Sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, a dispus in 31 martie un control intern pentru a stabili de ce dosarele mai vechi de 4 ani nu sunt solutionate, arata un comunicat DNA. Controlul a fost facut de adjunctii sai, Marius Iacob si Calin Nistor, in 28 aprilie -12 mai 2017. Acum sunt in curs de analiza rezultatele controlului si eventuale masuri necesare.

Controlul a fost dispus la doua sectii operative din cadrul DNA: Sectia de combatere a coruptiei si Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie.

La una din cele doua sectii s-a constatat ca sunt in lucru 42 de cauze mai vechi de 4 ani de la inregistrare, 30 de cauze mai vechi de 5 ani de la inregistrare, 22 de cauze mai vechi de 6 ani de la inregistrare, 8 cauze mai vechi de 7 ani de la inregistrare si 2 cauze mai vechi de 8 ani de la inregistrare, arata DNA.

Printre problemele care impiedica solutionarea unor dosare se numara: efectuarea unor expertize si constatari de specialitate, un volum ridicat de acte de urmarire penala necesare, lipsa unor raspunsuri la cereri de asistenta judiciara internationala, sustragerea unor persoane de la urmarire penala si efectuarea formalitatilor pentru trimiterea in judecata in lipsa, incarcatura mare de dosare pe procuror.