O lucrare murală pe care artistul britanic Banksy a dedicat-o Valentine's Day, realizată pe o clădire din Bristol, a fost vandalizată, transmite The Guardian, citat de Mediafax.

Captura InstagramFoto: Hotnews

Banksy a confirmat, vineri, pe Instagram, că este autorul lucrării. Lucrarea, care prezintă o fetiţă ce ţine în mână o praştie şi o explozie din flori roşii, a fost remarcată de locuitorii din cartierul Barton Hill, din Bristol, joi dimineaţă. Banksy, un artist care îşi ascunde identitatea, preferând să rămână în anonimat, a confirmat în primele ore ale zilei de vineri, când a fost sărbătorită şi Valentine's Day, că lucrarea îi aparţine.

Lucrarea a fost protejată iniţial cu un panou din plastic, care, însă a dispărut. Iar, la nici 24 de ore, potrivit unor imagini apărute pe reţelele de socializare online, lucrarea a fost vandalizată. Unul dintre localnicii care au remarcat incidentul a declarat că este o ruşine ceea ce s-a întâmplat, dar că era un lucru de aşteptat.

Banksy este celebru pentru desenele sale de tip graffiti realizate pe diverse clădiri importante, însoţite adeseori de comentarii cu tentă socială. Considerat un reprezentant al curentului street art, el este renumit pentru faptul că îşi tachinează publicul, dar şi autorităţile, iar lucrările sale sunt extrem de originale, făcându-i pe privitori să vadă lucrurile într-o cu totul altă lumină.