Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu a anunțat, marți, că a fost purtător de cuvânt al PSD doar pe o perioadă limitată, respectiv pe timpul campaniei electorale pentru europarlamentare, perioadă care s-a încheiat.

Olguta VasilescuFoto: Captura Antena 3

Întrebată dacă se retrage din funcţia de purtător de cuvânt al PSD, Lia Olguţa Vasilescu a spus: "Ca să evităm orice discuție, am fost purtător de cuvânt pe o perioadă limitată, doar pe perioada de campanie electorală care, după cum ştiţi, s-a terminat".

Lia Olguța Vasilescu a fost purtător de cuvânt PSD din luna martie, după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat să o numească ministru al Dezvoltării.