Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat miercuri seară că realizarea Autostrăzii Comarnic-Brașov poate începe în termen de doi-trei ani și că până atunci, pentru decongestionarea traficului de pe DN1, se poate lucra la rute alternative prin conectarea și modernizarea unor drumuri județene.

Lucian BodeFoto: Agerpres

Lucian Bode a explicat la Digi24 că până la construirea Autostrăzii Comarnic-Brașov, Ministerul Tranporturilor trebuie să vină cu soluții alternative pentru decongestionarea traficului din zona Comarnic. Potrivit acestuia, soluția ar fi conectarea și modernizarea unor drumuri județene.

"Prima (porțiune), drumul județean Câmpina - Valea Doftanei - Săcele se prezintă în felul următor: de la Câmpina la Valea Doftanei avem 35 de km de drum judetean asfaltat. De la Valea Doftanei până la granița cu Brașovul, avem 14 km de drum neasfaltat, dar care este prins în PNDL și poate fi finanțat integral. De asemenea, de la limita cu județul Brașov până la Săcele, cei 12 km, este un drum județean pietruit. Acest drum poate intra, de asemenea, într-un program de finanțare de la Ministerul Dezvoltării și cei 61 de km de drum județean. Aproximativ 18 milioane de euro ar fi valoarea investiției, cred că nu e o investiție foarte mare, astfel încât să construim o rută alternativă pentru micul trafic la aglomerația de pe Valea Prahovei" a explicat Lucian Bode, potrivit Mediafax.

Până la începerea lucrărilor la Autostrada Comarnic Brașov va mai dura doi-trei ani de zile, potrivit ministrului. În acest timp s-ar putea finaliza însă drumul alternativ.

"În orice caz, până la începerea lucrărilor la autostrada Comarnic-Brașov, vorbim de 2-3 ani de zile, acest drum trebuie finalizat. Pentru că mulți fac greșeala și spun construim Autostrada Comarnic-Brașov în patru ani de zile. Da, poți, dar să spui că vei construi în patru ani începând de astăzi, faci o mare greșeală. Pentru că până la momentul construirii autostrăzii trebuie să ai studiul de fezabilitate revizuit, și vorbim de șase luni de zile minim, trebuie proiectul tehnic realizat, trebuie să fie luate toate avizele și acordurile și vorbești de 4 ani de zile de la momentul în care faci primul hârleț", a mai precizat ministrul.

În legătură cu finanțarea, Bode a spus că după dispariția parteneriatelor public-private, Ministerul de resort va prelua toate proiectele de infrastructură în regim PPP.

"După ce dispare acest parteneriat public-privat, o șmecherie a defunctei guvernări PSD, noi vom prelua prin hotărâre de guvern la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor toate proiectele de parteneriat public-privat ce vizează dezvoltarea infrastructurii de transport în România. Vom veni în Guvern cu o soluție pe de o parte revizuirea documentației, a studiului de fezabilitate și pe de altă parte sursele de finanțare. Ele, din punctul meu de vedere nu pot fi decât două: finanțare de bugetul de stat, pe un proiect multianual, vorbim de un obiectiv a cărei valoare este estimată la 1 miliard de euro, eu cred că o alocare multianuală de 250 de milioane de euro de la bugetul de stat nu este un efort financiar foarte mare ținând cont de risipa pe care am găsit-o când am venit la guvernare", a adăugat ministrul Transporturilor.

Lucian Bode a spus că există posibilitatea finanțării prin fonduri europene, respectiv prin programul operațional de infrastructură mare, cele două variante ocolitoare.

"Noi vom trimite până la sfârșitul lunii către ANAP documentația spre validare și după validarea ANAP urcăm în SICAP proiectare și execuție variante ocolitoare Comarnic – Brașov. Mai departe, vreau să spun că UAT-urile orașelor Comarnic, Sinaia, Bușteni, Azuga și Predeal au agreat constituirea unei asociații de dezvoltare intercomunitară. Această asociație a venit către guvern, am avut o primă întâlnire sub coordonarea doamnei vicepremier Raluca Turcan anul trecut, vom avea săptămâna viitoare o altă întâlnire, au venit cu câteva soluții pentru decongestionarea traficului în zona respectivă. Pasarele supraterane, fie că vorbim de DN sau de calea ferată, sensuri giratorii, poduri, legături, lărgirea la patru benzi a drumului național acolo unde se poate, drumuri alternative așa cum este cel din Sinaia, cum este cel din Azuga, acestea sunt posibile soluții puse pe masa de către autoritățile locale care se asociază într-o asociație de dezvoltare intercomunitară eligibilă la finanțare pe fonduri europene. Aceste rute alternative sunt în preocuparea noastră a fi finanțate și realizate înainte de a începe lucrările la autostrada Comarnic-Brașov. Adică tot în doi ani", a spus Bode.

El a adăugat că aceste drumuri trebuiesc modernizate și aduse la standardele corespunzătoare pentru ca circulația să se desfășoare la parametri optimi. Bode a spus că, în acest an, aceste obiective de investiție ar trebui să intre în diverse faze de execuție.

"Aceste drumuri, că vorbim despre drumul alternativ de la Sinaia, că vorbim despre acel drum forestier din zona Azuga, ele trebuiesc aduse, modernizate la standardele corespunzătoare astfel ca circulația să se desfășoare la parametri optimi. Vom veni cu documentațiile, vom finanța prin fonduri europene, este eligibilă la finanțare această asociație, vom identifica soluția de la un capăt la altul cu fiecare bypass, îl vom finanța și îl vom moderniza. Pe Comarnic, respectiv Bușteni, cele două centuri ocolitoare vor fi scoase la licitație și ele trebuie, sigur, dacă nu intervin contestații și alte situații cum apar în aceste proceduri, în această primăvară să semnăm contractul de execuție de proiect tehnic și execuție la cele două centuri ocolitoare, să ieșim în câteva, două-trei săptămâni, cu o soluție pe care să o prezinte public domnul prim-ministru în ceea ce privește finanțarea, atât pe autostradă cât și pe cele 3-4 obiective alternative, pentru drumul județean avem finanțarea de la Ministerul Dezvoltării, mai trebuie doar să suplimentăm bugetul acolo, și se lucrează pe PNDL, deja pe un tronson cum spuneam. Deci, în acest an, aceste obiective ar trebui să intre în diverse etape în execuție", a conchis ministrul Transporturilor.