O femeie a fost împușcată mortal și alte zeci de persoane au fost rănite în confruntările violente din Caracas, în condițiile în care suporterii opoziției și cei ai guvernării Maduro au protestat miercuri.

Juan GuaidoFoto: Captura YouTube

UPDATE 12:44: Armata a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva manifestanților. Guaido a cerut identificarea celor responsabili de moartea femeii de 27 de ani.

Liderul opoziției Juan Guaido a făcut apel la declanșarea grevei pentru a-l forța pe președintele în exercițiu Nicolas Maduro să renunțe la putere. Ciocnirile dintre protestatari și forțele de securitate s-au soldat miercuri cu moartea unei femei, scrieBBC News.

Guaido le-a cerut angajaților să acționeze joi în sensul declanșării unei greve generale. O femeie a fost ucisă în confruntările violente dintre protestatari și forțele de securitate care au avut loc miercuri în capitala Caracas.

Forțele de securitate din Venezuela au folosit gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc asupra persoanelor care protestau față de Guvernul lui Maduro.

Pe de altă parte, Maduro a negat speculațiile privind fuga sa și a acuzat SUA că orchestrează o lovitură de stat, amenințând cu pedepsirea celor care sunt implicați.

Criza din Venezuela a dus și la un ”război” al declarațiilor între SUA și Rusia.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a spus că SUA ar putea interveni militar pentru rezolvarea crizei și a acuzat Rusia și Cuba de destabilizarea țării, prin sprijinul oferit lui Maduro.

În replică, ministrul de externe rus Sergei Lavrov i-a transmis că influența SUA asupra Venezuelei este ”distructivă” și încalcă dreptul internațional.