Theresa May a obţinut sprijinul Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru planul său vizând Brexitul, FMI avertizând că lipsa unui acord cu UE va implica nişte "costuri substanţiale" pentru economia Regatului Unit. FMI-ul a declarat că lipsa unui acord pe tema Brexitului ar avea nişte "rezultate mult mai proaste" decât în cazul în care s-ar ajunge la un acord, mai ales dacă nu se convine asupra perioadei de implementare, potrivit The Guardian, citat de Rador.

Theresa MayFoto: Agerpres/AP

În concluziile sale din obişnuita sa evaluare a economiei Regatului Unit, FMI a avertizat: "În schimb, un acord cu mai puţine impedimente pentru comerţ decât se estimează în prezent ar putea întări afacerile şi încrederea consumatorilor, ceea ce ar duce la o creştere economică mai rapidă".

Cu numai şase luni înainte ca Regatul Unit să părăsească oficial Uniunea Europeană - eveniment care va avea loc în luna martie, instituţia din Washington a declarat că dezvoltarea economică ar rămâne moderată dacă Regatul Unit nu-şi va asigura o tranziţie lină spre Brexit, asta permiţând economiei să continue să se dezvolte într-un ritm de aproximativ 1,5% anul acesta şi în anul următor. FMI a subliniat că aceasta este estimarea sa principală.

Premierul s-a luptat cu euroscepticii pentru a-şi apăra planul convenit la Chequers (reşedinţa de vară a premierilor britanici, n. red.), avertizând că acest plan de acord cu Bruxelles-ul reprezintă singura opţiune. Luni, dna May a declarat pentru BBC că problema care se pune este fie acceptarea planului său, fie absenţa oricărui acord.

FMI a estimat că creşterea economică a Regatului Unit a scăzut deja, iar investiţiile au fost sub aşteptări după referendumul pe tema UE din urmă cu doi ani. Instituţia a avertizat totodată că tot ceea ce va rezulta în urma Brexitului va fi mai rău pentru Regatul Unit decât calitatea de membru al UE, subliniind că un acord "ar minimaliza impactul unor bariere cu noi taxe, ceea ce ar fi profitabil atât pentru Regatul Unit, cât şi pentru UE".

FMI mai spune că s-ar putea ca, în timp, noi acorduri comerciale cu ţările din afara UE să reducă unele din aceste pierderi ale Regatului Unit, dar a adăugat: "Totuşi, este puţin probabil ca asemenea acorduri să implice suficiente beneficii încât să minimalizeze costurile impuse de părăsirea UE".