relativ bine prin această perioadă foarte complicată.

Ați văzut, cu siguranță, datele din celelalte țări europene. Nu suntem singurii care luptă cu această epidemie. Este, cum se spune, o pandemie. Întreaga lume este într-o situație gravă.

Românii însă așteaptă de la noi să rezolvăm problemele noastre pentru România și asta vreau să facem.

Această boală este una foarte atipică și vă spun din capul locului că avem, noi, în România, după statistici, astăzi mai puțin de 300 de cazuri confirmate. Însă vom avea mai multe cazuri. Acest lucru este clar, ne spun experții că boala se va extinde în continuare.

Dar dați-mi voie să spun ceva despre experți, despre medicii noștri, despre personalul sanitar, care s-a pregătit bine, care este pregătit să facă față acestei epidemii. Și aici un cuvânt special pentru cei din direcțiile de sănătate publică. Vă rog să vă faceți treaba cu maximă seriozitate, cu maximă celeritate! Iar celor din spitale le spun: pregătiți-vă cu toții! Este foarte important ca toate spitalele să fie pregătite pentru pacienți, chiar dacă, din fericire, astăzi, când vorbim, încă nu avem foarte mulți pacienți.

Însă, dacă ne uităm în jur, putem să ne dăm seama de situația complicată în care se află alții, și vă spun: eu și Guvernul, și cred că și dumneavoastră, dorim să prevenim cu orice preț extinderea rapidă a bolii. Nu dorim să ajungem într-o situație de criză profundă. Ea trebuie prevenită! Trebuie să prevenim răspândirea acestei boli. Trebuie să încetinim răspândirea acestei boli!

Aici, sigur, medicii, personalul medical, au un rol foarte important. Le mulțumesc pentru munca depusă până acum și îi încurajez să își facă treaba foarte bine mai departe.

Însă depinde și de autorități. Autoritățile sunt pregătite, autoritățile centrale și sunt convins că după această întâlnire și autoritățile din plan local, din județe, dar și noi, fiecare, fiecare român trebuie să își joace rolul lui corect în aceste măsuri pe care le-am dispus prin decretarea stării de urgență.

Stimate colege, stimați colegi din administrație,

Trebuie cu toții să transmitem românilor lucruri importante, nu doar despre ce fac autoritățile, ci și ce așteptăm de la ei să facă, respectiv în această situație de epidemie, ce să nu facă.

Trebuie să explicăm oamenilor de ce nu trebuie să facă deplasări inutile, nu trebuie sau chiar trebuie să evite, aproape cu orice preț, contactul direct, contactul fizic cu alte persoane.

Spuneți oamenilor, când se întâlnesc, să nu mai dea mâna, să nu se îmbrățișeze. Cel mai bine, să nu se întâlnească decât acolo unde este absolut necesar. Știu că este greu. Suntem un popor cu oameni calzi, oameni apropiați.
Dorim să fim împreună. Dar această situație specială cere, și ne-o spun toți experții, și cei din țară, și cei din străinătate, că dacă vrem să încetinim răspândirea bolii, trebuie să evităm contactul direct. Este, pe de altă parte, important să mergem la serviciu, acolo unde munca nu se poate face de la domiciliu, și acolo unde este obligatoriu să mergem trebuie să avem grijă, nu dăm mâna, nu ne îmbrățișăm, stăm la o distanță rezonabilă, un metru, doi metri unii de alții, atunci când vorbim sau când muncim împreună.

Aceste lucruri trebuie mereu și mereu repetate. Trebuie evitate deplasările care pot fi amânate. Sigur, trebuie să mergem la serviciu, trebuie să mergem să cumpăram bunuri de strictă necesitate, trebuie să cumpăram alimente, dar nu trebuie să facem întâlniri care pot fi evitate. Nu trebuie să mergem în locuri care pot fi evitate. Aceste lucruri vă rog să le transmiteți oamenilor din județele dumneavoastră.

Un cuvânt doresc să spun și despre românii din afara granițelor, despre românii din diaspora. Se apropie sărbătorile pascale. Trebuie să le spunem cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă de sărbători. În Europa practic nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat. Iar atunci când totuși vin în țară, conform normelor în vigoare stabilite de experți, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină, de la caz la caz. Și atunci ce rost ar avea să vină, ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puțin două săptămâni?

Așadar, transmiteți pe toate canalele: românii din afara granițelor ne sunt dragi. Ne dorim să-i vedem, ne-am dori să fim împreună, dar în acest an, de aceste sărbători nu se poate. Este trist, dar trebuie să fim sinceri pentru a nu crea așteptări care pe urmă nu se împlinesc.

Dumneavoastră, fiecare în direcțiile pe care le conduceți, trebuie să fiți fermi, trebuie să fiți fermi în felul cum conduceți activitatea, dar trebuie să fiți fermi și corecți față de colegele și colegii cu care lucrați.
Cine poate să lucreze de acasă să lucreze de acasă. Cine trebuie să vină obligatoriu la serviciu să păstreze distanța fizică unii de alții. Creați-le condițiile necesare ca să-și facă munca în condiții sigure.

Este foarte, foarte important să respectăm aceste norme care au fost elaborate de cei mai buni experți în plan mondial.

Este foarte important să înțelegem cu toții gravitatea situației, dar, în același timp, este foarte important să nu cădem în panică, să nu cădem în depresie și să ne dăm seama că depinde de noi să îngrădim răspândirea acestei boli, depinde de fiecare dintre noi și de fiecare autoritate pe care o conducem noi.

Vă rog, fiecare să vă faceți treaba în mod exemplar, să respectați toate normele, să respectați toate indicațiile – evident, întreaga legislație, care este foarte specială în această perioadă.

Guvernul, în frunte cu domnul Prim-ministru Ludovic Orban, a dat deja un exemplu foarte bun de cum se poate lucra chiar în condiții foarte complicate. Avem deja o serie de acte legislative emise prin Ordonanță de Urgență care vin în sprijinul și al românilor, și al firmelor.

În aceste condiții, vă rog să conștientizați nevoia de implicare totală, cu respectarea totală a normelor în vigoare. Este important să ținem contactul și prin acest mediu, și prin videoconferință.

Dar, foarte important, și aici vreau să închei prima parte a intervenției mele: stimate colege, stimați colegi, este o situație gravă, este o situație complicată, dar noi, românii, am dovedit că, dacă suntem uniți, dacă lucrăm împreună, putem să trecem cu bine peste orice criză.

Mă bazez pe dumneavoastră pe toți să trecem cu bine peste această perioadă dificilă!”








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















12163 vizualizari

  • -30 (60 voturi)    
    Iarba verde de acasa, nu ma lasa sa ma ratacesc! (Joi, 19 martie 2020, 13:37)

    NicolaeDanila [anonim]

    Prima data cand am aterizat pe taram canadian si vizitasem un parc mai mare din Toronto imi amintesc cum pe o pancarda scria frumos "Please step on the grass" si ma gandeam la ce contrast si diferenta fata de ceea ce era scris in parcurile romanesti "Va rugam NU calcati iarba". Acum cand virusul asta macina lumea intreaga canadienii isi cheama conationalii inapoi pentru a fi in siguranta acasa, unde romanii isi resping conationalii pentru a fi mai in siguranta in strainatate. Ciudata tara si ciudata iarba!
    • +25 (39 voturi)    
      Mda (Joi, 19 martie 2020, 13:51)

      TheFaime [utilizator] i-a raspuns lui NicolaeDanila

      Ce anume din faptul GRANITELE AU FOST INCHIDE nu ai inteles? Cum sa-i cheme acasa, prin teleportare? Toate tarile din UE si-au inchis granitele, romanii nu vor avea cum sa tranziteze Europa spre Romania. Nu se vor face exceptii de tranzitare (ex: ungaria pt romania). Da, realitatea ii dura, dar din toate relele, asta e raul cel mai mic. Nu ai nici o garantie ca tanar fiind, nu te poti infecta fara simptome majore si sa-l dai parintilor, fratilor sau altor rude..Si iti zice unul care are rude in Europe cat si peste ocean. Da, ne este dor de ei, dar de data asta primeaza interesul general, NU cel personal.
      • -16 (26 voturi)    
        Închiderea granițelor (Joi, 19 martie 2020, 15:41)

        finutza [utilizator] i-a raspuns lui TheFaime

        Dau doar exemplul Ungariei, care a închis într-adevar, cum spui, granițele, dar au dreptul să intre fără îngrădire cetățenii maghiari.
        Cred că e un caz unic în Europa, când conducerea unui stat spune propriilor cetățeni să nu vină în țară!
        • +11 (17 voturi)    
          Mda (Joi, 19 martie 2020, 15:59)

          TheFaime [utilizator] i-a raspuns lui finutza

          Nu prea ai inteles tu mare lucru din ce se intampla in ultimul timp, dar e ok, e liber la dat cu parerea chiar si neargumentat..
        • +7 (13 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Joi, 19 martie 2020, 16:36)

          [anonim] i-a raspuns lui finutza

        • -1 (3 voturi)    
          mda (Joi, 19 martie 2020, 18:59)

          fl0rin [utilizator] i-a raspuns lui finutza

          Tu, din pacate, nu esti un caz unic. Nici pe departe. Asta-i marea problema a acestei tari.
      • -12 (18 voturi)    
        GRANITELE AU FOST INCHISE (Joi, 19 martie 2020, 15:46)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui TheFaime

        pai ce se intampla cu libera circulatie a persoanelor?
        este inceputul sfarsitului ue?
        urmeaza marfurile si cu ele capitalul?
        • +3 (7 voturi)    
          Mda (Joi, 19 martie 2020, 16:00)

          TheFaime [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

          Te informeaza mai bine data viitoare, inainte sa raspunsi. Marti a fost ultimul comnicat legat de transportul marfurilor. in ceea ce priveste libera circulatie, aia e altceva.. esti out dated man. take a break!
        • +4 (10 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Joi, 19 martie 2020, 17:03)

          [anonim] i-a raspuns lui miculescu-rucar

    • +30 (36 voturi)    
      eu interpretez altfel (Joi, 19 martie 2020, 13:56)

      Wheelwright [utilizator] i-a raspuns lui NicolaeDanila

      Si eu am trait pe afara, chiar mai departe decat tine (la antipozi) si m-am hotarat sa ma intorsc (de multe ori regret lucrul asta, dar m-am impacat cu gandul).
      Cred ca presedintele se adreseaza celor ce ar veni in tara doar pentru vacanta de pasti si nu pentru cei ce vor sa se intoarca definitiv in tara.
      Canada impreuna cu USA tocmai au limitat traficul intre cele doua tari (cei mai multi canadieni din afara tarii locuiesc in USA). Deci tocmai guvernele canadian si american ii indeamna (nu obliga) la fel ca si romanii sa nu se plimbe in aceasta perioada.
    • +1 (15 voturi)    
      .... am auzit si eu ..... (Joi, 19 martie 2020, 15:27)

      cbogdan [utilizator] i-a raspuns lui NicolaeDanila

      Am auzit si eu ca in Canada iarba este mai verde, cerul mai albastru, soarele mai stralucitor, apa mai uda .......
    • +4 (10 voturi)    
      !!! (Joi, 19 martie 2020, 15:53)

      nlln [utilizator] i-a raspuns lui NicolaeDanila

      Canadienii isi cheama acasa conationalii plecati in concediu sau care temporar se gasesc prin alte locuri de pe glob.
      Nu isi pot chema acasa cetatenii cu slujbe pe perioada nedeterminata si nici pe cei stabiliti definitiv in alte locuri.

      Chiar daca te invita sa calci pe iarba este greu de crezut ca au lansat o chemare cu rasunet mondial catre toti prezenti sau fosti canadieni.

      In lunga traditie romaneasca , de Pasti cei mai multi vin in concediu.
      Din mesaj am inteles ca la acestia se refera.
    • 0 (8 voturi)    
      culmea ridicolului ... (Joi, 19 martie 2020, 16:08)

      a.h. [utilizator] i-a raspuns lui NicolaeDanila

      esti cel putin la fel de ciudat precum tara din care ai plecat ... emancipatule !
  • -9 (43 voturi)    
    stati pe loc. va zicem la alegeri pe cine votati (Joi, 19 martie 2020, 13:37)

    axiopolis [utilizator]

    .
    • -8 (14 voturi)    
      stati pe loc (Joi, 19 martie 2020, 15:48)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui axiopolis

      sa veniti cand va vom chema noi: pe 10 august 2018!
  • -21 (49 voturi)    
    Aberant (Joi, 19 martie 2020, 13:39)

    Doru1963 [utilizator]

    Ce nu inteleg politicienii e ca:

    1) nu e OK sa ceri cuiva sa nu se intoarca in tara lui
    2) romanii muncitori si corecti care se intorc, nu se intorc de placere, ci de nevoie

    Politicienii, mai ales astia din partidele astea mamut care de 30 de ani sunt la putere intr-o forma sau alta, ar trebui sa taca. Dar ei nu pot tacea, sufera de nevoie de atentie.

    Ar trebui sa vorbeasca de lipsa de spitale si de autostrazi sau cum de au scapat marii evazionisti si hoti, care au furat miliarde de dolari de 30 de ani incoace.
    • +12 (24 voturi)    
      Aberant esti tu (Joi, 19 martie 2020, 14:26)

      fl0rin [utilizator] i-a raspuns lui Doru1963

      Ce nu intelegi tu e ca:
      Oricat ai discuta despre cine ce si cat a furat, nu o sa-ti apara peste noapte spitalele si autostrazile lipsa.
      Aici e vorba de a incerca sa evitam in al 12-lea ceas un scenariu horror care implica zeci de mii de morti din cauza depasirii cu mult a capacitatii spitalelor si in special a sectiilor de terapie intensiva.
      Si pentru asta cel mai important lucru, care poate fi facut pe loc, este sa stea fiecare in locul in care l-a prins porcaria asta. Indiferent de nationalitate, cetatenie, IQ, sau mai stiu eu ce.
      Stati naibii pe loc, nu mai plimbati virusii pe tot continentul, pana apare un vaccin. Repet, nu e un capriciu, e vorba de zeci de mii de decese care poate inca pot fi evitate.
      • -6 (22 voturi)    
        Eu am auzit altceva,tarile isi cheama compatriotii (Joi, 19 martie 2020, 14:54)

        Doru1963 [utilizator] i-a raspuns lui fl0rin

        Toate tarile isi cheama compatriotii acasa.

        Sa-mi arate si mie cineva o stire asemanatoare cu asta, unde un demintar inalt (presedinte, prim-ministru) indeamna compatriotii sa NU se intoarca acasa.
        • 0 (10 voturi)    
          esti fraier!!!!! (Joi, 19 martie 2020, 15:20)

          exilatul [utilizator] i-a raspuns lui Doru1963

          nu te pune cu imbecilii....
          • 0 (8 voturi)    
            Oi fi fraier (Joi, 19 martie 2020, 16:43)

            Doru1963 [utilizator] i-a raspuns lui exilatul

            E usor sa judeci.
            De pilda, toti l-au judecat pe ala care s-a intors cu avionul acasa desi era infectat.
            Nu cunosc situatia lui, dar ma intreb, sincer, daca omul nu cumva n-avea alta alegere?

            Daca angajatorul te-a dat afara si tu stii ca aproape traiesti de pe o luna pe alta, sa-mi zica si mie cineva, ce faci?
            Daca stai, cum iti vei plati chiria si mancarea?

            Sau cumva politicienii ar pune la dispozitie un avion doar pentru un singur om?
            Sunt curios sa aflu pareri.

            Eu nu zic ca omul ala a facut bine, dar nu e o situatie imputita?
            • 0 (4 voturi)    
              nu te mai intreba!!! (Joi, 19 martie 2020, 18:07)

              exilatul [utilizator] i-a raspuns lui Doru1963

              imbecilul ala trebuia sa stea in izolare nu sa urce in avion..deja esti penibil vorbind de foame cind lumea moare cu miile...o sa vezi si in ro rezultatul imbecilitii acelui popor care nu respecta consemnele autoritatilor in cazuri de criza ca asta....
        • +4 (4 voturi)    
          !!!! (Joi, 19 martie 2020, 16:04)

          nlln [utilizator] i-a raspuns lui Doru1963

          Da, cei mai multi isi cheama cetatenii acasa.
          Mesajul in cauza se adreseaza celor care vin in concediu de Pasti.

          Poate ca cineva trebuia sa trimita si un mesaj general celor care nu se simt siguri in locurile in care traiesc prin Europa.
          Ca este mai sigur sa se intoarca in Romania.
          Intre timp unii s-au intors nechemati si nu onoreaza pe nimeni felul in care au fost primiti si mesajele trimise prin intermediul presei.
          Sa amintesc un " ilustru" necunoscut senator PMP care zilele trecute rascolea presa cu descoperirea ca acesti nou intorsi nu au contribuit la asigurarea medicala.

          In cate alte articole de presa, de oriunde din Europa se poate citi ca un politician isi pune problema ca unii cetateni folosesc abuziv sistemul de sanatate?
          NICAIERI.

          Are Romania specificul ei .
          Asa oameni politici , analfabeti politic, rar intalnesti!
        • -1 (1 vot)    
          Comentariu sters de utilizator (Joi, 19 martie 2020, 17:11)

          [anonim] i-a raspuns lui Doru1963

          • -2 (2 voturi)    
            Sa scriem corect (Joi, 19 martie 2020, 18:34)

            blablavertical [utilizator] i-a raspuns lui

            Nu mai minti in loc de Numai mintii.
        • -2 (2 voturi)    
          de curiozitate (Joi, 19 martie 2020, 19:03)

          fl0rin [utilizator] i-a raspuns lui Doru1963

          tu doar auzi lucruri si le repeti? ceva procese cognitive care sa prelucreze tot ce auzi si sa genereze niste concluzii exista?
      • +1 (1 vot)    
        Aberație este să ceri oamenilor, (Joi, 19 martie 2020, 21:55)

        Con_stan_tin [utilizator] i-a raspuns lui fl0rin

        care sunt ființe sociale, să stea izolați. Frica de moarte unește oamenii nu îi izolează, deci motivația cu pandemia are efect exact pe dos. Izolarea o fi o soluție la pandemie însă nu-i fezabilă, nu poate fi pusă în practică, nici măcar de regimuri dictatoriale. Trebuie să găsim alte soluții contra pandemiilor cum ar fi identificarea cu acuratețe a celor ce răspândesc virusul. Și acum suntem ca pe vremea ciumei, nu știm de unde luam și cui dăm virusul.
    • +15 (25 voturi)    
      "STATI ACASA" (Joi, 19 martie 2020, 14:30)

      IoPaNet [utilizator] i-a raspuns lui Doru1963

      Asta este mesajul simplu transmis in toate tarile europene. Ce cuvant din cele doua nu sunteti capabili sa intelegeti?
      Acasa pentru romanii care s-au stabilit in strainatate este acolo unde s-au stabilit, nu la parintii ramasi in tara. Este periculos si pentru ei si pentru parintii lor daca vin acasa de sarbatori.
      • -7 (21 voturi)    
        Generalizezi (Joi, 19 martie 2020, 14:56)

        Doru1963 [utilizator] i-a raspuns lui IoPaNet

        "Acasa pentru romanii care s-au stabilit in strainatate este acolo unde s-au stabilit, nu la parintii ramasi in tara."

        De unde stii tu ce inseamna "acasa" pentru toti romanii plecati?

        Crezi ca romanii au plecat cu toata inima? Cati crezi ca pleaca de placere din tara lui?
        • +12 (20 voturi)    
          Ba, deshteptu' lu' peshte, (Joi, 19 martie 2020, 15:35)

          IoPaNet [utilizator] i-a raspuns lui Doru1963

          ti se pare ca este momentul sa analizam filozofic ce inseamna "acasa" pentru fiecare dintre noi? Poti sa te simti si martian in sufletul tau, stai draq unde locuiesti pana trece nenorocirea, sa nu o mai raspandesti in toata lumea.
          Ce conteaza daca locuiesti acolo "cu toata inima", cu jumate sau cu sfert?
      • +1 (3 voturi)    
        Zilele astea acasa... (Joi, 19 martie 2020, 16:06)

        Moi1 [utilizator] i-a raspuns lui IoPaNet

        ,,,e acolo unde platesti taxe si asigurari de sanatate.
        Imi fac griji pt oamenii de acasa si imi pare rau ca nu pot sai ii vad dar am atata minte sa inteleg ca e mai ok sa stau aici "in straini". Unu ca nu plimb virusii de aiurea, doi ca nu ma duc sa testez sistemul de sanatate romanesc care stim cu totii cum e.
        Deci tre sa fii imbecil rau acu sa te intorci in Romania de dor de tara. Daca nu ai de ales e altceva...dar numai pt pasca si cozonac nu merita sa-ti risti viata!
  • +18 (30 voturi)    
    Ascultati rugamintea lui Johannis (Joi, 19 martie 2020, 14:05)

    Cactus Jack [utilizator]

    ...am citit comentariile de mai sus. In principiu cu totii au dreptate, asta in vremurile normale. Numai ca acuma nu sunt vremuri normale! O parte din acei romani care s-ar intoarce de sarbatori, sunt purtatori a virusului Covid-19, care ar infecta un anumit numar dintre cei de acasa. Acestia vor infecta la randul lor un alt numar, ajungand in Romania ca in Italia la zeci de mii infectati si mii de de decedati. Merita riscul? Intreb pe cei cu comentariile de mai sus, accepta sa fie intre cei infectati? Cu certitudine NU. De munca se gaseste si in Germania. Agricultura germana cauta cu luminarea sute mii muncitori pt recolta si nu gasesc! In aer liber, la recolta nu se imbolnavesc, Ar fi bine sa asculte de data aceasta rugamintea Presedintelui tarii.
    • -8 (12 voturi)    
      Ar fi bine sa asculte de data asta rugamintile .. (Joi, 19 martie 2020, 15:57)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui Cactus Jack

      Presedintelui tarii si sa munciti in Grmania la stransul recoltei!
      Cu alte cuvinte, ramaneti la munca fortata in fatherland
      Asta ati votat, asta aveti!
      ia strigati voi aia care stateati la coada sa votati dulapul 'jos ciuma rosie'!
      • +1 (1 vot)    
        asa e ma (Vineri, 20 martie 2020, 9:59)

        varavara [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

        mai bine sa vina toti in Romania sa munceasca pe salarii de rahat pe mosiile baronilor rosii decat sa munceasca in Germania pe salarii adevarate.
        Traiasca psd
  • +4 (24 voturi)    
    Trebuia sa le ceara mai demult (Joi, 19 martie 2020, 14:07)

    mihaipricop [utilizator]

    acum e mult prea tarziu dupa ce au venit peste 1 milion exact din tarile cele mai afectate din europa.
    • +13 (17 voturi)    
      Pai Iohannis... (Joi, 19 martie 2020, 15:32)

      paonipao [utilizator] i-a raspuns lui mihaipricop

      o spune de mai mult de o saptamana...!

      Romanii din diasora sa inteleaga ca nu este momentul potrivit pentru deplasari...!
      Si eu sunt acum rezident in afara Romaniei si chiar daca nu ar fi existat apelul sutoritatilor de a nu veni in tara...tot nu as fi venit!
      Mi se pare o inconstienta totala sa iti pui in pericol familia pentru cateva zile de sarbatoare...
      Sarbatori vor mai fi!

      Pot intelege doar situatia romanilor care nu au o situatie stabila in strainatate si sunt nevoiti sa se intoarca in tara...!

      Sanatate tuturor si aveti grija de voi si familia voastra!
      • -1 (1 vot)    
        :(( (Joi, 19 martie 2020, 17:35)

        tirolez [utilizator] i-a raspuns lui paonipao

        sa vina, dar macar sa stea in casa. NU stau, aia e problema!
      • +1 (5 voturi)    
        da, mesajul presedintelui e clar! (Joi, 19 martie 2020, 19:59)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui paonipao

        Duie miaspora!
  • -3 (23 voturi)    
    Sa traiti, ca ne trebuiti (Joi, 19 martie 2020, 14:11)

    Mihail. [utilizator]

    Dar nu de data asta.
  • +23 (29 voturi)    
    Vad multa isterie din diaspora (Joi, 19 martie 2020, 14:22)

    Wheelwright [utilizator]

    Mesajul a fost mai bine stati in tarile in care traiti acum, munciti pentru ca daca veniti acasa de Paste o sa petreceti 2 saptamani in carantina si in niciun caz in familile voastre.
    Nu e vorba de romani de afara ce vor sa se intoarca in tara, care da, SI EI, trebuie sa stea doua saptamani in carantina, apoi sa revina in familile lor.
    Ce e aberant, ce e gresit in declaratie?
    E o recomandare pentru ca oamenii sa nu-si petreaca 2 saptamani in carantina.
    • +4 (4 voturi)    
      din contra (Joi, 19 martie 2020, 16:31)

      hanu [utilizator] i-a raspuns lui Wheelwright

      eu vad multa isterie printre cetatenii romani din romania...Eu sunt chiar foarte calm si stau super bine unde stau.
  • -18 (34 voturi)    
    Mare si prost (Joi, 19 martie 2020, 14:23)

    BartSimpson [utilizator]

    Stati acolo ca automat inseamna ca toti sunteti bolnavi. Sunteti buni doar sa votati impotriva PSD (ca doar nu am votat pentru PNL cu placere) si sa trimiteti bani in tara. In rest, nu avem nevoie de voi.
    • +1 (5 voturi)    
      !!!! (Joi, 19 martie 2020, 16:13)

      nlln [utilizator] i-a raspuns lui BartSimpson

      Doar tu ai inteles acest lucru!

      Stati acolo nu pentru ca sunteti bolnavi, acest virus poate fi transmis de persoane care nu au semne de bola sau au semne minore.

      Cand ai votat impotriva PSDului ai votat poate cu gandul ca este necesara o schimbare, ca asa cum a guvernat PSD ul nu se poate continua.

      Ca nu ai votat de placere cu PNL este dreptul tau si sigur nu ai fost numai tu in aceasta situatie.

      Cand mergem la vot nu putem alege decat dintre cei care candideaza.Indiferent ce cred eu sau altcineva alegerea se poate face doar dintre cei care candideaza.Acest lucru ar trebui sa ne dea de gandit.

      Daca dorim schimbari va trebui sa promovam altfel de oameni.
      • 0 (0 voturi)    
        Bai lache (Marţi, 31 martie 2020, 16:20)

        BartSimpson [utilizator] i-a raspuns lui nlln

        Din pacate pentru tine nu doar eu am inteles asta. Si nu e nimic subtil aici, este exact ce a spus malacu. Dar degeaba roaga romanii sa nu se intoarca. Ori are c...e si inchide granitele (au intrat care cum au vrut, nu au declarat, etc) ori sa taca pentru ca datu din gura nu ajuta la nimic !!! Nu faptul ca se intorc romanii e problema. Problema e ca sistemul medical a fost efectiv macelarit de 30 !! Si cand e vorba de iesit la protest, majoritatea romanilor ramasi in tara se reped la terase, baruri si in fata televizorului. Si mai si rad de astia care stateam prin Piata Victoriei. Maxim 200.000 oameni au iesit la protest in Bucuresti. Din 4 milioane. Va meritati soarta ...
  • +10 (24 voturi)    
    Recomandare (Joi, 19 martie 2020, 14:32)

    _Un stelist_ [utilizator]

    Pentru cei care condamnă recomandarea Președintelui am o propunere: mergeți 10 zile la plimbare în Lombardia de Paște, plătesc eu tot.
    Ce ziceți?
    • +3 (11 voturi)    
      transmit cu drag nr contului (Joi, 19 martie 2020, 14:48)

      Cactus Jack [utilizator] i-a raspuns lui _Un stelist_

      ...rog banutii anticipat, chiar si pt 2 pesoane ! :)
      • -1 (5 voturi)    
        nu merge asa (Joi, 19 martie 2020, 19:06)

        fl0rin [utilizator] i-a raspuns lui Cactus Jack

        te duci pe banii tai, si trimiti facturile la decontat. cotizez si eu.
  • +3 (15 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 19 martie 2020, 15:01)

    [anonim]

  • +5 (7 voturi)    
    eu cred ca e altceva (Joi, 19 martie 2020, 15:57)

    dr_bear [utilizator]

    Nu cred ca oamenii aia se intorc in Romania fiindca au optiuni. Hotii, smecherii, samsarii de masini si cersetorii se intorc fiindca si-au pierdut obiectul muncii. Masini nu se mai cumpara ca nu se mai vand, hotii nu mai sparg case fiindca strainii sunt in ele, nu mai fura din autobuz ca strainii nu mai sunt in autobuz, cersetorii nu mai au cui cersi, samd.
    Ceilalti, foarte multi ,nu sunt stabiliti acolo. Au contracte temporare. Stau cu chirie in 10 mp si trimit aproape toti banii acasa. Ca si la noi, industria serviciilor este la pamant si ei, ca si noi, dau oamenii afara. Pe cine au dat primii? pe straini.
    Oamenii astia se intorc ca nu mai au de ce sa stea acolo unde sunt. Nu au case, nu au bani, nu au pe nimeni. Vin, ca sa zic asa....acasa.
    • 0 (2 voturi)    
      ... (Joi, 19 martie 2020, 17:36)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui dr_bear

      atunci sa stea IN casa, nu pe strada
  • -1 (9 voturi)    
    stati linistiti (Joi, 19 martie 2020, 16:28)

    hanu [utilizator]

    ca cei cu 2 neuroni nu venim oricum!

    Intr-adevar, mesajul e de-a dreptul penibil, pentru ca cine doreste sa vina nu isi schimba parerea la indemnul presedintelui.

    Eu nu vin pentru ca nu doresc sa risc sa imbolnavesc pe nimeni din familie, chiar daca teoretic deocamdata par ok (simplul fapt ca as calatori ar fi riscant). Nu as fi venit nici daca primeam ordin scris.

    Trebuie sa fiu de acord cu comentariile de aici care subliniaza penibilitatea relatiilor dintre romani: nu ma mira ca e o tara in descompunere, plina de primitivi egoisti. O populatie, nu un popor.
    • 0 (2 voturi)    
      !!!!! (Joi, 19 martie 2020, 17:21)

      nlln [utilizator] i-a raspuns lui hanu

      Trecerea de la stadiul de "populatie" la cel de " popor" se poate face doar cu efortul fiecaruia dintre noi.

      In comentariul tau sunt folosite expresii care nu ajuta la coagularea unui sentimenmt de apartenenta, in trecerea spre faza de " popor".

      Nu mai amintesc ultima fraza care numai acceptabila nu este.
      Relatiile dintre romani sunt asa cum sunt , daca dorim sa schimbam ceva ar trebui in primul rand sa analizam modul cum ne raportam la ceilalti.

      Nu este o tara in descompunere cum scrii.
      Avem egoisti este adevarat , nu i-am inventat noi si cu siguranta nu este ceva definitoriu.
  • +2 (4 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 19 martie 2020, 17:15)

    [anonim]

    • 0 (0 voturi)    
      sau intra (Vineri, 20 martie 2020, 10:03)

      varavara [utilizator] i-a raspuns lui

      asa cum s-a si intamplat, chiar daca a fost testat in alta parte ca fiind purtator de Covid-19, si se plimba voios printre conationali.
  • +4 (6 voturi)    
    Recomandarile (Joi, 19 martie 2020, 17:46)

    comentator12 [utilizator]

    RECOMANDARILE nu au nici un efect. Sa se ia masuri concrete.
    Germania, Franta, Spania acum o saptamana: vreme frumoasa, parcuri pline, oameni la terase. Si acolo au fost RECOMANDARI. Urmarile se vad deja, tarile au cu mult peste 10.000 de cazuri astazi.

    Sa se aplice de pe acum in Romania masurile actuale din Italia. Oamenii sa stea in izolare, doar asa se poate stopa explozia cazurilor.
    Nu exista specialisti care sa consilieze guvernantii?
    E asa de greu sa anticipezi situatia urmarind ce se intampla in tari care au oricum o infrastructura medicala si organizare cu mult peste Romania?

    Ce mai asteapta cei care pot lua astfel de hotarari?
  • 0 (8 voturi)    
    Mesaj ridicol (Joi, 19 martie 2020, 18:51)

    Imperialistu [utilizator]

    Statul roman declara prin presedinte ca prefera ca ai sai cetateni sa nu intre in tara pe motiv ca ar putea fi purtatori de ceva. Nimic surprinzator in toata afacerea. Statul roman intotdeauna si-a batut joc de proprii cetateni. Nu mai conteaza o insulta in plus.
  • 0 (4 voturi)    
    a fost penibil presedintele cu discursul asta (Vineri, 20 martie 2020, 0:04)

    John_Re [utilizator]

    ... din ciclul "noi vorbim dar nu gandim".

    qed


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by