Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat marți, în Parlamentul European, că are un mesaj pentru Guvernul și Parlamentul de la București, și anume, că e nevoie de consens pe statul de drept și lupta anticorupție, pentru a nu fi efecte negative pe aderarea la Schengen, transmite Mediafax.
"România nu este o țară neutră, ci față de care am sentimente profunde. Poporul român s-a integrat într-o stare de complicitate europenă ca și cum ar fi un stat fondator. România este un furnizor de stabilitate și nu consumator de stabilitate. (...) România s-a clasat printre primii europeni și aș lua un exemplu. România a avut prima inițiativă de a lansa un Parchet anticorupție-DNA, alții nu au avut curajul", a spus Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, în Parlamentul European.
Acesta a transmis că lipsa unui acord pe statul de drept ar putea afecta aderarea țării la Spațiul Schengen.
"15 iulie 2014. De atunci pledez ca România să devină parte din Spațiul Schengen și îmi doream să obținem asta înainte de finalul mandatului acestei comisii. Doresc să atrag atenția către Guvern și Parlament, nu trebuie pus în pericol acest lucru prin luare de distanță față de principiile statului de drept și dorința mea e înainte de președinția Consiliului UE a României să se ajungă la un consens național pe lupta împotriva corupției. Altfel, Comisiei îi va fi greu să adopte în acord recomandările specifice în ceea ce privește spațiul Schengen", a mai spus președintele CE.
Mesajul a fost adresat în cadrul intervenției președintelui Comisiei Europene din Parlamentul European, imediat după ce președintele Klaus Iohannis a susținut un discurs privind viziunea României asupra viitorului UE.
Șeful statul a pledat pentru unitate și coeziune, respingând varianta unei Uniuni în mai multe viteze. Iohannis a transmis că România este profund atașată proiectului european și i-a lăudat pe cei care și-au făcut auzită vocea în apărarea statului de drept, făcând aluzie la protestatari.
Evenimentul are loc într-un context delicat având în vedere discuțiile recente de la Strasbourg pe tema legilor justiției promovate de Guvernul și Parlamentul de la București, criticate dur și de Comisia Europeană și Comisia de la Veneția. De asemenea, Parlamentul European a decis recent sancționarea Ungariei, decizie luată după o măsură similară dispusă de CE împotriva Poloniei.
Poate daca s-ar stradui putin ambele parti si ar da de o parte interesele personale, legile legate de justitie, cod penal, ar ajunge la o forma in care sa rezolve disfunctionalitatile semanale chair din interiorul justitiei, ori cele semnalate de catre UE, fara a afecta insa progresele de pana acum. Sigur, exista riscul real ca unii dintre politicieni sa nu cada pe moale (cred ca inclusiv din opozitie), insa eu unul cred ca ar fi un progres real.
UE nu s-a lamurit ca doar cuvintele nu au niciun efect pentru infractorii din psd si alde ?
UE trebuie sa faca mai mult pentru Romania.
Comisia Europeană, condusă de Jean-Claude Juncker, trebuie sa procedeze la fel cum a procedat cu Polonia, trebuie sa dea în judecată Romania la Curtea Europeană de Justiție, reclamând încălcarea independenței judiciare si sa oblige Romania sa abroge toate legile adoptate in favoarea infractorilor, sa oblige Romania sa o repuna in funtie pe fosta Sefa a DNA.
Planul suveran al banditilor, imediat dupa 1989, este sa intoarca mintile romanului de la civilizatia occidentala, incetul cu incetul. A zis asta chiar cucuvel.Tara nu trebuie niciodata sa devina de dreapta, pentru ca asa zice moskva. O tara de dreapta aici, in coasta holericilor, cu o economie functionala, puternica, cu o populatie puternica, sanatoasa fizic si mintal, ar fi ca moartea pentru ei. Aici este cheia Europei, ai Marea Neagra, ai Bosforul, ai Balcanii. Daca ai un guvern obedient, si care injura occidentul, te-ai scos, in acelasi timp damblagesti populatia care-si taie gatul singura, in familie, pe teme precum "Iohannis da foc la colectiv, comploteaza non stop".
Aranjau posturi cui avea nevoie.
Si la fel merge pe tot globul.
Dar tara este in rahat din cauza moskvei, nu din cauza unui partidulet de parveniti si borfasi analfabeti.
Dar nimic din ceea ce ai spus nu scuza psd-ul.
Jos ciuma rosie: psd-alde-udmr !
vei avea satisfatia puncajului meu negativ
sanatate
Si la ce i-a folosit? Toti 21 milioane de romani sunt cei mai corupti. La noi hotii nu-s individuali, suntem toti gramada...si de asta stam la usa!
NOI suntem hotii care dam/cerem spaga 1 EUR la un doctor, sa intram in fata la o coada, so obtinem un aviz.
Dar voi? Spalati bani din mafie si terorism brin bancile voastre sute de miliarde (ING, mai una prin Norvegia), mai delapidati prin contracte de miliarde pe la arabi, africani si asiatici, mai un Murdoch, mai niste paradisuri fiscale, mai o conducta si o incalcare embargou cu rusii.
Si tot noi suntem oaia europei.
Te simti cu musca pe caciula ?
- sa nu te speli, baiatule, pe picioare, pentru ca unii din Africa n-o fac nici ei.
Cam la asta se rezuma ce spui tu.
ce gluma buna!
Fugi ma de aici, nu mai crede nimeni propaganda ta rosie.
Cat ar parea de surprinzator, acest fapt se leaga cu tendinta la coruptie si, in general, la gainariile tipic valahe, ilustrand calitatea discutabila a acestei natiuni, care mai are si tafna de admitere imediata in Schengen. Refuzul amabil, dar constant, de acces sugereaza evitarea includerii unei natiuni needucate, inclinate spre gitanizare, care mai are un lung drum de parcurs pana la acceptabilitate...