Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului României să ia măsuri urgente prin care să asigure paza şi protecţia în unităţile de învăţământ, după ce o elevă din Vaslui a fost rănită cu cuţitul de un tânăr într-o şcoală din comuna Oşeşti. Potrivit sindicaliştilor, în ultimii ani, , cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ din România a rămas fără paznici, din cauza lipsei de finanţare.

Simion HancescuFoto: Agerpres

"Cazul extrem de grav din Vaslui, unde o elevă a fost înjunghiată chiar în cancelaria şcolii în care aceasta învaţă, arată cât de vulnerabile sunt unităţile de învăţământ în faţa persoanelor care pot recurge la acte de violenţă sau vandalism", arată un comunicat al FSLI.

Potrivit statisticilor de care dispune federaţia, în ultimii ani, cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ din România a rămas fără paznici, din cauza lipsei de finanţare. Motivul principal îl reprezintă neadaptarea costului standard per elev la necesităţile reale ale şcolilor. Protecţia elevilor şi a personalului care lucrează în educaţie, dar şi paza unităţilor de învăţământ sunt subiecte foarte importante care trebuie să fie în atenţia Guvernului României.

"Ar trebui să ne gândim că sunt alte instituţii publice, precum primării, consilii locale, consilii judeţene, spitale etc. care dispun în acest moment fie de angajaţi proprii, fie de firme specializate în pază", mai arată comunicatul.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că trebuie găsită o soluţie de urgenţă pentru rezovarea acestei probleme, iar costurile financiare nu sunt atât de mari, comparativ cu importanţa acestui obiectiv care ar trebui să fie prioritar: siguranţa elevilor şi a salariaţilor din educaţie.

“Violenţa în şcoli încă reprezintă un subiect care ar trebui să fie o prioritate pentru noi toţi, factorii implicaţi în acest sistem. Cazul din comuna Oşeşti, judeţul Vaslui, arată că situaţia poate căpăta o valenţă şi mai negativă: o elevă a fost rănită, iar mama şi profesoara acesteia au fost ameninţate cu cuţitul de către un tânăr care a pătruns în şcoală. Din păcate, avem în istoria învăţământului românesc adevărate drame, provocate în acelaşi context al nepăsării din partea celor care au puterea să îmbunătăţească mare parte din condiţiile în care se desfăşoară actul didactic. Fac apel la autorităţi să ia măsurile legale în acest caz şi totodată comunităţii să se implice pentru sprijinirea elevei şi a familiei acesteia. Consider că o discuţie despre cum poate fi asigurată paza unităţilor de învăţământ trebuie să înceapă de urgenţă la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale. De data asta nu costul trebuie să fie prioritatea, ci viaţa elevilor şi a dascălilor, care nu trebuie sub nicio formă pusă în pericol”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce, înarmat cu un cuţit, a pătruns într-o şcoală din comuna vasluiană Oşeşti, unde a ameninţat o elevă, pe mama acesteia şi pe o profesoară şia rănit minora cu cuţitul în zona mâinilor.