Comisia juridică a Senatului are pe ordinea de zi, în ședința de marți, de la ora 10.30, solicitarea DNA de încuviințare a începereii urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de luare de mită. Solicitarea zace în Senat de aproape jumătate de an.

HotNews.roFoto: Hotnews

Deși termenul pentru depunerea unui raport cu privire la solicitarea DNA de urmărire penală în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu era de 2 aprilie, Comsia juridică a amânat de două ori discuțiile în această privință.

”Comisia juridică e independentă, nu lucrează sub autoritatea președintelui”, a declarat Tăriceanu, referitor la amânări, potrivit Mediafax.

Anul trecut, pe 7 noiembrie, DNA a solicitat Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală. Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români. În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.

Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licenţe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul şef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a iniţiat şi susţinut proiectele a două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat încheierea de licenţe între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.​