Guvernele României și Emiratelor Arabe Unite au adoptat pe 17 octombrie ”Declarația comună privind stabilirea unui parteneriat economic strategic între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite”. Documentul a fost semnat cu ocazia vizitei premierului Viorica Dăncilă în Emiratele Arabe Unite.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, documentul subliniază rolul regional important al Emiratelor Arabe Unite, alături de apartenența României la Uniunea Europeană, care oferă oportunități importante de cooperare, prin dezvoltarea de inițiative comune pentru ambele părți.

De asemenea, menționează obiectivele de cooperare bilaterală în sectoarele prioritare pentru România, respectiv: comerț, investiții, industrie, agricultură, financiar-bancar, energie, transporturi și infrastructură de transport, domeniul IT și tehnologia blockchain, precum și educație, cultură, cercetare-inovare, turism, tineret și sport.

Declarația evidențiază și rolul important al comunităților românești și emirateze din EAU, respectiv România, pentru dezvoltarea economică, socială și culturală a celor două state.

În cadrul declarației se subliniază necesitatea adoptării, în viitorul apropiat, a unui Plan de Acțiune, document care să stabilească pașii concreți pe care cele două guverne îi vor întreprinde în vederea implementării Parteneriatului Economic Strategic.

Dinamizarea dimensiunii economice și comerciale a relațiilor bilaterale cu statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului constituie un obiectiv specific important al Guvernului României, inclus în Programul de Guvernare 2017-2020, mai precizează Executivul.