"Avem principii foarte clare referitoare la integritatea pieţei unice şi mai ales în privinţa frontierei irlandeze", a declarat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. "Avem nevoie de o propunere a Marii Britanii care să menţină statutul special în acordul de ieşire din UE", a precizat Macron.
"Suntem pregătiţi pentru orice eventualitate. Dar cred că trebuie să ne dublăm eforturile în următoarele două săptămâni, pentru a ne asigura că vom avea un acord", a spus premierul Irlandei, Leo Varadkar.
Premierul britanic, Theresa May, manifestă reticenţă faţă de acordarea unui statut special, sub coordonarea UE, Irlandei de Nord, de teama separării acesteia de Marea Britanie. Theresa May crede că Irlanda de Nord riscă să fie separată de restul Marii Britanii în privinţa procedurilor vamale.