Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Laura Elena Chiorean, a declarat marţi că misiunile diplomatice au raportat mai multe incidente la alegerile din 26 mai, ea susţinând că "în multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot". Reprezentantul MAE a susținut că la secțiile din diaspora - unde mii de oameni au stat la cozi interminabile pentru a vota - au existat grupuri de agitatori, unii dintre ei băuți. "În anumite cazuri, cum ar fi în Italia, forţele de ordine i-au recunoscut ca fiind participanţi şi la alte acţiuni violente".
La audierile din Comisia parlamentară de anchetă pentru presupuse fraude la alegerile din 26 mai, comisie înființată de puterea PSD-ALDE, secretarul general al MAE a spus că instituția nu a primit sesizări cu privire la existenţa votului multiplu, dar au fost sesizate mai multe incidente. Chiorean a vorbit despre "grupuri de agitatori", susținând că "în multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot", potrivit Agerpres.
- "Au fost raportate de misiunile noastre diplomatice incidentele care se refereau fie la grupurile de agitatori, care au făcut propagandă electorală în secţiile de votare, interzisă prin articolul 64 din Legea 208/2015, acţiuni violente de limbaj şi injurii care au fost adresate membrilor corpului diplomatic, cazuri de violenţă fizică, agresarea membrilor comisiei, folosirea de obiecte contondente pentru a intra în secţiile de votare sau sediile oficiilor diplomatice.
- În multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot. Unele persoane din grupurile de agitatori se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
- În anumite cazuri, cum ar fi în Italia, forţele de ordine i-au recunoscut ca fiind participanţi şi la alte acţiuni violente.
- O altă problemă care a creat incidente a fost aceea a răspândirii, de la primele ore ale dimineţii, de informaţii false de genul că nu sunt suficiente buletine de vot, deşi în toate aceste secţii au rămas mii de buletine de vot neutilizate.
- Aceleaşi grupuri la care făceam referire, 200 - 500 de persoane, în unele situaţii ne-a fost raportat că s-au prezentat cu una - două ore înainte de începerea alegerilor, ceea ce a creat o coadă, pentru ca aceia care se prezentau în mod normal la vot în momentul deschiderii secţiilor de votare să aibă o anumită stare, mulţi dintre ei, după vot, se aşezau din nou la coadă".
Ea a mai susținut că în secţiile organizate la institutele culturale din Viena, Graz sau Linz cetăţeni aflaţi la coadă au forţat uşile la ora închiderii, au existat numeroase ameninţări şi injurii şi a fost necesară prezenţa poliţiei pentru menţinerea ordinii.
"La Salzburg la fel, la secţiile din Belgia o parte din cei prezenţi au scandat violent şi au proferat ameninţări, inclusiv ameninţări cu moartea la adresa membrilor corpului diplomatic. Au existat şi în Belgia grupuri de agitatori, precum şi unele persoane aflate în stare de ebrietate care incitau la violenţă şi ură. La secţia din Nicosia, la închiderea aplicaţiei, un grup de aproximativ 100 de persoane, majoritatea bărbaţi, dintre care câţiva în stare de ebrietate, au refuzat să părăsească curtea ambasadei încercând să scandeze sloganuri antiguvernamentale şi anti ambasadă, au lovit uşa principală, au ameninţat şi înjurat. La secţia din Copenhaga, la ora închiderii secţiei de votare, sute de alegători au început să arunce cu pietre în geamurile ambasadei, au lovit în mod repetat uşile misiunii", a susţinut ea.
Secretarul general al MAE a mai spus că prin propunerile de îmbunătăţire a cadrului legislativ în domeniul electoral "s-au făcut câţiva paşi, dar nu suficienţi", pentru că una din principalele probleme care a fost sesizată de reprezentaţii misiunilor diplomatice a fost aceea că neexistând un registru electoral în care să fie înscrişi cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate este foarte dificil să estimezi numărul persoanelor care se vor prezenta la vot la o anumită secţie.
Laura Elena Chiorean a mai spus că problemele înregistrate la alegerile din 26 mai în secțiile din străinătate au fost cauzate în principal de cadrul legislativ inadecvat, de complicarea procesului electoral prin suprapunerea "în ultimul moment" a două scrutine.
În 26 iunie, Parlamentul a dat undă verde înființării comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea presupuselor nereguli și fraude la alegerile europarlamentare din 26 mai. Comisia de anchetă este formată din 23 de senatori și deputați reprezentând toate grupurile parlamentare.
Concluziile comisiei de anchetă vor fi strânse într-un raport care va fi înaintat Birourilor permanente reunite ale Parlamentului în termen de 90 de zile de la data constiturii comisiei. Ulterior, raportul se supune votului în plenul reunit.
Comisia a fost înființată la propunerea PSD-ALDE.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susținea că în ultima perioadă în spaţiul public au apărut "foarte multe elemente care par să se constituie în dovezi clare de fraudare" a scrutinului. "În spaţiul public, în ultima perioadă, foarte multe elemente care par să se constituie în dovezi clare de fraudare sau de nereguli în procesul electoral au apărut, au fost discutate şi vom demara procedura pentru constituirea acestei comisii speciale comune, care va trebui să discute cu Autoritatea Electorală Permanentă, în primul rând, cu Biroul Electoral Central, pentru a vedea dacă aceste elemente sunt reale şi acuzaţiile se dovedesc reale, se justifică sau nu", declara Tăriceanu.
Primul care a vorbit despre fraudarea alegerilor europarlamentare a fost ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, care a acuzat turismul electoral, susținând că aceasta a fost una dintre cauzele dezastrului de la votul din diaspora, unde mii de români au stat la cozi interminabile în 26 mai, mulți dintre ei nereușind să voteze. De altfel, Ministerul Afacerilor Externe susținea, în raportul privind votul din diaspora trimis premierului, că printre factorii care au dus la cozile interminabile de la secțiile de votare din străinătate se numără și "acțiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetățeni cu 5-6 autocare.
Pana si adeptii Pamantului Plat sunt mai credibili, teoriile astuia sunt sf.
Cum sa nu fie oamenii agitati daca nu reusesc sa voteze dupa ore de stat la coada? Cum sa nu injure sau sa nu imbranceasca?
Si ce daca au ramas buletine nefolosite, puteai sa ai si un milion de buletine in sectie daca n-au reusit sa intre decat 2000 de oameni, lasand pe langa alti 5000.
Deţine un masterat în antropologie socială şi dezvoltare regională (2002), precum şi un doctorat în ştiinţe juridice, obţinut la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti (2013).
Vorbește limbile engleză, franceză, spaniolă (fluent) și croată (satisfăcător
A fost Co-agent al Romaniei pt. C.Internationala de Justitie,in cazul privind delimitarea maritima in M.Neagra ( RO /Ukraina ) proces in urma caruia RO a castigat 80 % din zona maritima disputata !!!!!
2009 Presedinte al celei de a 18 sesiuni Comisiei ONU privind Prevenirea Criminalitatii si Justitia Penala a ONU.
Mint si aduc acuzatii care nu pot fi demonstrate dar sunt crezute probabil de pesedisti si pensionari..
Sa fie dati pe mana SS-Gestapo al Adinei Florea!
Alea 8 ore cat a stat la coada, ti-a transmis tie si partidului tau de nenorociti o sfanta MUIE.
SI MUIE o sa va dam si in toamna si la anul. MUIE de nu o sa puteti duce.
Va desfiintam javrelor. Si nu cu votul nostru, ca pe ala tot il furati. Va desfiintam cu un telefon. La bunici, parinti si frati. Sa va dea ei MUIA pe buletinul de vot.
NU UITAM AUGUST 2018. NU IERTAM NIMIC.
pentru agențiile de propagandă sovietice.In
Guvern și in Parlament sunt cel puțin 50% iubitori
ai stelei roșii de pe Kremlin.Numiți vreun scrutin organizat corect de bolșevicii autohtoni din 1946
și până astăzi.Găndiți-vă că o comit cu repetiție:
Corlățean,Mele-1,Mele-2,Carmencita de la MAI,etc.
Și iată că tot ei nenorociții aruncă cu minciuni sfruntate și noroi.Pentru asta bolșevicii o vor
incasa și mai rău la viitoarele alegeri.
Agitatori, zvonuri, violente, buletine de vot furate, stat la coada de mai multe ori doar pentru a-i impiedica pe ceilalti sa voteze, ORICINE SI ORICE este de vina, numai MAE nu, MAE si-a facut treaba impecabil, dar, ce sa te faci cu romanii astia rai care si-au gasit sa vina atat de multi la vot... Cred ca unii au plecat special din Romania in strainatate, doar ca sa aglomereze sectiile de votare...
Daca aceasta comisie va stabili ca a fost deschisa cate o sectie de vot pentru fiecare 25.000 de romani, adica de 10 ori mai putin decat in tara, va dati cu totii demisia ?
Nesimtire si tupeu de "diplomat"...
ma refer la politicieni , evident!
hai sictir jegorilor!
de abia astept alegerile parlamentare... sub 20% o sa aveti... ma rog asta daca nu mutati numaratoarea de la SPP la AEP unde tocmai v-ati pus sef... moment in care o sa castigati cu 500% , usr o sa ia -50% si pnl o sa ia 50% (ca na sunt fratii vostrii mai galbeni)
- ca romanii sunt de vina ca au venit la vot din timp ( stiind din anii trecuti ce i asteapta si cum naiba sa nu te apuce toate cele cand stai cu orele la coada ca apoi sa ti se inchida usa in nas.. normal ca nu zici ` ah ok.. ma duc acasa acum ` ci ` lasa`ma nene sa votez ca e dreptul meu `
ei sunt albi si curati ca lacrima.. ma intreb ce detergent folosesc ....
Si am gasit rezultatul: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23017906-presedinta-organizatiei-femei-din-psd-cluj-avocata-laura-chiorean-numita-dancila-secretar-general-ministerului-externe.htm
Diplomatul de cariera care indeplineste functia de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe este de fapt o zdreanta PSD-ista care ar spune orice. Dar absolut orice.
Si cei gazati pe 10 august anul trecut au fost singuri de vina, nu? “Ce cautau acolo?” Nu e asta refrenul racnit cu satisfactie la a3?
Psd- este o grupare politica pur anti-romaneasca.
Simple reflexe ale scolii propagandistice care i-a format.
Sa le dea Dumnezau luciditate si sa se uite in oglinda propriilor fapte ; poate le vine minte la cap , isi dau seama ca sunt depasiti de vremuri si se dau deoparte.