Roxana Lider si Rada Minca, cunoscute ca vrajitoarele Vanessa si Melissa, au fost condamnate definitiv de Curtea de Apel Bucuresti la cate trei ani inchisoare cu suspendare, intr-un dosar in care au fost trimise in judecata pentru ca au santajat mai multe persoane, printre care si Oana Zavoranu, transmite Agerpres.

Oana ZavoranuFoto: Agerpres

Instanta a mai dispus ca cele doua sa-i plateasca Oanei Zavoranu suma de 10.000 euro, reprezentand daune morale, insa a lasat in rest nesolutionata actiunea civila.

Procurorii sustin ca, prin monitorizarea presei, Vanessa si Melissa identificau persoane publice, cu mare potential financiar, care se gaseau in diferite situatii defavorabile, in general in conflict cu alte persoane publice, si le creau acestora falsa reprezentare ca problemele au fost generate de practicile oculte initiate de ele.

Prin aceste metode, cele doua luau legatura cu victimele carora le solicitau la inceput, pentru initierea ritualului, diverse bunuri sau obiecte cum ar fi: articole personale de imbracaminte, papusi, piroane (cuie mari), cutite, iconite, miere de albine etc. Ulterior, pentru desfasurarea ritualului care se prelungea in timp sub diferite pretexte, vrajitoarele pretindeau obiecte de valoare - bijuterii, autoturisme - si diverse sume de bani din ce in ce mai mari, au explicat procurorii.

Potrivit acestora, Oana Zavoranu a fost determinata de vrajitoare sa incheie mai multe contracte de vanzare a unor bunuri mobile si imobile sau contracte de imprumut cu garantie imobiliara la un pret subevaluat in raport cu valoarea de piata, aceasta activitate fiind, de fapt, camatarie disimulata.

In perioada februarie - septembrie 2011, Oana Zavoranu a fost deposedata de o serie de bunuri mobile si imobile, printre care si un autoturism Porsche Cayman, dar si de importante sume de bani si, ulterior, santajata si amenintata, indica anchetatorii.

In timpul procesului, Oana Zavoranu a declarat ca le-a dat vrajitoarelor Melissa si Vanessa mari sume de bani si un autoturism de lux pentru a o scapa de "farmece".

Ea le-a spus judecatorilor ca, fiind deprimata in urma despartirii de Ionut Pascu - "Pepe", a fost contactata de vrajitoarea Vanessa, care i-a spus ca vrea sa o ajute sa iasa din depresie, dupa ce aflase de la televizor de problemele pe care vedeta tv le avea in casnicie.