Românii vor mânca la masa de Crăciun carne de porc românească, deoarece pesta a afectat doar o mică parte a producţiei autohtone, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, prezent la târgul produselor agroalimentare româneşti din parcul Izvor din Capitală.

Petre DaeaFoto: Agerpres

"Dacă intraţi în magazine, veţi vedea că la primul galantar vă întâlniţi cu carnea de porc", a spus el, citat de Agerpres.

Întrebat de jurnalişti ce le răspunde producătorilor de carne, care au spus, ironic, că şi porcul iberic este gustos, ministrul a afirmat: "Eu n-aş vrea să fac glume. Dacă dânşii sunt dispuşi pentru glume, eu nu sunt dispus pentru glume. Sigur că o să avem porcul românesc de Crăciun şi o să avem carne de porc la Crăciun, nu-i niciun fel de problemă. Chiar dacă am fost afectaţi, nu înseamnă că ne-am oprit din activitate, iar România nu se reduce la un număr de 230 de gospodării, câte sunt acum afectate".

Ministrul a arătat că săptămâna trecută a fost la o discuţie la Bruxelles pe tema pestei porcine, despre care a spus că a fost "excepţională".

"Avem veşti foarte bune. În comisarul Hogan (comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan n.r.) am găsit un ataşament deosebit faţă de problemele pe care le are România. El este mai român decât mulţi din această ţară. Ne susţine în sensul că ne dă banii şi ne susţine să facem mult mai multe, astfel încât să punem stăpânire pe acest nenorocit de virus care a ocupat o parte din Europa", a arătat Daea.

Până acum s-au dat despăgubiri de circa 51 de milioane de lei, iar procesul continuă pentru fermierii afectaţi. Totodată, potrivit ministrului, Carniprod, unul dintre cei mai mari procesatori de carne din ţară, a primit până acum 4,8 milioane de euro.

"Mai mult decât atât, în unele zone am reluat activitatea. Pe măsură ce închidem focarele, începe şi procesul de repopulare. Avem la această dată în Bihor două comune unde am trecut la etapa de repopulare cu purcei-santinelă", a adăugat ministrul.

El a repetat că populaţia va putea continua să crească porci în gospodării. "Nu ne oprim cu creşterea porcului aici", a subliniat el.