Avertisment al ministrului Fondurilor Europene: România riscă să piardă aproape 600 de milioane de euro

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 7 noiembrie 2019, 11:46 Actualitate | Esenţial


Marcel Bolos
Foto: Facebook
România riscă să piardă fonduri europene de aproape 600 de milioane de euro, prin dezangajare, în actuala perioadă de programare, a declarat, joi, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, la ceremonia de preluare a mandatului.

„Pe termen scurt avem de evitat riscul de dezangajare. Suma din ultima raportare este de aproximatov 600 de milioane de euro, din care cea mai mare parte, de 300 de milioane de euro, este la Programul Operațional Regional. Am fost la Ministerul Dezvoltării Regionale (care are autoritatea de management POR - n.r.) pentru a ne asigura că acest risc de pierdere a banilor să poată fi evitat și să tindem spre zero pierdere de bani europeni. Este un obiectiv îndrăzneț pentru că timpul până la sfârșitul anului este scurt”, a spus el.

El a precizat că pentru perioada de programare următoare, 2021-2027, România va avea la dispoziție 30,5 miliarde de euro, fonduri eurpene în Politica de coeziune, iar obiectul Ministerului Fondurilor Europene este ca în anul 2020 să fie încheiate documentele programatice, iar din 2021 România să poată începe absorbția noilor bani europeni.

„Avem ca obiectiv prioritar, în următoarea perioadă de programare, România are 30,5 miliarde de euro. Nu mai avem voie să repetăm lecțiile pe care le-am învățat prost până în moemntul de față, pentru că am avut întârzieri în negocierea documentelor programatice cu Comisia Europeană și astăzi avem întârzierile la care suntem martori.

Ne-am fixat ca obiectiv la nivelul Ministerului Fondurilor Europene să transmitem la Comisie până în trimestrul I al anuli 2020 și să avem o primă iterație cu Comisia Europeană, pentru ca mai apoi să putem încheia în cursul anului următor Acordul de Parteneriat, programele operaționale, pentru ca anul 2021 să fie un an în care pornim cu dreptul în absorbția fondurilor europene”, a mai spus Boloș.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















765 vizualizari

  • -2 (4 voturi)    
    Nici o grija, se ocupa Johanis de ei. (Joi, 7 noiembrie 2019, 11:54)

    Lok [utilizator]

    Doar ca inca nu e stabilit cat sa ia Barna. Negocierile sunt in desfasurare.
  • -1 (1 vot)    
    Bagati-i toti la POR 2.2 (Joi, 7 noiembrie 2019, 14:12)

    Le_Loup [utilizator]

    Bagati toti cei 600 milioane EUR la POR 2.2 cu relansare nationala cat mai curand.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by