Inspecţia Judiciară va face un control privind dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor, inclusiv la Înalta Curte

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 10 mai 2018, 15:23 Actualitate | Esenţial


ICCJ - sala Sectiilor Unite
Foto: Agerpres
Inspecţia Judiciară (IJ) va efectua un control tematic privind dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în anul 2018. Controlul se va realiza la toate curţile de apel şi instanţele arondate, inclusiv la instanţele militare, precum şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anunță instituția, transmite Mediafax.

Potrivit sursei citate, verificările vor viza dosarele având ca obiect atât infracţiuni de corupţie cât şi infracţiuni asimilate acestora pentru care fie inculpaţii sunt persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică cum ar fi parlamentari, miniştri, secretari de stat, conducători ai autorităţilor administrative centrale, prefecţi, consilieri judeţeni etc., fie valoarea prejudiciului este mai mare de 50.000 lei.

"Vor fi avute în vedere dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de stadiul procesual, inclusiv cele care, deşi nu se mai află efectiv pe rolul instanţelor de judecată, nu au fost încă soluţionate definitiv (dosare în curs de motivare a hotărârilor judecătoreşti, aflate în termenul legal de exercitare a căilor de atac sau care urmează a fi înaintate instanţei de control judiciar sau altei instanţe), precum şi dosarele care sunt susceptibile de exercitarea recursului în casaţie", potrivit unui comunicat al IJ.

Raportul de control se întocmeşte pe baza referatelor de control intermediare (10 septembrie 2018, pentru primul semestru, şi la 31 ianuarie 2019, pentru cel de al doilea semestru) şi va fi înaintat Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la 19 aprilie 2019, menţionează inspectorii.


Citeste mai multe despre   


















1288 vizualizari

  • -5 (9 voturi)    
    Incertitudine si neincredere (Joi, 10 mai 2018, 15:31)

    Frank777 [utilizator]

    Cu coruptia dovedita din Justitie si Politie nimeni nu mai poate avea incredere in nici una din aceste institutii. Inspectia Judiciara se duce sa vada de ce se taraganeaza doarele de coruptie, cele ale camatarilor si executorilor judecatoresti,ale notarilor implicati in retele de camatari? Se duce inspectia sa prinda procurorii care tin la sertar dosarele finilor si colegilor masoni prinsi cu furaciuni? Se duce sa prinda judecatorii care dau sentinte revoltatoare?Se duce sa vada blatul si retelele de trafic de influienta din instante? ce sa credem....? Nimic nu am incredere....
    • +2 (2 voturi)    
      Lol (Joi, 10 mai 2018, 17:09)

      Keni [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      Gata, ti-ai spus lectia...ai luat rublele! Postac sarac!
    • +3 (3 voturi)    
      Ia zi, mătăluță, Franț (Joi, 10 mai 2018, 17:19)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

      Ce corupție dovedită în Justiție și Poliție? Comparativ cu politicienii, raportul este de un corupt la 100 politicieni mânjiți până-n gât.
      Gargara asta este propagată de politicieni ca să iasă ei basma curată. Ia zi tu, ce judecător sau polițist a făcut matrapazlâcuri de 27 milioane de euro, cum este bănuit Liviu Dragnea? Ce judecător și-a tras hotel și spații comerciale de la el din oraș la prețul unui singur apartament, cum a făcut preasusmenționatul?
      Cam miroși a zvoner-răspândak-troll-agitator-propagandist al PCR-FSN-PDSR-PSD, zis și Ciuma Roșie...
      • -1 (1 vot)    
        Iata aici (Vineri, 11 mai 2018, 17:24)

        Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui Spiky

        Judecatori : Mircea Moldovan si Geanina Terceanu
        Procurori : Vasile Balaican, Mihai Betelie, Emilian Eva,
        Vasile Popa, Iulian Preda
        O cautare va genera mai multe cazuri. Problema este cu cei neprinsi si cu cei facuti scapati de confratiilor.
        Politisti sunt prea multi, o cautare cu politist condamnat este edificatoare.
  • +2 (2 voturi)    
    inspectia judiciara (Joi, 10 mai 2018, 16:57)

    liviu_ [utilizator]

    este o institutie politizapta pana in gat (la fel ca CNCD,. CCR, CNA, sindicatele etc)

    tara asta se duce cu pasi in ce in ce mai repezi spre pierzanie!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version