Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Indonezia vrea să anuleze comanda pentru avioanele Boeing 737, după ultima tragedie aviatică

de DG     HotNews.ro
Vineri, 22 martie 2019, 16:18 Actualitate | Esenţial


Avioane Boeing 737 MAX
Foto: boeing.com
Compania aeriană Garuda Indonesia încearcă să anuleze comanda în valoare de miliarde de dolari pentru 49 de aeronave Boeing 737 Max 8, după ce acest model a fost implicat în două accidente. Aceasta este considerată a fi prima anulare formală a unei comenzi pentru aeronave, relatează Mediafax, citând BBC News.

Un purtător de cuvânt al Garuda a declarat că pasagerii „și-au pierdut încrederea" în avion, în urma tragediei din Etiopia care a implicat un 737 Max 8 și în urma căruia au murit 157 de persoane. Acesta a fost cel de al doilea accident fatal care a implicat aeronava în ultimele cinci luni. Un zbor al companiei Lion Air s-a prăbușit în octombrie, rezultând 189 de persoane decedate.

„Am trimis o scrisoare către Boeing, solicitând anularea comenzii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Garuda, Ikhsan Rosan. Garuda a primit deja unul dintre aeronavele 737 Max 8, parte dintr-o comandă de 50 de avioane, în valoare de 4,9 miliarde de dolari.

Compania se numără printre clienții Boeing care au arătat că iau în calcul anularea comenzilor, dar compania aeriană indoneziană pare a fi prima care a luat măsuri în acest sens. Deși nu există dovezi concludente, până acum, că dezastrele Ethiopian Airlines și Lion Air sunt corelate, experții francezi care analizează datele de zbor ale Ethiopian Airlines sugerează că investigațiile timpurii indică „similitudini clare”.

Experții sunt de părere că un nou sistem automat instalat în avioanele Boeing ar fi putut contribui la ambele accidente. Compania a declarat că se lucrează la o actualizare a software-ului în cauză, în urma prăbușirii zborului Lion Air.

















590 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version