Vaslui: Un bărbat a murit așteptând Ambulanța. Medicul s-a speriat de doi pechinezi

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 19 august 2019, 18:29 Actualitate | Esenţial


Ambulanta
Foto: Serviciul de Ambulanta Judetean
Un medic de la Serviciul Județean de Ambulanță din Vaslui a întârziat la o solicitare motivând că nu poate intra în curtea pacientului, unde erau doi câini. Bolnavul a murit, iar medicul nu a făcut nicio manevră de resuscitare, declarând decesul. O anchetă se desfășoară la Ambulanța Vaslui, relatează Mediafax.

Incidentul s-a întâmplat în noaptea de 7 iunie, când un bărbat din Huși a sunat la 112 și a cerut ajutor de la Serviciul Județean de Ambulanță pentru că se simțea rău.

Liderul de sindicat din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui a explicat că, potrivit fișei, apelul la 112 a fost făcut pe data de 7 iunie, la ora 3.49, chiar de către victimă. Bărbatul le-a spus medicilor că nu se simte bine și că este singur acasă.

„La 3.50 s-a plecat la solicitare, acolo în Huși, un kilometru - doi, cât avea, nu știu exact. A ajuns, omul stătea la casă și a zis că nu a intrat pentru că a zis că erau câini în curte. Din câte am înțeles erau doi pechinezi. El nu a intrat în curte motivând că îi era frică. A chemat jandarmii, aceștia au venit, au deschis poarta, au intrat, când au intrat în casă, omul era căzut pe podea, era decedat", a declarat Leonte Condurache, liderul de sindicat de la SAJ Vaslui.

Întrebat cât ar fi putut să dureze din momentul în care a ajuns la solicitare și până când a intrat medicul în casă, Condurache susține că ar fi vorba de maximum 10 minute.

„Nu a durat ore, a durat câteva minute, jandarmii din ce am înțeles au ajuns și ei imediat. La 4.00, 4.00 și un pic a intrat în casă și a constatat decesul. Dar în fișă scrie în felul următor: ora decesului 3.50, adică tu pleci la 3.50 și declari tot la 3.50?", a explicat liderul de sindicat.

Potrivit lui Condurache, medicul Awad Mohamad ar fi declarat decesul fără să inițieze nicio manevră de resuscitare.

Medicul ar fi cerut ajutor din partea Poliției doar ca să întrebe ce să facă cu cadavrul, pentru că nu mai era nimeni acasă.

Potrivit reprezentanților poliției, IPJ Vaslui nu a fost solicitat în acest caz, așa că nu au avut de ce să deschidă un dosar și să facă cercetări.

Situația a ajuns și în atenția Comisiei de Analiză a Decesului, iar directorul medical al SAJ Vaslui spune că incidentul din noaptea de 7 iunie a fost adus la cunoștinta conducerii SAJ în urmă cu o săptămână sau două.

„Comisia se întrunește lunar, se va întruni pe 28 august. Din comisie făcea parte și medicul care este acum cercetat, dar pentru aceste verificări a fost înlocuit cu șefa UPU SMURD Vaslui. (...) Din ce am discutat cu el (cu doctorul Awad Mohamad - n.r.) la telefon mi-a spus că lătrau câinii, că fiind întuneric probabil nu și-a dat seama că sunt mici, a cerut ajutorul Jandarmeriei, am înțeles că a venit destul de repede și s-a intervenit la ora 4.10", a declarat Mariana Dohotariu Nițoi, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui.

Potrivit directorului medical al SAJ Vasui, până la întâlnirea Comisiei de Analiză a decesului, care va avea loc pe 28 august, va fi demarată și o anchetă internă.

În luna iunie, în urma unui raport al DSU privind activitatea sa, Awad Mohamad a fost sancționat cu avertisment scris, a fost detașat la substația din Huși și i s-a diminuat salariul cu 5 procente.

Medicul acuzat că nu a intervenit la timp nu a putut fi contactat.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3497 vizualizari

  • +2 (12 voturi)    
    Lol (Luni, 19 august 2019, 18:34)

    mitg [utilizator]

    Si medic strain, si la Vaslui. Combo castigator.
    • -2 (4 voturi)    
      lol? (Luni, 19 august 2019, 19:05)

      gemart [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Nu e nimic de lol aici, poate ar trebui si tu sa mergi la medic
      • +2 (2 voturi)    
        Da (Luni, 19 august 2019, 23:38)

        mitg [utilizator] i-a raspuns lui gemart

        Cu siguranta mai bine merg la medic eu personal decat sa sun la 112 si sa sper ca 1) sunt localizat cum trebuie si 2) ca are curaj personalul statului sa vina sa ma salveze.
    • +3 (3 voturi)    
      Intrebarea este (Luni, 19 august 2019, 19:59)

      Alethea [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      daca un "roman" proceda altfel, sau noi care vorbim
  • +2 (2 voturi)    
    vina cade tot pe (Luni, 19 august 2019, 18:50)

    dailyshow [utilizator]

    pitbulli
  • 0 (6 voturi)    
    Ar mai fi o ipoteză plauzibilă (Luni, 19 august 2019, 19:17)

    Ariadnaa [utilizator]

    După nume, medicul e musulman, e posibil să nu fi intrat din motive religioase. Musulmanii consideră câinii animale murdare, de care dacă te atingi nu se prinde rugăciunea bla bla...
    • +2 (2 voturi)    
      ar mai fi o ipoteza mult mai plauzibila.. (Marţi, 20 august 2019, 13:37)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Ariadnaa

      1. era noapte. 4:00. medicul poate ca nu a vazut cainii, doar i-a auzit. este la moda sa-ti lasi cainii liberi in curte in Romania, sa latre toata noaptea (la curte sau la bloc, la sat sau la oras). respect zero pentru vecini..
      2. cand toata presa vorbeste doar de crime de luni de zile, te gandesti de zece ori inainte sa intri intr-o curte daca nu-ti deschide nimeni.
      3. medicul nu stia cat de grav/urgent este cazul. inca 10-15 minute pana au venit jandarmii nu e mult. in Bucuresti deseori ambulantele ajung dupa jumatate de ora.
      4. in articol nu este specificata varsta barbatului decedat. poate ca avea 90 de ani? infarctul miocardic este cauza naturala de deces la batrani. ce manevre de resuscitare sa-i mai faci?.. il scoli din morti ca sa-l duci la spital cu toate coastele rupte si va muri oricum, chinuit, cateva saptamani mai tarziu.

      ps: prejudecatile legate de religie si rasa denota un cap mic, cu pereti grosi, intre care mintea, neteda, sta lejer, la pastrare. majoritatea romanilor tin cainii 365 de zile pe an legati de un lant, afara, maltratati, infometati, mor fara sa-i vada un medic veterinar toata viata lor... cre(s)tini...
  • +5 (7 voturi)    
    Cum spuneam, statul colapseaza, step by step (Luni, 19 august 2019, 19:32)

    Dalinar [utilizator]

    Traseu normal dealtfel cand toate institutiile statului su fost infestate de incompetent, multi analfabeti, complet, ba chiar idioti.
  • +2 (6 voturi)    
    vreau sa cred (Luni, 19 august 2019, 19:51)

    Tsh [utilizator]

    vreau sa cred ca frica lui in fata a 2 pechineji nu are nimic in comun cu religia practicata de medic... dar imi este foarte greu sa cred :(
  • +1 (5 voturi)    
    pai daca pe medicii romani i-am trimis (Luni, 19 august 2019, 20:08)

    AndJorj [utilizator]

    sa slujeasca la straini, n-avem decat sa fim tratati de Mohamad.. asta e trendul, o sa importam medici indieni, care o sa ne aplice procedee de yoga, kamasutra si terapie prin bile.
  • +5 (7 voturi)    
    Este vorba tot de 112. (Luni, 19 august 2019, 20:33)

    asavreau [utilizator]

    Acum nu mai sunt polițiști.Este ambulanța.Tot 112 nu-și face treaba.Omul a cerut ajutor și ei au așteptat la poartă.
  • 0 (0 voturi)    
    Medicii romani (Marţi, 20 august 2019, 9:40)

    Alexa.99. [utilizator]

    profesionisti si empatici sunt plecati in tari civilizate.
  • -1 (1 vot)    
    ... (Marţi, 20 august 2019, 15:26)

    dumnezeu [utilizator]

    în fiecare zi, avem știri care ne arată că statul român este în colaps.
    restul sînt brizbrizuri. ne vedem la vot. știți ce aveți de făcut. stă în puterea noastră să-i facem să plătească!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version