Carmen Dan, ministrul de Interne, si-a mentinut joi intr-o declaratie publica afirmati de miercuri seara, cand a spus ca ea personal nu a primit informatii de la SRI privind participarea ultrasilor violenti la mitingul urias din Piata Victoriei. Carmen Dan a admis ca SRI a informat un secretar de stat si pe seful Politiei, dar a spus ca informatiile transmise "prin SMS" nu semnalau riscuri privind violente, nu au fost informatii inedite, fiind vorba despre "informatii de notorietate publica".

HotNews.roFoto: Hotnews

Carmen Dan nu a raspuns la intrebarile adresate de ziaristi.

Declaratii despre violentele ultrasilor:

  • Eu nu am primit informari cu privire la eventuale intentii de provocare
  • Aseară, între orele 19.43-22.55, în mijlocul protestelor secretarul de stat Viorel Ştefu şi şeful IGPR, Bofgdan Despescu, au primit mesaje sms din partea unui ofiţer din cadrul SRI, în care se făcea referire exclusiv la posibila prezenţă la protest a anumitor persoane. În general, activişti care participă constant la activităţi de acest gen, precum şi prezenţa unor membri ai galeriilor la modul general. Datele primite prin sms nu semnalau riscuri privind tulburarea ordinii publice, intenţia de a denatura caracterul manifestaţiei, respectiv dacă persoanele în cauză urmau să desfăşoare acte de violenţă şi nici dacă aveau asupra lor mijloace pe care să le utilizeze în acest scop
  • Datele primite prin sms nu semnalau riscuri in ce priveste tulburarea ordinii publice, respectiv daca aveau asupra lor mijloace care sa fie utilizate in scopuri violente
  • Infomaţiile privind acest eveniment fuseseră deja analizate în cadrul unei şedinţe operative din dimineaţa zilei de 1 februarie, la ora 9.00. Nu au fost informaţii inedite venite din partea SRI. Între orele 18.45 şi 20.00 la Clubul Sportiv Dinamo se desfăşura meciul de handbal Dinamo-Steaua, la care au fost 1.500 de spectatori
  • La finalul partidei de handbal, grupurile de suporteri s-au dispersat, unii au venit individual in Piata Victoriei. Aceasta a facut imposibil controlul si stoparea acestora in sala, ei necomportindu-se unitar ca un grup organizat
  • Nu puteam solicita oprirea suporterilor in sala de sport deoarece comportamentul lor la meci nu s-a plasat in afara legii. Blocarea suporterilor in sala de sport ar fi fost o incalcare a legii
  • Ulterior, unii suporteri s-au regrupat si au fost gasiti in extremitatile Pietei Victoriei, de unde au initiat actiunile provocatoare
  • Actiunile jandarmeriei au condus la izolarea lor
  • 79 de persoane sunt cercetate pentru ultraj si tulburarea ordinii si linistii publice
  • opt persoane au fost sanctionate contraventional pentru incalcarea normelor, dintre care trei sunt membri ai galeriilor sportive
  • Au fost raniti opt jandarmi, dintre care trei au fost dusi la Spitalul Floreasca si la Spitalul de Oftalmologie
  • Au fost raniti patru protestari, doi au fost dusi la Spitalul Floreasca, niciunul dintre acestia nefiind internat


Context:

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri seara, la Romania TV, referitor la violenţele izbucnite la protestul din Capitală, ca nu a primit informări prealabile de la servicii că la miting ar fi urmat să aibă loc provocări. "Nu am primit informări că la mitingul din această seară urmau să fie provocări. Eu nu am primit o asemenea informaţie, dar am luat toate măsurile necesare", spunea ministrul Carmen Dan, întrebată dacă fusese informată de către serviciile de informaţii despre eventuale provocări ce ar fi umat să aibă loc la protestul de miercuri seară.

Ulterior, SRI a precizat, într-un comunicat de presă transmis miercuri seară, că a existat "un schimb de informaţii cu MAI".

"Serviciul Român de Informaţii a acţionat potrivit competenţelor legale deţinute, datele şi informaţiile obţinute cu privire la intenţiile de organizare sau deturnare a acţiunilor publice de protest din centrul Capitalei fiind transmise operativ instituţiilor legal abilitate să intervină pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. În această situaţie a existat un schimb de informaţii operativ, potrivit procedurilor stabilite la nivelul instituţiilor, cu Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul Secretarului de Stat Stefu Viorel şi Bogdan Despescu-IGPR, precum şi la nivelul Jandarmeriei şi SPP", informa SRI.

Instituţia mai spunea că "nu a avut surprize operaţionale" în acest sens, dar subliniaa că "nu are competenţe în ceea ce priveşte manifestările grupărilor ultras": "Dacă se obţin date de interes pentru instituţiile cu atribuţii pe ordine publică acestea sunt furnizate cu celeritate, aşa cum s-a întâmplat în cazul protestelor din data de 1 februarie din Capitală". (sursa: News.ro)

Vom reveni