Președintele AEP Constantin Buică a anunțat că Autoritatea nu va rambursa suma de 3.380.000 lei cheltuită de PSD la alegerile europarlamentare, deoarece semnătura pe documentele depuse nu era susținută de președintele în funcție al partidului, transmite Mediafax.

Constantin Florin Mituletu-BuicaFoto: Agerpres

„Suma totală este de 3.380.000 de lei, AEP nu refuză rambursarea acestor sume, au fost două etape: prima etapă în care candidații au contribuit pentru campania electorală, ulterior campaniei electorale solicitând PSD rambursarea sumelor cheltuite în campania electorală fie din subvenție, cele care nu se rambursau, dar cele pentru candidați în primul rând. Ce înseamnă asta? A fost trimisă o decizie de nerambursare la sfârșitul termenului de 60 de zile pentru care Autoritatea avea timp să verifice și să constate valabilitatea documentelor. La momentul stabilirii nerambursării s-a constatat de către echipa de control și ulterior propus de către directorul de departament conducerii, președinte și vicepreședinți decizia de nerambursare deoarece exista o semnătură care nu era susținută de un mandat al președintelui în funcție”, a explicat Constantin Buică, la Realitatea Tv.

Președintele AEP a mai explică că „deși aceste documente au fost depuse ulterior deciziei de nerambursare, ca urmare a unei plângeri prealabile la decizia de nerambursare noi, ca Autoritate, la acest moment nu mai putem face absolut nimic deoarece toate documentele au intrat în circuitul civil, potrivit legii 554 noi nu mai putem anula decizia. Deși lucrurile s-au schimbat de la decizia de nerambursare până la acest moment, soluționarea plângerii prealabile”.

Acesta a adăugat că PSD are posibilitatea să conteste decizia AEP sau să o atace în instanță.

„A merge în instanță și a contesta decizia ca urmare a soluționării plângerii prealabile deși nefavorabile, au posibilitatea să se adreseze instanței care va constata în măsura în care lucrurile vor fi clare, admite sau respinge rambursarea către PSD”, a explicat Buică.

Chestionat ce ar putea face Viorica Dăncilă, în calitate de președinte al PSD, șeful AEP a răspuns: „La timp nu știu dacă doamna Dăncilă trebuia să facă, noi am avut documentele pe care le-am primit, din nefericire nu a existat un document care să reiasă clar împuternicirea, am avut de la avocați, de la secretarul general. În schimb nu am avut un document din care să reiasă în mod clar că domnul Drăghici avea reprezentarea legală din partea președintelui în funcție astfel încât să putem să acordăm rambursarea. (...) Între timp decizia de nerambursare până la data de ieri, deși lucrurile s-au schimbat, repet, noi nu mai putem face nimic ca Autoritate”.

Încă de la finalul lunii august, Costantin Buică a spus că AEP nu va rambursa cheltuielile făcute de PSD la alegerile europarlamentare deoarece documentele au fost semnate de Mircea Drăghici, care nu mai era trezorierul partidului la momentul depunerii actelor.

Pe de altă parte, Ştefan Mihu, actualul trezorier PSD a declarat, pentru Mediafax, că era normal ca postul să nu fie lăsat liber până la numirea în funcţie a noului trezorier.

La rândul său, secretarul general PSD Mihai Fifor a anunţat că PSD va depune plângere în instanţă.