Fostul principe Nicolae i-a cerut principesei Margareta să-i fie nașă la nuntă

de G.S.     HotNews.ro
Luni, 11 iunie 2018, 15:08 Actualitate | Esenţial


Fostul Principe Nicolae si Regele Mihai I
Foto: Agerpres
Nepotul regelui Mihai, Nicolae Medforth-Mills, care se va căsători religios în septembrie cu Alina Binder, a declarat luni la Alba Iulia că i-a adresat o scrisoare Custodelui Coroanei, Margareta, în care a întrebat-o pe mătuşa sa dacă acceptă să fie naşa sa la nuntă, transmite Agerpres.

"Săptămâna trecută, am scris o scrisoare către mătuşa mea, principesa Margareta, şi am întrebat-o dacă ne-ar face onoarea să fie naşa şi unchiul meu (principele Radu n.r.) să fie naşul nostru la nuntă. Aştept un răspuns acum. Sper că vor accepta. Ar fi o mare onoare pentru noi şi o să fim foarte fericiţi dacă ei vor accepta. Şi toată familia", a afirmat nepotul regelui Mihai.

El a menţionat că nunta va avea loc în 30 septembrie la Sinaia, cununia religioasă urmând să fie oficiată la biserica Sf. Ilie.

Nicolae Medforth - Mills a precizat că va avea invitaţi la nuntă din 13 ţări, printre care ambasadori şi membri ai unor familii regale.

"Avem prieteni de peste tot din lume, cred că din 13 ţări, şi o să avem ambasadori, personalităţi din corpul diplomatic şi familiile regale", a spus acesta.

Întrebat dacă are emoţii, el a afirmat că "încă nu", dar că este "sigur" că în septembrie o să fie "mult mai emoţionat".

"Oricum este un moment foarte fericit pentru noi şi abia aşteptăm să sărbătorim împreună cu familia şi prietenii noştri", a declarat Nicolae Medforth - Mills.


















2751 vizualizari

  • -2 (6 voturi)    
    asa, in public... (Luni, 11 iunie 2018, 15:24)

    dipling [utilizator]

    nu sunt fan al principesei republicii Romania dar domnisorul pare ca incearca sa ii forteze mana. e o problema de familie si optiune daca principesa accepta, informarea publicului e o forma de presiune.

    in aceeasi cheie, cum ar suna o fraza in ziar de genul:

    "i-am cerut domnisoarei Bidner mana, se mai gandeste, sper din tot sufletul sa accepte" ?
  • +1 (3 voturi)    
    Se zice ,,printul Nicolae", pentru ca (Luni, 11 iunie 2018, 15:40)

    Rahan5 [utilizator]

    e urmas de rege. Nici macar Mihai I nu putea sa- i ia acest titlu, chiar si numai din motivul ca un rege abdicat nu mai are dreptul sa decada din rang sau sa inobileze persoane. Cand un Rege isi pierde tronul, obiceiul rational este ca toti membrii inobilati isi pastreaza rangurile si le transmit prin mostenire, fara a mai putea fi degradati.
    Pe de alta parte este un abuz ca ,,principesa" Margareta sa fie numita ,,principesa". Ea este ,,printesa din nastere", fara ca Mihai I sa- i mai poata modifica titlul in ,,principesa" , chiar si din simplul motiv ca Mihai I deja pierduse tronul definitiv cand s-a nascut Margareta.
    • +2 (2 voturi)    
      Regalitate (Luni, 11 iunie 2018, 17:29)

      _Un stelist_ [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

      Din moment ce a abdicat, România e Republică, câte generații de prinți, prințese, principi și principese vom mai avea și de ce?!?
      • +2 (2 voturi)    
        Ca si in Franta unde nu mai este monarh (Luni, 11 iunie 2018, 18:50)

        Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui _Un stelist_

        de pe timpul lui Napoleon al III, raman mai multe titluri nobiliare mostenite. Si acum in Franta poti intalnii conti, baroni etc.
        Desigur ca e o problema interna a acestor persoane.
        Titlurile astea nu sunt oficiale si cu atat mai putin nu au impact legal. Sper ca nu te deranjeaza ca exista personane care se intalnesc intre ele la o cafea si se apeleaza cu titlul de baron sau conte. E perfect democratic si e o problema privata.
        Astfel, daca un viitor se reactiveaza o monarhie intr- un stat va exista o baza de plecare pentru inobilarea rapida prin ,,reconfirmare" a mai multor membrii de catre un Rege.
        • +1 (1 vot)    
          Franța (Luni, 11 iunie 2018, 19:49)

          _Un stelist_ [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

          Dacă putem compara regalitatea franceză cu a noastră ...
          Nu mă deranjează cum își spun sau se apelează cetățenii, eram doar curios dacă vreunul dintre ei are ceva regal sau nobil în afară de pompoasele titluri.
          Mulțumesc pentru răspuns!
          • +2 (2 voturi)    
            Nu discutam aici (Luni, 11 iunie 2018, 20:26)

            Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui _Un stelist_

            valoarea decizilor de inobilare a fostei monarhii Romanesti sau Franceze. Asta este un alt subiect si care ar lua pagini intregi de discutii.
            Dar fi sigur ca si in Franta o multime de burghezi au ajuns nemeritat inobilati din niste indivizi lacomi de titluri si avand bani. Mai ales in sec.19 dar si in sec 18 . Mai ales baroni.
            Titlul de baron se dadea prea usor si influentat de mita etc. De aia, daca esti baron inobilat in sec 19, in general nu starnesti prea mult respect in Franta si de altfel nicaieri in Europa. Baronii respectati sunt cei inobilati in sec. 17, 16, 15 sau mai demult.
            La inobilari de conti nu patrundea mita asa usor. Era un bun simt care oprea monarhii sa inobileze conti aiurea.
            Nu cunosc conti care sa fi luat titlul nemeritat.
            Se poate spune cinic ca monarhii din sec. 18 si 19 isi satisfaceau nevoile financiare din punga burghezilor lacomi, acordandu- le titluri de baron. Dar nu mai sus.
  • 0 (0 voturi)    
    poate ii inmoaie inima... (Luni, 11 iunie 2018, 16:21)

    ..13 [utilizator]

    Si accepta - sincer, m-as bucura.
  • -1 (1 vot)    
    Asa merge treaba. (Marţi, 12 iunie 2018, 1:17)

    Thriller [utilizator]

    Nepotul Regal Nicolae i-a adresat o scrisoare doamnei Custode a Coroanei care, la randul ei, va face o cerere adresata Printului PSD care va risca, eventual, o intrebare Sultanului Statului Perpendicular. Asa merge treaba.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version