Liderul USR, Dan Barna, spune că există "diverse nemulţumiri legate de una sau alta dintre nominalizările" pentru funcțiile de miniștri, iar parlamentarii USR "rămân consecvenți" și vor vota Guvernul PNL. El a mai susținut că eventuale nemulţumiri la adresa vreunuia dintre miniştrii propuşi "vor fi discutate tranşant" în comisiile parlamentare care îi vor audia.

Dan BarnaFoto: USR, Facebook

"Îi solicit şi am în egală măsură încredere în premierul desemnat Ludovic Orban că va genera majoritatea necesară pentru învestirea acestui guvern. Alianţa USR-PLUS, în spaţiul comunicaţional şi în Parlament, am fost mereu consecvenţi cu poziţiile politice pe care ni le-am asumat. Avem un acord politic şi probabil luni va fi şi semnat formal cu premierul desemnat, prin care vom susţine învestitura acestui Guvern, pentru că este important să scăpăm de Guvernul Dăncilă", a declarat Barna, duminică, la Brașov.

El a spus că speră ca luni Birourile permanente reunite ale celor două Camere să decidă ca votul pe noul guvern să aibă loc în această săptămână, marţi sau miercuri, şi "nu cum aflăm pe diverse canale, că ar urma să fie împins în săptămâna de dinainte de alegeri pentru ca, eventual, printr-un joc de cvorum, să rămânem cu Guvernul Dăncilă în continuare, şi ca organizator al alegerilor".

Barna a mai spus că dacă există nemulţumiri legate de vreunul dintre membrii propuşi, parlamentarii USR le vor exprima în comisii.

"Există diverse nemulţumiri legate de una sau alta dintre nominalizări, însă, dacă ne uităm la toate voturile pe care USR şi le-a asumat în Parlamentul României, am fost mereu consecvenţi şi ne-am respectat cuvântul dat, fiind singurul partid care a avut consecvenţă nu doar declarată, ci şi exprimată în actul de manifestare parlamentară. (...) Dacă sunt obiecţiuni, le vom discuta tranşant în cadrul audierilor din comisii", a adăugat liderul USR.