Regina a avut rareori mai multe scaune libere la un banchet de stat. Liderul opoziției, ministrul de externe din umbră, președintele Camerei și liderul liberal-democraților au refuzat ostentativ cu toții “Invitația Majestății Sale” de a participa la banchetul în onoarea lui Donald Trump de săptămâna viitoare. Faptul că cina este în onoarea celui mai mare aliat al nostru – și în săptămâna în care se aniversează Ziua Z – pare să conteze mai puțin decât imaginea virtuoasă pe mediile sociale. Puțini vor aprecia mai mult ironia situației decât Regina însăși. Deoarece este același segment de elită liberală care rămâne răspunzătoare pentru cea mai rușinoasă vizită de stat din timpul domniei sale.
Primul ministru laburist Harold Wilson a fost cel care l-a invitat pe brutalul dictator Nicolae Ceaușescu și pe la fel de macabra lui soție, Elena Ceaușescu, să facă o vizită de stat la Palatul Buckingham în iunie 1978. Când aceștia au sosit, Wilson fusese înlocuit de Jim Callaghan, care a fost la fel de entuziasmat ca și liderul Partidului Liberal. David Steel chiar i-a oferit dictatorului un pui de labrador numit Gladstone (rebotezat mai târziu Corbu și promovat la gradul de colonel onorific în armata română).
Cele mai mari laude au venit de la ziarul căruia i s-a oferit un interviu în exclusivitate cu Ceaușescu înainte de vizita sa. „Domnul Ceaușescu a demonstrat un imens curaj în afirmarea independenței față de ruși și a naționalismului românesc”, s-a emoționat Hella Pick de la The Guardian. Nu i-a preocupat prea tare pe politicienii de stânga că același naționalism a stat în spatele persecutării nemiloase a milioane de etnici maghiari. Singura lor preocupare era un contract de 300 de milioane de lire sterline pentru British Airliners.
Ceaușescu a fost un comunist cu ochii după afaceri. Cercetând dosare anterior clasificate, am aflat că Foreign Office (Ministerul de Externe) fusese inundat cu cereri de prezentări. British Aerospace chiar s-a oferit să-l ducă acasă pe Ceaușescu cu Concorde. Fusese stabilită o listă precisă. Președinții de la Shell și Imperial Chemicals Industries, plus directorul general de la BBC urmau să fie invitați la banchetul de stat al reginei, în timp ce șeful de la Independent Televisions Network trebuia să fie la prânzul cu primul-ministru de a doua zi.
A fost însă și o mare problemă. Un memo nervos de la ambasada britanică de la București avertiza că partea română a făcut “numeroase aluzii la faptul că doamna Ceaușescu va fi încântată să primească vreo distincție academică”. Meritele sale științifice erau false, dar vizita era în pericol dacă nu primea ceva. Foreign Office a apelat la Harold Wilson, care era președinte la Universitatea Bradford. N-a reușit. Nici Heriot-Watt, Sussex, Liverpool sau Sothampton n-au acceptat. Și Imperial College a refuzat, deși un fiu al lui Ceaușescu studiase acolo. Când mai era doar o lună, Polytechnic of Central London a venit cu salvarea într-un titlu de profesor onorific, iar Royal Institute of Chemistry cu o distincție. Panica a trecut.
Foreign Office – ca și Palatul regal – nu-și făceau iluzii cu privire la bădărănia lui Ceaușescu. „Este cel mai absolut dictator din lumea de azi”, scria către șefii săi ambasadorul britanic în România. Elena Ceaușescu este o „viperă” căreia-i place „să meargă la cumpărături”, copiii lor sunt „iresponsabili”. Avuseseră loc scene „dezastruoase” la vizita recentă a lui Ceaușescu în Belgia, când „gărzile lui de corp s-au îmbulzit să ia loc la masa de seară”. Într-un tur în SUA, ceruseră „haine de blană gratuite”. Pe de altă parte, Ceaușescu era binevoitor cu privire la Marea Britanie. Era o singură regulă de aur: “laudele constante la adresa poziției de om de stat internațional a lui Ceaușescu sunt cele mai binevenite”.
Când mai rămăseseră doar câteva zile, minsitrul de externe David Owen avea dubii serioase. „Cine a aprobat această vizită?” i-a scris secretarului său privat Ewen Fergusson. „Eu am făcut-o? Dacă-i așa, regret”. Și regina a primit un telefon dela președintele francez Giscard d’Estaing. A avertizat-o că într-o ședere recentă la Paris, Ceaușeștii devastaseră camerele și chiar făcuseră găuri în pereți căutând dispozitive ascunse. Regina a anunțat mai departe. „Au fost sfătuiți să îndepărteze periile de argint din dormitoare, sau românii le vor fura”, își amintește fostul secretar al cabinetului Lord (Robert) Butler.
În fapt, Ceaușescu avea cea mai bună comportare cu regina. A făcut exact ce i se spusese să facă, spune Sir Roger De Boulay, fost vice-mareșal al Corpului Diplomatic. Familia regală a făcut servicii complete – trăsuri la Palat, ceai cu Regina Mamă, daruri (o pușcă de vânătoare și Order of Bath pentru el; o broșă de aur pentru ea). Banchetul de stat a fost o poveste stranie, cu britanicii în fracuri și românii în costume de stradă. Șefii de state neavând nimic în comun, discursurile au fost la fel de dezamăgitoare ca și vinul – prost, după standardele regale.
Totuși, presa românească a prezentat vizita ca un reper istoric al timpurilor moderne, cum a făcut și Central London Poly. Elena Ceaușescu a ajuns să-l audă pe profesorul Terence Burlin, prorector senior, lăudând-o drept „femeie cu discernământ” și „un fin exemplu al zicalei lui Heisenberg: ‚Știința pregătește terenul pe care tehnologia poate construi’.”
Regina se și săturase de oaspeții ei. Când își plimba câinii în grădină și i-a zărit pe Ceaușești, chiar s-a ascuns după un tufiș ca să-i evite.
Nimic nu trebuia însă să pună în pericol contractul de 300 de milioane de lire pentru avioane. Când dizidenții români au organizat o demonstrație pașnică, poliția a parcat un autobuz în fața lor și le-a arestat liderul, pe Ion Rațiu. Iar Callaghan și-a făcut afacerea până la urmă. Dar totul a fost în zadar. Numai nouă avioane BAC 1-11 au fost fabricate în cei 11 ani până când Ceaușeștii au fost puși la zid și împușcați.
Până în ziua de azi, vizita lor rămâne un reper trist în diplomația britanică. Întrebat de ce nu este menționată în memoriile sale, David Owen a spus cu sinceritate că încearcă să pretindă că nu a avut loc.
Regina, totuși, nu și-a uitat niciodată oaspetele pe care-l numește “acel omuleț oribil”.
Este cu atât mai rizibil să auzi politicieni ca Sir Vince Cable, care pretinde că vizita de stat a lui Donald Trump o va jena într-un fel pe regină. Nici vorbă de așa ceva. Pentru o jenă reală, să ne întoarcem în 1978. Sir Vince ar putea măcar să aibă decența să se scuze, în numele partidului, pentru cățelușul Colonel Corbu.
(Robert Hardman este autorul cărții Queen of the World și scrie pentru Daily Mail)
9
14
